
Zelenski dezvăluie cine ar putea monitoriza încetarea focului în Marea Neagră: SUA, Marea Britanie sau Franța și de asemenea țările riverane, atât românii, cât și bulgarii
Liderul urcainean Volodimir Zelenski a spus într-o conferință de presă că monitorizarea este necesară pentru regimul de încetare a focului în Marea Neagră. El a dezvăluit cine ar trebui să asigure monitorizarea, referindu-se la SUA, Marea Britanie sau Franța, dar și la țările riverane Mării Negre.
„Monitorizarea încetării focului în Marea Neagră ar putea fi făcută de SUA, Marea Britanie sau Franța. Și, de asemenea, de țările riverane Mării Negre – atât românii, cât și bulgarii, ceea ce este absolut clar pentru noi, deoarece ei își cunosc regiunea și au lucrat la coaliția de deminare din Marea Neagră”, a spus Zelenski, conform Pravda.com
Liderul ucrainean a mai spus că în timpul negocierilor din Arabia Saudită, a fost ridicată problema cine ar fi responsabil pentru monitorizare și a nominalizat și Turcia ca exemplu de țară care și-ar putea asuma acest rol.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii