Zelenski s-a întâlnit cu directorul CIA în Ucraina
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează agenția AFP, citată de Agerpres.
„Bill Burns a făcut ultima sa vizită în Ucraina în calitate de director CIA”, a declarat Zelenski într-un mesaj postat pe Telegram, adăugând că au avut „multe întâlniri în timpul acestui război”, dintre care majoritatea nu au fost dezvăluite.
„Am avut multe întâlniri cu el în timpul războiului şi îi sunt recunoscător pentru ajutorul său”, a adăugat preşedintele ucrainean.
„De obicei, astfel de întâlniri nu sunt făcute publice, iar toate întâlnirile noastre – în Ucraina, în alte ţări europene, în America şi în alte părţi ale lumii – au avut loc fără informări oficiale”, a adăugat Zelenski.
SUA au fost cel mai mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei în cei aproape trei ani de la atacul Moscovei, iar Washingtonul ar fi împărtăşit în mod regulat informaţii militare cu Ucraina pentru a sprijini apărarea acesteia.
Se aşteaptă ca Bill Burns să demisioneze din funcţia de şef al CIA în urma predării puterii către preşedintele ales al SUA, Donald Trump.
Ultima întâlnire confirmată între Zelenski şi Burns a avut loc la mijlocul anului 2023, potrivit unor oficiali americani care au anunţat în iulie 2023 că Burns a efectuat recent o călătorie secretă în Ucraina.
Volodimir Zelenski a publicat sâmbătă o fotografie în care apare dând mâna cu Bill Burns în faţa unei steme a statului ucrainean. El nu a precizat când a avut loc întâlnirea, dar a spus că a fost ultima întâlnire dintre ei înainte ca Bill Burns să părăsească funcţia.
Întâlnirea a avut loc într-un moment critic al războiului, cu o lună înainte de venirea la putere a lui Donald Trump. Republicanul s-a angajat să pună capăt războiului „în 24 de ore”, alimentând temerile că Ucraina ar fi forţat să accepte pacea în condiţii favorabile Moscovei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.