Zelenski a discutat cu Ursula von der Leyen despre restricţii pentru turiştii ruşi: Europa este un tărâm al valorilor, nu Disneyland pentru susţinătorii terorii
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre un nou pachet de sancţiuni pentru Rusia. El consideră că al optulea pachet de sancţiuni trebuie să prevadă restricţii privind vizele acordate turiştilor ruşi, pentru ca aceştia să nu se bucure de ospitalitatea europeană, transmite News.ro.
„Am vorbit cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. A fost, ca de obicei, o conversaţie foarte semnificativă, foarte utilă despre toate aspectele relaţiilor noastre. Mi-am exprimat recunoştinţa pentru sprijinul deja oferit şi pentru eforturile de a limita excesul de profit al Rusiei din petrol şi gaze. Am cerut accelerarea acordării ajutorului financiar către noi, Ucrainei. S-au discutat noi paşi de sancţionare. În special, cred că cel de-al optulea pachet de sancţiuni ar trebui să prevadă decizii de vize paneuropene privind cetăţenii ruşi, astfel încât niciunul dintre cei implicaţi în acest război să nu se poată bucura de ospitalitatea europeană. Dacă cetăţenii Rusiei susţin teroarea împotriva Ucrainei, împotriva întregii Europe, dacă urmăresc în tăcere genocidul din Ucraina, nu ar trebui să poată folosi Europa pentru divertisment şi distracţie. Acesta este un lucru moral important. Europa este un tărâm al valorilor, nu Disneyland pentru susţinătorii terorii. Şi restricţiile privind vizele vor demonstra cu siguranţă acest lucru. Lumea liberă trebuie să cheme ruşii la acţiune – la acţiune împotriva celor care au început acest război”, a declarat Zelenski.
Preşedintele Ucraina a a mai spus că a avertizat în repetate rânduri Europa că menţinerea legăturilor „Nord Stream” cu Rusia va fi o problemă care se poate transforma în dezastru în orice moment. „Exact asta s-a întâmplat. Legăturile financiare cu Rusia, dependenţa energetică de Rusia sunt toate lucruri pe care Moscova le foloseşte împotriva Europei. Şi le sunt recunoscător acelor lideri europeni care sunt conştienţi de nivelul ameninţării. Un aspect foarte important al conversaţiei de astăzi cu Ursula von der Leyen este capacitatea Comisiei Europene de a efectua o evaluare rapidă de îndată ce implementăm toate recomandările sale. Lucrăm în fiecare zi pentru aderarea Ucrainei la UE”, a menţionat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii