Zelenski: În Ucraina au loc operaţiuni contraofensive şi defensive / ”Mulţumesc tuturor celor care îşi menţin poziţiile şi celor care avansează” / Statul major: Forţele ruse continuă să sufere pierderi grele pe care încearcă să le ascundă
Preşedintele Volodimir Zelenski a recunoscut sâmbătă că armata sa este angajată ”în operaţiuni contraofensive şi defensive”, la o zi după ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că iniţiativa mult lăudată a Kievului de a recuceri teritoriul este în plină desfăşurare, transmite Reuters, citat de News.ro.
Dar liderul ucrainean nu a dezvăluit detalii, spunând reporterilor să transmită lui Putin că generalii săi sunt optimişti.
Zelenski a ridicat din umeri la o conferinţă de presă, când a fost întrebat despre comentariile lui Putin de vineri, potrivit cărora Kievul şi-a început contraofensiva, dar nu a făcut niciun progres.
”În Ucraina au loc acţiuni contraofensive şi defensive, dar nu voi spune în detaliu în ce stadiu se află”, a spus Zelenskiy, enumerând după nume cei mai buni membri ai armatei ucrainene.
„Ei (generalii) sunt cu toţii într-o dispoziţie pozitivă. Transmite asta lui Putin”, a spus el zâmbind, stând alături de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, aflat în vizită.
El a spus că comentariile lui Putin cu privire la contraofensivă au fost ”interesante… Este important ca Rusia să simtă mereu acest lucru: că nu mai au mult timp, în opinia mea”.
Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă că forţele ucrainene au făcut în ultimele 24 de ore încercări ”nereuşite” de a ataca în regiunile de sud Doneţk şi Zaporojia — două zone supuse luptelor grele.
Ministerul a menţionat şi Bahmut, oraşul din estul Ucrainei despre care Moiscova a afirmat că a fost capturat luna trecută după 10 luni de bătălii aprige.
Reuters nu a putut verifica independent situaţia de pe câmpul de luptă.
În mesajul său video de noapte, Zelenski a oferit din nou câteva detalii în timp ce a îndemnat trupele să continue să lupte.
”Mulţumesc tuturor celor care îşi menţin poziţiile şi celor care avansează”, a spus el, invocând fronturile de est şi de sud, unde luptele sunt cele mai intense.
Statul major al Ucrainei a declarat că forţele sale au respins atacurile inamice în jurul Bahmut şi a oraşului de mult asediat Marinka.
Forţele ruse, ”continuă să sufere pierderi grele pe care încearcă să le ascundă”, a anunţat statul major.
Generalul Oleksander Sirski, comandantul forţelor terestre care deţine controlul operaţional al contraofensivei, a postat pe reţelele de socializare o imagine cu o explozie despre care a spus că este un grup de soldaţi ruşi distrus lângă Bahmut.
Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Serhi Cerevati a raportat noi progrese lângă Bahmut.
„Încercăm… să efectuăm lovituri asupra inamicului, contraatacăm. Am reuşit să avansăm până la 1.400 de metri pe diferite secţiuni ale frontului”, a spus Cerevati.
Ucraina a declarat de luni de zile că plănuieşte o contraofensivă majoră. Dar a negat că operaţiunea principală a început. Cu puţine rapoarte independente din primele linii, a fost dificil de evaluat starea luptei.
Ministerul Apărării al Marii Britanii a declarat că în ultimele 48 de ore Ucraina a desfăşurat operaţiuni ”semnificative” în mai multe părţi de est şi de sud, apărarea rusă fiind spartă pe alocuri.
„În unele zone, forţele ucrainene au făcut probabil progrese bune şi au pătruns în prima linie de apărare rusă. În altele, progresul ucrainean a fost mai lent”, se spune, caracterizând, de asemenea, performanţa armatei ruse ca fiind mixtă.
”Unele unităţi (ruseşti) desfăşoară probabil operaţiuni de apărare credibile, în timp ce altele s-au retras într-o oarecare dezordine, pe fondul rapoartelor crescute privind victimele ruseşti, în timp ce se retrag prin propriile câmpuri minate”.
Contraofensiva Ucrainei este de aşteptat să folosească mii de trupe care au fost antrenate şi echipate de Occident, dar Rusia a construit fortificaţii uriaşe în teritoriul ocupat pentru a se pregăti, în timp ce Kievului îi lipseşte şi supremaţia aeriană.
Sudul este văzut ca o prioritate strategică cheie pentru un impuls ucrainean care ar putea viza recucerirea celei mai mari centrale nucleare din Europa şi tăierea podului terestre rusesc către peninsula ocupată a Mării Negre din Crimeea, împărţind forţele ruse.
Analistul militar ucrainean Oleksi Hetman a declarat pentru NV Radio că evenimentele din ultimele zile au fost doar paşi iniţiali.
”Ceea ce se întâmplă acum ar putea fi numit ”recunoaştere în luptă”, prima etapă a ofensivei. Era imposibil să progresăm în profunzime. Scopul a fost să verificăm apărările inamicului. Să aşteptăm câteva zile şi să vedem”, a spus Hetman.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank