G4Media.ro

Zelenski acuză Rusia că pregătește un atac asupra a trei centrale nucleare…

Sursa foto: Energoatom

Zelenski acuză Rusia că pregătește un atac asupra a trei centrale nucleare ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat marți Rusia, în fața Consiliului de Securitate al ONU, că pregătește un atac împotriva a trei dintre centralele sale nucleare și a susținut că „are dovezi” în acest sens, potrivit Rador.

„Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, Rusia încearcă din nou să ne distrugă sistemul energetic, iar în această toamnă sunt și mai cinici: se pregătesc să atace centralele noastre nucleare, trei dintre ele”, a spus el.

Zelenski a subliniat în fața Consiliului de Securitate că președintele rus Vladimir Putin „a încălcat atât de multe norme și reguli internaționale încât nu se va opri singur”, așa că Rusia trebuie să fie „forțată” să negocieze pacea.

„Unitatea funcționează întotdeauna pentru pace și trebuie să pregătim al doilea summit de pace pentru a pune capăt războiului în totalitate”, a reiterat președintele ucrainean, solicitând țărilor să „se alăture” Kievului în acest proces.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a reunit marți la solicitarea Statelor Unite, Franței, Japoniei, Maltei, Coreei de Sud și Regatului Unit pentru a discuta despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia pe 24 februarie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.