G4Media.ro

Zelenski s-a adresat liderilor statelor din G7 subliniind că Ucraina mizează în…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Zelenski s-a adresat liderilor statelor din G7 subliniind că Ucraina mizează în continuare pe ajutorul lor pentru a învinge Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat sâmbătă liderii statelor din Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7), în faţa cărora a insistat la o reuniune prin videoconferinţă că Ucraina mizează în continuare pe ajutorul lor pentru a învinge Rusia în războiul declanşat de aceasta în urmă cu doi ani, transmite agenţia EFE conform Agerpres.

„Amintiţi-vă că ambiţiile imperiale şi revanşismul sfârşesc numai prin înfrângerea celor care sunt infectaţi de ele, şi că numai acest rezultat ne conduce la o securitate şi la un progres democratic adevărate!”, a indicat Zelenski, flancat de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de premierul belgian Alexander de Croo, cel canadian, Justin Trudeau, şi de şefa guvernului italian Georgia Meloni, toţi veniţi la Kiev pentru a marca doi ani de la începutul invaziei ruse.

Georgia Meloni, a cărei ţară deţine preşedinţia rotativă a G7 (grup format din SUA, Canada, Germania, Regatul Unit, Franţa, Italia, Japonia) a deschis această reuniune de la Kiev, la care ceilalţi lideri din grup ce nu au venit în capitala ucraineană participă prin videoconferinţă şi la finalul căreia va fi adoptată o declaraţie comună.

Cerându-le acestora noi ajutoare militare pentru armata ucraineană fragilizată de blocarea ajutorului american de către republicanii din Congresul SUA, de eşecul contraofensivei sale din vara trecută şi aflată în criză de soldaţi şi muniţii în faţa trupelor ruse revenite în ofensivă, Zelenski a insistat asupra nevoii de sisteme antiaeriene, de consolidare a trupelor terestre şi combatere a flotei ruse de la Marea Neagră.

„Contăm pe voi!”, le-a mai transmis preşedintele ucrainean liderilor din G7, adăugând că el este încrezător într-o „victorie comună” a ţărilor aliate contra Rusiei. „Auzim adesea că istoria ne priveşte şi acest lucru este absolut adevărat”, a mai spus Zelenski.

Mai devreme, la o ceremonie desfăşurată pe aerodromul Hostomel din apropiere de Kiev, care a fost ocupat de trupele ruse la începutul invaziei după o bătălie sângeroasă, prezentată de Zelenski şi de liderii occidentali prezenţi sâmbătă acolo drept o înfrângere a armatei ruse, preşedintele ucrainean a promis că acest război se va încheia numai „în termenii” doriţi de Ucraina, cu o pace „justă” şi fără concesii teritoriale faţă de Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...