G4Media.ro

Zelenski, despre luptele de la Soledar: Forţele ucrainene îşi menţin poziţiile şi…

Sursa foto: Telegram – Zelenskiy / Official

Zelenski, despre luptele de la Soledar: Forţele ucrainene îşi menţin poziţiile şi provoacă inamicului pierderi semnificative

Forţele ucrainene din oraşul Soledar, situat în estul ţării, îşi menţin poziţiile şi provoacă pierderi semnificative trupelor ruseşti, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul video transmis către naţiune joi seară, transmite News.ro.

Zelenski a mulţumit celor două unităţi ucrainene din Soledar, despre care a spus că „îşi menţin poziţiile şi provoacă pierderi semnificative inamicului”, dar nu a oferit prea multe detalii.

„Vreau să menţionez în mod special paraşutiştii Brigăzii 77 aeropurtate, care, împreună cu luptătorii Brigăzii 46 aeromobile din Soledar, îşi menţin poziţiile şi provoacă pierderi semnificative inamicului. Vă mulţumim, băieţi!”, a spus preşedintele ucrainean.

El a precizat că s-a întâlnit în cursul zilei cu militari ucraineni de rang înalt şi a analizat în detaliu ce întăriri sunt necesare în lupta pentru Soledar şi pentru oraşele din apropiere şi ce măsuri ar trebui luate în zilele următoare.

„Astăzi, am organizat o şedinţă ordinară a Statului Major. Şedinţa, prin natura sa, a fost consacrată situaţiei de pe linia frontului, în cele mai importante direcţii. Bineînţeles, problema de top este Soledar, Bahmut, lupta pentru direcţia Doneţk în general. Am analizat în detaliu ce decizii sunt necesare, ce întăriri sunt necesare, ce măsuri ar trebui să ia comandanţii în zilele următoare. Am discutat, de asemenea, situaţia cu aprovizionarea trupelor cu arme şi muniţii, interacţiunea relevantă cu partenerii noştri”, a comunicat Volodimir Zelenski.

În plan diplomatic, el a spus că l-a primit la Kiev pe preşedintele Parlamentului leton cu care a discutat „nu numai despre apărare”, ci şi despre perspectivele politice, în special, integrarea europeană şi euro-atlantică a Ucrainei. „Letonia este una dintre acele ţări al căror sprijin pentru Ucraina, în termeni de procent din PIB, este unul dintre cele mai mari în ultimul an. Cred că această tendinţă ar putea continua şi în acest an”, a precizat Zelenski.

El a mai vorbit cu liderii din Cipru şi Luxemburg şi a arătat că şi-a extins „geografia maratonului diplomatic”, vorbind şi cu preşedintele Kenyei.

„Toate aceste negocieri sunt consacrate problemelor de securitate atât ale statului nostru, cât şi ale partenerilor noştri”, a punctat Volodimir Zelenski. El a explicat că Ucraina vrea să creeze nişte „hub-uri alimentare” în Africa şi de aceea politica externă a ţării trebuie „să atingă un nou nivel cu partenerii africani”.

De asemenea, Zelenski a anunţat că în cadrul platformei de caritate United24 a fost deschisă o nouă direcţie, destinată reconstrucţiei Ucrainei. „Este vorba de generarea de fonduri pentru refacerea, în special, a locuinţelor pentru ucrainenii din teritoriile afectate de loviturile şi ocupaţia rusească”, a precizat Zelenski. El a menţionat că prin intermediul United24 au fost deja strânse aproximativ o jumătate de miliard de grivne de la persoane din peste o sută de ţări pentru restaurarea locuinţelor. „În general, mai mult de 10 miliarde de grivne au fost deja strânse datorită platformei de strângere de fonduri a statului. Şi le mulţumesc tuturor celor care s-au alăturat strângerii de fonduri United24. Mulţumesc tuturor celor care ajută Ucraina!”, a spus preşedintele.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De admirat patosul dar mai usor ca vrem sa te folosim si pe viitor. Esti o resursa importanta pentru noi, nu da coltul inca.