G4Media.ro

Zelenski: ”Pentru a câştiga în faţa tiraniei, este nevoie de o mai…

Sursa foto: European Parliament / DAINA LE LARDIC

Zelenski: ”Pentru a câştiga în faţa tiraniei, este nevoie de o mai mare unitate. Sunt sigur că lumea democratică este capabilă să o dobândească”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că lumea democratică are acum cea mai mare unitate de mult timp, însă este nevoie de mai mult. ”Pentru a câştiga în faţa tiraniei, este nevoie de o mai mare unitate. Sunt sigur că lumea democratică este capabilă să o dobândească”, susţine el, citat de News.ro.

Zelenski a menţionat, în mesajul transmis miercuri seară, că a participat la ”Summit-ul Democraţiei” la invitaţia preşedintelui american Joe Biden, arătând că poziţia Ucrainei a fost ”foarte exactă şi cât se poate de practică”.

”Acum, mulţumită curajului ucrainean, mulţumită leadership-ului Statelor Unite, preşedintelui Biden, mulţumită Congresului Statelor Unite şi tuturor celor care muncesc pentru consolidarea lumii, avem cea mai mare unitate a ţărilor democratice de mult timp. Şi această unitate, după cum putem vedea, este de ajuns pentru a lupta pentru libertate. Dar pentru a câştiga în faţa tiraniei, este nevoie de o mai mare unitate. Sunt sigur că lumea democratică este capabilă să o dobândească. Este capabilă să câştige”, a declarat preşedintele Ucrainei.

El a adăugat că democraţia are nevoie de victorie, cât mai curând posibil, iar Ucraina şi aliaţii săi de pe toate continentele vor face totul pentru a aduce mai aproape victoria Ucrainei, ”victoria libertăţii şi a ordinii mondiale bazate pe reguli”.

Zelenski a menţionat că a discutat cu şeful Guvernului italian, Giorgia Meloni, despre relaţiile bilaterale şi despre situaţia apărării în faţa agresiunii Rusiei.

”În lunile următoare deja putem să fim mai activi pe linia frontului. Şi vom face totul pentru a ne asigura că sprijinirea paşilor noştri de către lume este cât se poate de eficentă”, a continuat el.

Preşedintele ucrainean le-a mulţumit luptătorilor din direcţia Bahmut, care ”luptă ferm şi eficient”.

”Ucraina nu a irosit nicio săptămână în timpul acestui război la scară largă – întărim constant statul nostru, Forţele noastre de Apărare şi Securitate, încrederea noastră în a avansa către victorie. Astăzi, a fost făcut un pas pentru a întări şi independenţa spirituală a statului nostru, pentru a proteja societatea noastră de vechea şi cinica manipulare a religiei de către Moscova. Ucraina este teritoriul celei mai mare libertăţi religioase în partea noastră de Europa. Aşa a fost din 1991. Aşa va fi întotdeauna”, a punctat Volodimir Zelenski.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Omule, nu înțelegi că NATO nu va trimite trupe în această gâlceavă fratricidă? Ce este atât de greu de priceput că marele licurici se bate cu rușii prin intermediul tău?