Zelenski îi îndeamnă pe liderii Ligii Arabe „să nu închidă ochii” la războiul din Ucraina / „Din nefericire, există unii în lume, și aici, printre voi, care închid ochii la aceste anexări ilegale”
Președintele Volodimir Zelenski s-a adresat vineri liderilor prezenți la summitul Ligii Arabe din Jedahh, Arabia Saudită. Liderul de la Kiev a început prin a aduce un omagiu „războinicilor” pe care îi reprezintă și poporului ucrainean, relatează The Guardian.
„Ucrainenii nu au ales niciodată războiul. Trupele noastre nu au plecat pe alte meleaguri. Noi nu ne angajăm în anexarea și jefuirea resurselor altor națiuni. Dar nu ne vom supune niciodată unor străini sau colonizatori. Acesta este motivul pentru care luptăm.
Sunt sigur că veți înțelege principala noastră emoție, principalul apel pe care vreau să-l las la Jeddah, un apel nobil către voi toți pentru a ajuta la protejarea poporului nostru, inclusiv a comunității musulmane ucrainene”, a afirmat Zelenski.
El a călătorit împreună cu tătarii ucraineni care trăiesc în Crimeea, unde se află o comunitate musulmană.
„Crimeea și tătarii ar trebui să rămână o parte integrantă a comunității musulmane din lume, dar Crimeea a fost prima care a avut de suferit de pe urma ocupației rusești. Mai presus de toate, cei care au avut de suferit de pe urma ocupației sunt musulmanii.
Din nefericire, există unii în lume, și aici, printre voi, care închid ochii la aceste cazuri și anexări ilegale. Eu sunt aici pentru ca toată lumea să se uite sincer, indiferent cât de mult încearcă rușii să influențeze, trebuie să existe independență”, a continuat liderul ucrainean.
El a mulțumit Arabiei Saudite pentru că a ajutat la negocierea întoarcerii prizonierilor și menționează studenții arabi care au vizitat și au studiat în Ucraina.
Pe fondul discuțiilor în curs de desfășurare în jurul acordului privind cerealele de la Marea Neagră, pe care Rusia se abține în prezent să îl accepte, Zelenski le amintește de cerealele care sunt cultivate în Ucraina și vândute în Orientul Mijlociu.
El a declarat că este sigur că niciunul dintre ceilalți lideri nu ar lăsa o altă țară să le ia copiii, așa cum a făcut Rusia cu repatrierile forțate ale copiilor din estul Ucrainei, fără să „lupte”.
„Îi salut pe toți cei care sunt gata să ni se alăture pe calea justiției. Ucraina a publicat formula de pace pentru a pune capăt războiului. Puteți vedea cum funcționează pe exemplul securității alimentare”, a spus el.
„Chiar și atunci când războiul este aruncat în casa noastră, facem totul pentru ca locuințele altor oameni să supraviețuiască. Am reușit să lansăm ințiativa de cereale din Marea Neagră și să ridicăm blocada parțială a porturilor noastre de către Rusia. Acest lucru a stabilizat piețele alimentare și a ajutat multe, foarte multe, inclusiv națiunile din Liga Arabă.
De asemenea, va ajuta pe mulți să se întoarcă acasă toți captivii și deportații. Fiecare dintre onorabilii membri ai delegației a primit un document în limba dumneavoastră cu punctele planului de pace”, a mai precizat Zelenski.
În cadrul vizitei sale în Arabia Saudită, Volodimir Zelenski a avut și o întâlnire cu prințul moștenitor saudit, Mohammad bin Salman.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii