G4Media.ro

Zelenski îi cere lui Blinken două sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Harkovului

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Zelenski îi cere lui Blinken două sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Harkovului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi ajutorul „crucial” al SUA, mulţumind Washingtonului pentru sprijinul bipartizan, dar în acelaşi timp a cerut SUA să trimită două sisteme de rachete Patriot suplimentare pentru a apăra oraşul Harkov şi restul regiunii nord-estice atacate de Rusia, relatează EFE şi Reuters, transmite Agerpres.

În cadrul unei întrevederi marţi cu secretarul de stat american Antony Blinken, sosit în cursul dimineţii la Kiev, Zelenski a declarat că Ucraina are un mare deficit de sisteme antiaeriene şi că aceasta este „cea mai mare problemă” în prezent, a adăugat şeful statului ucrainean, citat de agenţia naţională de presă Ukrinform.

Noul pachet de armament american va avea un impact pe câmpul de luptă în Ucraina, a declarat Blinken, aflat în vizită la Kiev într-un moment în care forţele ucrainene se confruntă cu eşecuri pe front, în special în regiunile Doneţk (est) şi Harkov (nord-est), după o lungă întârziere a ajutorului american.

Washingtonul a aprobat în cele din urmă un proiect de lege la sfârşitul lunii aprilie pentru a oferi ajutor militar Ucrainei, blocat timp de luni de zile din cauza opoziţiei unei părţi a republicanilor din Congresul american, în timp ce forţele ruse au profitat de superioritatea lor în armament şi personal pentru a lansa o ofensivă.

„… Pe termen scurt, asistenţa este acum pe drum, o parte din ea a sosit deja şi va sosi şi mai multă”, a declarat Blinken, în timpul întâlnirii cu preşedintele Volodimir Zelenski. Noul ajutor „va conta în mod real în faţa agresiunii ruse în curs de desfăşurare pe câmpul de luptă”, a adăugat el.

Zelenski a spus că cel mai mare deficit al Ucrainei este în acest moment în domeniul apărării antiaeriene, transmiţându-i lui Blinken că Kievul are nevoie de două baterii de apărare antiaeriană Patriot pentru regiunea nord-estică Harkov, bombardată puternic de forţele ruse.

„Civili, combatanţi, toată lumea… se află sub rachetele ruseşti”, a declarat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a declarat că doreşte, de asemenea, să discute garanţiile de securitate cu SUA, pe lângă faptul că i-a cerut lui Blinken să se asigure de sprijinul mai multor ţări în cadrul summitului de pace preconizat să aibă loc în iunie în Elveţia.

Kievul speră că angajamentele reînnoite privind livrările de arme occidentale îi vor permite să recupereze iniţiativa pe câmpul de luptă, în timp ce în ultimele zile forţele ruse au avansat în nord-estul ţării, ocupând teritorii pe care Ucraina le eliberase în toamna anului 2022.

„Suntem la fel de hotărâţi ca, în timp, Ucraina să se ridice puternic pe propriile picioare: din punct de vedere militar, economic, democratic”, a spus Blinken. „O Ucraină puternică, de succes, înfloritoare şi liberă este cea mai bună replică posibilă pentru Putin”, a apreciat şeful diplomaţiei americane, recunoscând că Ucraina traversează în prezent „momente dificile”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Între timp mocăitul și an lfabetul discuta filozofic unul cu celălalt: „a da sau a nu da”?