
Zelenski: Macron şi Starmer, desemnaţi la summitul de la Paris să reprezinte Europa în negocierile de pace
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi că reuniunea de la Paris a aliaţilor Kievului a servit la desemnarea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanţi ai Europei pentru posibile discuţii de pace privind războiul cu Rusia, transmite EFE, preluată de Agerpres.
„Astăzi, noi toţi cei din Europa am convenit că Europa va fi reprezentată de Franţa şi Regatul Unit. Macron şi Starmer. Cred că şi acest lucru este important. Este o poziţie clară şi dorim să transmitem acest semnal tuturor celorlalţi parteneri şi cu siguranţă Statelor Unite”, a declarat Zelenski, care a insistat asupra necesităţii ca Europa să fie reprezentată la masa negocierilor cu Rusia.
Zelenski a spus că regretă faptul că există încă „multe întrebări” şi „puţine răspunsuri” cu privire la posibila desfăşurare a unui contingent european pe teritoriul ucrainean, anunţată de Macron pentru a monitoriza o posibilă încetare a focului cu Rusia.
De asemenea, într-o conferinţă de presă la Paris, preşedintele ucrainean a îndemnat Occidentul să împiedice orice ridicare a sancţiunilor împotriva Rusiei, aşa cum cere Moscova în vederea unui armistiţiu în Marea Neagră, afirmând că aceasta ar trimite „semnale foarte periculoase”.
„După semnalele pe care le-am auzit (…) din Arabia Saudită pe tema sancţiunilor, a posibilei ridicări a sancţiunilor… Acestea sunt semnale foarte periculoase”, a spus Zelenski, citat de AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.