Zeci de mii de polonezi au demonstrat din nou, luni, împotriva interzicerii avorturilor
Zeci de mii de polonezi au blocat, luni, străzile oraşelor din ţară, în maşini, biciclete şi pe jos, în a cincea zi de proteste faţă de o decizie a Curţii Constituţionale care este echivalentă cu interzicerea aproape totală a avorturilor în ţara care este preponderent catolică, transmite Reuters, citată de News.ro.
Purtând pancarte inscripţionate cu ”Destul”, ”Nu voi fi martira voastră” şi ”doresc posibilitatea de a alege, nu teroare”, protestatarii s-au adunat în numeroase oraşe, în pofida restricţiilor impuse de autorităţi din cauza noului coronavirus.
”Voi fi aici până la sfârşit. Nu îmi pasă dacă va fi o săptămână, o lună, trei luni sau trei ani. Voi protesta aici zi de zi”, a spus Piotr Wybanski, în vârstă de 31 de ani, la Varşovia.
Hotărârea de joia trecută a Curţii Constituţionale a alimentat o reacţie fără precedent împotriva Bisericii Romano-Catolice din Polonia, care este văzută ca având legături strânse cu guvernul naţionalist conservator al Partidului Dreptate şi justiţie (PiS).
De asemenea, decizia a intensificat criticile faţă de PiS, care a venit la putere în urmă cu cinci ani cu promisiunea de a insufla valori mai tradiţionale.
După intrarea în vigoare a hotărârii, avortul va fi interzis în cazul malformaţiilor fătului şi va fi legal numai în caz de viol, incest sau o ameninţare la adresa sănătăţii femeii.
Criticii spun că instanţa a acţionat în favoarea partidului de guvernământ, care în trecut făcuse un pas înapoi în privinţa înăspririi normelor privind avortul. Partidul a negat acest lucru.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii