G4Media.ro

Zelenski anunţă o reuniune internaţională majoră luna aceasta în Malta cu privire…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zelenski anunţă o reuniune internaţională majoră luna aceasta în Malta cu privire la formula sa de pace

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seara, în discursul său zilnic către naţiune, organizarea în cursul acestei luni a unei „reuniuni internaţionale majore” în insula Malta cu privire la formula sa de pace, o propunere în zece puncte pentru a pune capăt războiului, care prevede retragerea trupelor ruse din Ucraina, relatează vineri EFE, citată de Agerpres.

„L-am informat pe preşedintele (american Joe) Biden despre o reuniune internaţională majoră privind formula de pace, care va avea loc luna aceasta în Malta, a declarat şeful statului ucrainean în discursul său, în care s-a referit la o convorbire telefonică cu omologul său american.

SUA sprijină implementarea formulei de pace, a spus el.

Zelenski s-a referit, de asemenea, la discuţia pe care a avut-o joi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în care a salutat „participarea activă a ONU la eforturile globale privind formula sa de pace”.

Potrivit preşedintelui ucrainean, ONU este „dispusă să trimită un reprezentant la apropiata întâlnire”, care, a explicat el, va reuni din nou „consilieri” din partea preşedinţilor sau a guvernelor care susţin documentul.

Reuniunea din Malta ar fi cea de-a treia organizată de Ucraina în acest format. La precedentele două reuniuni, care au avut loc anul acesta în Danemarca şi Arabia Saudită, au participat zeci de consilieri ai guvernelor şi preşedinţilor din multe ţări, fiind convocate de şeful biroului prezidenţial ucrainean, Andrii Iermak.

Ucraina aspiră să organizeze un summit pentru a aproba formula de pace propusă de preşedintele Zelenski, la care să fie prezenţi cât mai mulţi lideri mondiali, însă mulţi dintre liderii care şi-au trimis consilierii la reuniunile anterioare au relaţii strânse cu Rusia şi nu şi-au manifestat disponibilitatea în acest sens.

Printre punctele din planul de pace al lui Zelenski se numără întoarcerea prizonierilor militari şi civili, protecţia mediului, securitatea nucleară, energetică şi alimentară. Punctul-cheie este restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute de ONU.

Kievul caută sprijin din partea ţărilor din aşa-numitul Sud Global, care nu sunt dispuse să o rupă cu Rusia sau să condamne invazia în privinţa unora dintre aceste puncte.

Criticii formulei de pace a lui Zelenski o consideră irealizabilă din cauza faptului că prevede a priori retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...