G4Media.ro

VIDEO UPDATE Peste 200 de persoane, arestate la proteste de 1 Mai…

Sursa Foto: X

VIDEO UPDATE Peste 200 de persoane, arestate la proteste de 1 Mai din Istanbul

UPDATE Ora 16:45 Două sute zece persoane au fost arestate miercuri în timpul mitingurilor de 1 Mai de la Istanbul, a anunțat ministrul de interne Ali Yerlikaya.

„Au fost arestate 210 persoane care nu au ținut cont de avertismente, care au încercat să avanseze spre Piața Taksim și au atacat polițiștii noștri de 1 Mai, Ziua Muncii și Solidarității la Istanbul”, a declarat ministrul într-un mesaj pe rețeaua de socializare X.

 


Primele altercaţii au apărut în timp ce manifestanţii încercau să forţeze barajele de poliţie pentru a ajunge în emblematica Piaţă Taksim, epicentrul contestărilor în metropola turcă.

Istanbulul a fost plasat în stare de asediu de către forţele de ordine care au blocat centrul oraşului.

Mai mult de 42.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi, a prevenit marţi ministrul de interne Ali Yerlikaya, denunţând în avans ‘organizaţiile teroriste (care vor) să facă din 1 Mai un teren de acţiune şi de propagandă’.

De pe malurile Bosforului până la peninsula istorică Sultanhamet şi palatul Topkapî, bariere metalice barează orice trecere, iar transportul în comun – inclusiv traversările cu feriboturile – este oprit.

La începutul dimineţii, în timp ce manifestanţii se strângeau în cartierul Beşiktaş pentru a sărbători 1 Mai, au izbucnit ciocniri cu poliţiştii, iar câteva zeci de persoane au fost conduse spre dubele poliţiei.

O altă adunare, convocată în faţa primăriei de primarul Ekrem Imamoglu – recent reales – şi de partidul său CHP, a fost şi ea împiedicată să avanseze.

Vorbind alături de primar, preşedintele CHP, principalul partid de opoziţie, a declarat că ‘ne vom continua eforturile până când Piaţa Taksim va fi liberă’.

‘Taksim le aparţine muncitorilor’, a declarat el. ‘Aceşti muncitori nu sunt inamicii voştri. Singura noastră dorinţă este ca această zi să fie celebrată ca o sărbătoare. Nu dorim conflict’, li s-a adresat el poliţiştilor.

Adunările nu mai sunt autorizate în Piaţa Taksim, devenită epicentrul contestării puterii lui Recep Tayyip Erdogan după valul de proteste din 2013. Cu toate acestea, organizaţii sindicale şi politice îşi cheamă cu regularitate membrii să se adune în acest loc.

Marţi seară, preşedintele Erdogan a denunţat ‘organizaţiile teroriste care vor să facă din 1 Mai un instrument de propagandă’, şi a avertizat sindicatele şi partidele în legătură cu ‘orice acţiune care ar strica atmosfera de 1 Mai’.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...