G4Media.ro

Trump, dezlănțuit împotriva ”animalului Assad”. Zeci de morți și răniți în urma…

Trump, dezlănțuit împotriva ”animalului Assad”. Zeci de morți și răniți în urma unui presupus atac chimic în Siria

Un presupus atac chimic în Siria a provocat peste 70 de morţi, între care mulţi copii, şi peste 500 de răniţi, susţine organizaţia de caritate USOSSM (Union of Medical Care and Relief Organizations), transmite Agerpres. Potrivit BBC, președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a dezlănțuit împotriva Rusiei și Iranului acuzându-i că îl sprijină pe ”animalul de Assad”, avertizând ca va fi ”un preț mare de plătit”.

Consiliul de Securitate ONU ar putea lua în dezbatere acest atac luni, după ce nouă din cei 15 membri au solicitat o reuniune de urgență. Uniunea Europeană a cerut un răspuns imediat din partea comunității internaționale. Papa Francisc a declarat la rândul său că ”nimic, nimic nu poate justifica asemenea acte de exterminare împotriva populației și cetățenilor lipsiți de apărare”.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei de caritate USOSSM (Union of Medical Care and Relief Organizations) , Ari D’Souza, a declarat duminică pentru agenţia dpa că a fost raportat un miros de clor, dar salvatorii organizaţiei cred că a fost folosit gaz sarin. O grupare siriană rebelă a acuzat forţele guvernamentale sâmbătă că au lansat o bombă cu baril conţinând substanţe chimice otrăvitoare asupra civililor din estul provinciei Ghouta, iar o organizaţie medicală care acordă ajutor a spus că 41 de persoane au fost ucise în atacuri chimice asupra zonei, transmite Reuters duminică.

Mass-media din Siria au negat că forţele guvernamentale au lansat vreun atac chimic, de îndată ce rapoartele au început să circule şi au spus că rebelii din oraşul Douma din provincia Ghouta (estul ţării) sunt pe cale să fie înfrânţi şi răspândesc ştiri false.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a declarat sâmbătă că informaţiile despre victime în masă ale unui presupus atac cu armament chimic în Douma sunt „înspăimântătoare” şi, dacă se va confirma, „va cere imediat răspunsul comunităţii internaţionale”. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a spus că 11 persoane au murit în Douma ca urmare a sufocării cauzate de fum după atacul forţelor guvernamentale şi în total 70 de persoane au suferit dificultăţi de respiraţie.

Ministerul de externe rus a anunțat că rapoartele despre un atac chimic lansat de forțele siriene au fost ”fabricate” cu scopul de folosi drept pretext pentru o posibila intervenție militară în Siria. Rusia a lansat operațiunile militare în Siria în septembrie 2015, afirmând că a fost solicitată să intervină în războiul civil de către guvernul Sirian. În cei șapte ani de conflict, războiul a făcut peste 400 de mii de victime, în timp ce mai mult de jumătate din populație a fost nevoită să-și părăsească locuințele.

 

Rami Abdulrahman, directorul Observatorului, a spus că nu ar putea confirma dacă au fost folosite arme chimice.
Syrian American Medical Society (SAMS), o organizaţie neguvernamentală care acordă sprijin logistic instituţiilor medicale din Ghouta, a declarat că o bombă cu clor a lovit spitalul din Douma, omorând şase oameni, şi un al doilea atac cu „agenţi micşti”, inclusiv neurotoxici a lovit o clădire din apropiere.

Basel Termanini, vicepreşedinte american al SAMS, a declarat pentru Reuters că 35 de oameni au fost ucişi în clădirea respectivă. ‘Noi suntem în contact cu ONU, cu guvernul american şi cu guverne europene,” a spus el prin telefon.
Reuters nu a putut verifica independent aceste rapoarte.
Agenţia de ştiri de stat siriană SANA a transmis, citând o sursă oficială, că grupul rebel din Douma, Jaish al-Islam, a ”fabricat informaţii despre un atac chimic într-o încercare divulgată şi eşuată de a împiedica avansarea armatei siriene”.
Guvernul sirian a negat în mod repetat utilizarea de arme chimice în timpul conflictului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Recunosc că nu-mi vine în minte o traducere corectă, dar sunt sigur că “barrel bomb” nu se traduce prin “bombă cu baril”, fie și pentru că barilul este o unitate de măsură, iar “barrel” aici înseamnă butoi, de la forma specifică a dispozitivului…