G4Media.ro

Zelenski îi va prezenta lui Biden un plan pentru a pune capăt…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Zelenski îi va prezenta lui Biden un plan pentru a pune capăt războiului cu Rusia / „Este important ca acesta să fie pus în aplicare indiferent de rezultatul alegerilor din SUA”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că războiul cu Rusia se va încheia în cele din urmă prin dialog, dar că Ucraina trebuie să aibă o poziţie puternică şi a spus că îi va prezenta un plan preşedintelui american Joe Biden şi celor doi potenţiali succesori ai săi, relatează Reuters, transmite News.ro.

Liderul ucrainean a declarat într-o conferinţă că incursiunea Kievului în regiunea rusă Kursk, iniţiată în urmă cu trei săptămâni, face parte din acest plan, dar acesta cuprinde şi alte măsuri pe plan economic şi diplomatic.

„Punctul principal al acestui plan este de a forţa Rusia să pună capăt războiului. Şi îmi doresc foarte mult acest lucru – într-un mod corect pentru Ucraina”, a declarat el.

Volodimir Zelenski a declarat că intenţionează să prezinte acest plan preşedintelui american Joe Biden în septembrie. „Succesul acestui plan depinde de el. Ne va da ceea ce este în acest plan sau nu. Vom fi liberi să folosim ceea ce este în acest plan sau nu”, a adăugat şeful statului, citat de site-ul Preşedinţiei ucrainene.

Zelenski intenţionează, de asemenea, să-i familiarizeze cu acest plan pe candidaţii la preşedinţia SUA, Kamala Harris şi Donald Trump. „Este important ca acesta să fie pus în aplicare indiferent de rezultatul alegerilor din SUA”, a menţionat liderul ucrainean, fără a detalia paşii următori ai acestui plan.

Potrivit şefului statului ucrainean, operaţiunea din regiunea Kursk a oprit ocuparea regiunii Harkov şi a zădărnicit intenţia Rusiei de a crea aşa-numitele zone tampon în această regiune şi în alte regiuni de frontieră. „Am înţeles că regiunile Sumî şi Cernihiv ar putea fi în planurile lor. Operaţiunea Kursk a rezolvat problema ocupării regiunilor Sumî şi Cernihiv. În plus, a învins un număr mare de trupe, un grup serios”, a spus Zelenski, la un forum dedicat aniversării independenţei Ucrainei.

Zelenski a declarat că speră să meargă în Statele Unite în septembrie, pentru a participa la Adunarea Generală a ONU din New York, şi se pregăteşte să se întâlnească cu Biden.

El consideră că principalul forum de discuţii pentru o potenţială pace este un summit internaţional, la care Ucraina a declarat că doreşte ca Rusia să aibă reprezentanţi. Primul summit pentru promovarea viziunii Kievului asupra păcii, care a avut loc în Elveţia în iunie, a exclus în mod clar Rusia, atrăgând în acelaşi timp numeroase delegaţii, dar nu şi din partea Chinei, a doua cea mai mare economie a lumii, în ciuda eforturilor Kievului de a cuceri sudul global.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat la 19 august că sunt excluse orice discuţii de pace după ce Ucraina a lansat incursiunea transfrontalieră în regiunea rusă Kursk la 6 august.

Premierul indian Narendra Modi, care a fost la Kiev săptămâna trecută, a vorbit marţi la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin şi i-a spus că sprijină o rezolvare rapidă şi paşnică a conflictului din Ucraina.

„FĂRĂ COMPROMISURI CU PUTIN”

Zelenski este ferm convins că Rusia doreşte să dicteze condiţii Ucrainei în orice fel de reglementare a războiului, ceea ce Kievul consideră inacceptabil.

Putin a declarat că orice acord trebuie să înceapă cu acceptarea de către Ucraina a „realităţilor de pe teren”, care ar lăsa Rusia în posesia unor părţi substanţiale din patru regiuni ucrainene, precum şi a Crimeei.

În prezent, Ucraina afirmă că controlează mai mult de 1.200 km pătraţi din regiunea rusă Kursk. Zelenski l-a ironizat pe Putin, despre care a spus că acordă mai multă importanţă capturării teritoriului ucrainean decât apărării propriului teritoriu.

El a susţinut că ofensiva în regiunea Kursk a redus numărul guvernelor din întreaga lume care solicită Ucrainei să facă compromisuri cu Rusia pentru a pune capăt războiului şi a ceda porţiuni mari de teritoriu.

„Nu pot exista compromisuri cu Putin, dialogul, astăzi, este în principiu gol şi lipsit de sens, deoarece el nu doreşte să pună capăt războiului pe cale diplomatică”, a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean a mai spus că Kievul continuă să facă progrese în ceea ce priveşte producţia internă de arme şi că a efectuat primul test cu o rachetă balistică de producţie internă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...