G4Media.ro

Zeci de producători și-au anunțat prezența la târgul ”Iaşiul în bucate tradiţionale,…

Sursa foto: Consiliul Județean Cluj

Zeci de producători și-au anunțat prezența la târgul ”Iaşiul în bucate tradiţionale, ecologice, montane”: Carne, Pește, dulcețuri, zacuscă și vin

Aproape 40 de producători din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est vor lua parte, în zilele de 9 şi 10 iulie, la un târg intitulat ”Iaşiul în bucate tradiţionale, ecologice, montane”, în Parcul Expoziţiei, informează Agenția de presă Rador.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iaşi, Academia Română – Filiala Iaşi şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, este unicat în zona Moldovei, el fiind dedicat consumatorilor ieşeni, precum şi producătorilor atestaţi tradiţional, ecologic sau montan din zona de Nord-Est a ţării.

”Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea şi încurajarea consumului de produse alimentare realizate după reţete tradiţionale, populare în zona de Nord-Est a ţării. În acelaşi timp se urmăresc stimularea spiritului antreprenorial, valorificarea producţiilor agroalimentare obţinute în fermele de mărime medie şi mică din regiune, promovarea unei alimentaţii sănătoase în rândul ieşenilor, precum şi dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiţionale”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Potrivit sursei citate, în cadrul târgului vor avea loc şi numeroase ateliere pentru copii, cu produse de la producători locali, ateliere care au o puternică componentă educativă în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă.

Târgul producătorilor este organizat în cadrul Proiectului Cities 2030, finanţat de Comisia Europeană prin programul Orizont 2020.

Cu sprijinul Direcţiilor pentru Agricultură din regiunea Moldovei, la eveniment vor participa aproximativ 40 de producători din toate cele şase judeţe din Nord-Estul ţării din domeniile patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne şi peşte, producători de vinuri, producători de dulceţuri şi zacuscă, producători de fructe şi legume ecologice şi apicultori. Alături de aceştia va participa şi Universitatea de Ştiinţele Vieţii ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi, cu produse de lapte şi carne.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. I-mi Place Zacusta dar doar cu Ardei Gras si cu Ardei Kapia , fara Vinete . Vinetele sunt Amare de la Fum si fac rau la Ficat .

  2. Si mie „i-mi”place zacusca cu ardei gras,tie „i-ti”place zacusca cu ardei gras,numai gramatica nu prea ti-a placut!Cand esti agramat nu doare ficatul,de la fum,da!