G4Media.ro

Zelenski, în Suedia: Sarcina noastră principală este să ne întărim apărarea aeriană…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Zelenski, în Suedia: Sarcina noastră principală este să ne întărim apărarea aeriană şi terestră

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă în Suedia, unde intenţionează să se întâlnească cu prim-ministrul ţării, Ulf Kristersson, cu regele Carl Gustaf şi cu alţi oficiali suedezi, după cum a informat chiar liderul de la Kiev prin intermediul contului său Telegram, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Olena şi cu mine am ajuns în Suedia”, a scris Zelenski. „Sarcina noastră principală este să ne întărim apărarea aeriană şi terestră, să dezvoltăm cooperarea bilaterală şi securitatea comună euroatlantică”, a continuat el Zelenski în mesajul transmis după sosirea sa în ţara nordică.

Această vizită vine la aproape un an şi jumătate de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei şi într-un moment în care Suedia este pe cale să adere la NATO, urmând exemplul vecinei sale, Finlanda.

La scurt timp după începerea ostilităţilor în februarie 2022, Suedia a abandonat doctrina de a nu furniza arme ţărilor aflate în război şi a furnizat Kievului mii de arme antitanc, aminteşte AFP.

În iulie, Turcia a renunţat la opoziţia sa faţă de intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, dând undă verde aspiraţiilor de aderare ale Stockholmului.

În ceea ce o priveşte, Moscova consideră că intrarea Suediei în NATO va avea „consecinţe negative” pentru securitatea Rusiei, care intenţionează să ia măsuri „prevăzute şi planificate” ca răspuns. A

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...