Zelenski anunţă că operaţiunea din Kursk continuă la o lună de la declanșare: Ucraina va continua până pune în aplicare ”toate obiectivele”
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri seara că incursiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk, care durează de o lună, va continua până ce vor fi puse în aplicare „toate obiectivele”. El a anunţat, pe de altă parte, că Ucraina a semnat al 26-lea acord bilateral de securitate, cu Irlanda, stat neutru, în timpul unei vizite pe care premierul acestei ţări a făcut-o la Kiev, transmite News.ro.
„Astăzi (miercuri – n.r.), şeful guvernului irlandez (Simon Harris – n.r.) a fost într-o vizită în Ucraina şi nu a fost doar la Kiev, ci şi la Gostomel şi Borodianka. El a văzut ce a adus războiul rusesc în Ucraina. Astăzi am semnat un acord bilateral de securitate cu Irlanda, care este substanţial, aşa cum ar trebui să fie. Acesta este cel de-al 26-lea astfel de acord”, a precizat Zelenski.
„Deşi Irlanda este un stat neutru din punct de vedere militar, cooperăm activ în sferele politică, economică şi umanitară. Şi vom colabora şi mai activ”, a precizat Zelenski. „Am stabilit suma sprijinului pentru Ucraina din partea Irlandei pentru acest an. Am convenit să facem mai mult împreună pentru a ne asigura că sancţiunile împotriva Rusiei pentru acest război devin mai puternice şi pentru a ne asigura că reconstrucţia în Ucraina este mai activă”, a detaliat liderul ucrainean.
„Am invitat Irlanda să analizeze mai în detaliu posibilitatea de a patrona restaurarea uneia dintre regiunile noastre. Şi, desigur, este foarte important ca societatea irlandeză şi clasa politică să ştie ce se întâmplă în Ucraina şi ce anume este necesar pentru a pune capăt acestui război cât mai curând posibil”, a adăugat Zelenski adresându-se compatrioţilor.
El le-a spus că raportul primit mierciuri de la comandantul-şef Oleksandr Sîrski s-a concentrat pe fiecare parte a liniei frontului unde situaţia este grea, adică Pokrovsk, Toreţk şi direcţia Kurahove.
„Separat, (am vorbit despre) operaţiunea din regiunea Kursk. Este foarte important ca absolut toate sarcinile definite ale operaţiunii noastre din Kursk să fie puse în aplicare. Mulţumesc fiecărui soldat, fiecărui sergent şi fiecărui ofiţer implicat pentru acest lucru. Începând de astăzi, această operaţiune continuă să fie cea mai mare reaprovizionare a fondului de schimb într-o singură zonă”, a punctat Zelenski, referindu-se la prizonierii de război şi teritoriile ruse care ar putea funcţiona ca monedă de schimb cu ruşii.
Ucraina susţine că a preluat controlul asupra a 1.300 de km pătraţi pe teritoriul rus de la declanşarea incursiunii sale în Kursk, la 6 august.
„Pregătim întâlniri importante cu partenerii noştri. Ceva care poate şi ar trebui să ne consolideze poziţia – nu numai a Ucrainei, ci a tuturor celor din Europa, a tuturor celor din lume care doresc un sfârşit real al acestui război şi o muncă comună reală pentru a se asigura că securitatea nu va mai fi niciodată distrusă”, a mai anunţat Zelenski în discursul său video de miercuri seară, fără a da detalii.
„Săptămâna aceasta, săptămâna viitoare şi întreaga lună septembrie trebuie să fie productive pentru noi toţi. În primul şi în primul rând, acest lucru se referă la apărarea aeriană, la capacităţile noastre pe linia frontului şi în reconstrucţie. Pregătim lucruri importante”, a anunţat, misterios, Zelenski.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank