G4Media.ro

Zelenski participă la o reuniune a Cabinetului Starmer şi cere din nou…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zelenski participă la o reuniune a Cabinetului Starmer şi cere din nou să poată folosi armament cu rază lungă de acţiune în atacuri în Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat vineri miniştrilor Guvernului britanic – o apariţie rară a unui lider străin la o reuniune a Cabinetului -, prin care premierul laburist Keir Starmer speră să sublinieze susţinerea Ucrainei de către regatul Unit, relatează Reuters conform News.ro.

La o zi după un summit al Comunităţii Politice Europene (CPE) la Palatul Blenheim, Starmer şi-a continuat efortul de a consolida rolul regatului în afacerile internaţionale invitându-l pe Zelenski să se adreseze Cabinetului.
 

Primit cu ovaţii în picioare şi aplauze de către miiniştrii britanici, Zelenski şi-a reiterat cererea adresată aliaţilor săi din Occident de a autoriza atacuri cu armament cu rază lungă de acţiune în Rusia, subliniind că Londra ar trebui să încerce să-şi convingă partenerii să ridice restricţiile pe care le impun.

”Chiar acum ne lipseşte principalul răspuns la această întrebare şi anume capacitatea noastră cu rază lungă” de acţiune, a declarat Zelenski la începutul întâlnirii pe Downing Street.

”Vă rog să-i convingeţi pe ceilalţi parteneri să ridice limitele”, a adăugat el.

Statele membre NATO au adoptat abordări diferite ale modului în care Ucraina poate folosi armamentul pe care i-l donează.

Unele au stabilit în mod clar că Kievul îl poate folosi în atacuri în Rusia, însă Statele Unite permit ca armamentul american să fie folosit împotriva Rusiei numai în zona de frontieră împotriva unor ţinte care susţin operaţiuni militare ruse în Ucraina.

Starmer, care s-a întâlnit separat cu Zelenski – timp de 35 de minute – îniante de reuniunea lărgită – i-a spus lui Zelenski că Regatul Unit urmează să-şi accelereze livrările de ajutoare către Ucvraina.

Ministrul britanic al Apărării anunţa luna aceasta că livrări promise de către fostul Guvern conservator urmează să fie trimise în termen de 100 de zile.

”Ucraina este şi va fi mereu în centrul agendei acestui Guvern şi este întru totul potrivit ca preşedintele Zelenski să susţină un discurs istoric în faţa (membrilor) Cabinetului meu”, a anunţat într-un comunicat, înainte de reuniune, Starmer.

Regatul Unit este un susţinător vocal al Ucrainei după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, iar Starmer a reafirmat rapid angajamentul Londrei în urma unei victorii zdrobitoare în alegerile de la începutul acestei luni. El i-a transmis lui Zelenski, la NATO, că în pofida schimbării Guvernului nu va avea loc ”nicio schimbare de abordare”.

Starmer a anunţat joi că Regatul Unit urmează să dea curs unui plan, într-o încercare de a contracara tentative ruse de ocolire a unor sancţiuni maritime.

Regatul Unit a anunţat joi că a impus sancţiuni unui număr de 11 nave folosite în transportul de petrol rusesc.

Londra a prezentat un Tratat de susţinere a exporturilor militare, care urmează să fie semnat de către miniştrii apărării, care să permită Ucrainei să mobilizeze 3,5 miliarde de lire sterline din finanţări de export în vederea unoi consolidări a bazelor industriale ale apărării celor două ţări.şi unei creşteri a producţiei acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...