G4Media.ro

Zelenski: Ocupanţii ruși au lăsat mine peste tot. Cred că asta trebuie…

Sursa foto: FADEL SENNA / AFP

Zelenski: Ocupanţii ruși au lăsat mine peste tot. Cred că asta trebuie de asemenea să fie considerată o crimă de război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că armata rusă a lăsat mine peste tot în zonele pe care le-au părăsit, el precizând că şi acest lucru trebuie să fie considerat crimă de război, transmite News.ro.

“În regiunile din nordul ţării, din care ocupanţii au fost goniţi, continuă munca pentru aducerea siguranţei. În primul rând, eliminarea minelor. Trupele ruse au lăsat în urmă zeci, dacă nu sute de mii de obiecte periculoase. Acestea sunt obuze care nu au explodat, mine. Zilnic se elimină mii de astfel de obiecte. Ocupanţii au lăsat mine peste tot. În casele asediate. Pe străzi, pe câmpuri. Au minat proprietăţile oamenilor, maşini, uşi. Au făcut totul conştient, pentru a face revenirea în zonele acestea după eliberare cât mai periculoasă posibil. Din cauza acţiunilor armatei ruse, teritoriul nostru este în prezent printre cele mai ‘contaminate’ cu mine din lume. Şi cred că asta trebuie de asemenea să fie considerată o crimă de război a trupelor Rusiei. Ei au făcut deliberat totul pentru a ucide sau a mutila cât mai mulţi oameni posibil, chiar şi atunci când au fost forţaţi să se retragă de pe pământul nostru. Fără ordinele corespunzătoare, nu ar fi făcut-o”, a spus Zelenski.

El a precizat că se lucrează la o cale legală şi cât mai rapidă pentru ca ocupanţii să fie traşi la răspundere. “Lucrăm la o cale legală pentru a-i aduce pe ocupanţi în faţa justiţiei, o cale eficientă şi cât mai rapidă posibil. Pentru a nu aştepta decenii până când procedurile legale internaţionale se vor încheia, ci pentru a se accelera cursul justiţiei”.

Zelenski a vorbit şi despre posibila folosire de arme chimice de către ruşi: “Astăzi, ocupanţii au emis un nou comunicat, care este mărturie a pregătirilor lor pentru o nouă etapă de teroare împotriva Ucrainei şi a apărătorilor noştri. Unul dintre cei care au vorbit în numele ocupanţilor a afirmat că ei ar putea folosi arme chimice împotriva apărătorilor Mariupolului. Tratăm acest lucru cu seriozitate. Vreau să le amintesc liderilor mondiali că posibila folosire de arme chimice de către armata rusă s-a discutat deja. Şi deja atunci se presupunea că este necesară o reacţie mai dură şi mai rapidă împotriva agresiunii Rusiei”.

De asemenea, Volodimir Zelenski a anunţat că vor urma noi sancţiuni pentru Rusia şi a precizat că acestea trebuie să includă şi un embargo cu privire la petrol. “Uniunea Europeană a început să discute al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Este timpul ca acest pachet să fie făcut astfel încât dintre Rusia să nu se mai audă niciun cuvând despre arme de distrugere în masă. Un embargo împotriva Rusiei cu privire la petrol este obligatoriu”.

Sursa foto: FADEL SENNA / AFP

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Tu ești cel mai mare aberant, cu mesajul pe care lai scris.
    Ești un kriminal ca și kriminalul putin, a carui dos lai săruta franțuzește cu desăvârșire și fara nicio ezitare.

  2. Aruna ești maciucă mongolă.

  3. @Aruna, creierul tău bolșevic a dat divorț de inteligență 😂

  4. Eu sun Aruna,
    Cu creierul cât pruna,
    Ca și Ariel,
    Coada de purcel!

  5. Istoria se repetă , cum s-au comportat soldații rușii în al doilea Război Mondial așa se comportă și acum. Plecând de la premiza că nivelul de cultură a multor soldați este redusă, nu prea poți să le ceri mare lucru . Dar de aici până la a ucide civili, a viola, a fura,etc este cale lungă . Adevărul este că nu se comportă ca niște adevărați profesioniști.
    Cât s-au făcut pronosticuri la adresa ucrainieniilor ,este diferență de la cer la pâmânt între cele două armate .

  6. la momentul acesta
    face zelensky tot ce ar putea face ptr încetarea focului și stoparea morții?
    eu văd ca el tot cere armament trupe sancțiuni instigă și întreține conflictul prin toate mijloacele posibile
    ceva e putred aici

    • zele a cerut arme și coreei de Sud,în curând va lansa o cerere și în spațiu ,poate ajunge la extratereștrii și se scoate.Cam în 100 ani lumina ajunge prima transa de arme.