Zelenski: Asediul rusesc asupra orașului Mariupol este „o teroare care va fi amintită timp de secole”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că asediul Rusiei asupra orașului-port Mariupol reprezintă „o teroare care va fi amintită timp de secole”, relatează Reuters, citată de The Guardian.
În transmisiunea sa de sâmbătă noaptea, Zelenski a spus că asediul orașului Mariupol „va rămâne în istoria responsabilității pentru crime de război”.
„A face asta unui oraș pașnic… este o teroare care va fi amintită timp de secole”, a subliniat Zelenski.
Totuși, a spus el, sunt necesare discuții de pace cu Rusia, deși „nu au fost ușoare și plăcute”.
Aproximativ 400.000 de oameni sunt prinși în Mariupol de mai bine de două săptămâni, adăpsotindu-se de bombardamentele puternice care au întrerupt alimentările centrale cu energie electrică, încălzire și apă, potrivit autorităților locale.
Salvatorii încă mai căutau supraviețuitori într-un teatru din Mariupol despre care autoritățile locale spun că a fost lovit puternic de atacurile aeriene ruse de miercuri. Moscova neagă că a lovit teatrul sau că a vizat civili.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forțele sale „strâng lațul” în jurul Mariupolului și că luptele au ajuns în centrul orașului.
Sursa foto: Rr016 / openstreetmap.org via Wikimedia Commons
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii