G4Media.ro

Zelenski spune că relația cu SUA poate fi salvată, dar discuțiile trebuie…

Foto: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia

Zelenski spune că relația cu SUA poate fi salvată, dar discuțiile trebuie să continuie în spatele ușilor închise

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, că el crede că ar putea salva relaţia cu preşedintele american Donald Trump după întâlnirea lor incendiară din Biroul Oval, dar că discuţiile trebuie să continue în spatele uşilor închise, relatează Reuters, citat de News.ro.

În cadrul unei întâlniri neobişnuite care a fost transmisă în direct vineri, Trump l-a acuzat pe Zelenski că este nerecunoscător pentru ajutorul SUA, că nu îşi respectă ţara şi că riscă să declanşeze Al Treilea Război Mondial, punând la îndoială sprijinul continuu al Washingtonului pentru Ucraina.

Zelenski, vorbind cu jurnaliştii după un summit cu liderii europeni care a avut loc duminică la Londra, a declarat că nu crede că SUA îşi vor opri asistenţa pentru Ucraina, deoarece, în calitate de „lideri ai lumii civilizate”, nu ar dori să îl ajute pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Cu toate acestea, Zelenski a spus că rămâne pregătit pentru orice provocări care ar putea apărea.

„În ceea ce priveşte salvarea relaţiei, cred că relaţia noastră va continua”, a declarat el reporterilor prin intermediul unui translator după reuniunea de la Londra. „Nu cred că este corect ca astfel de discuţii să fie total deschise. … Formatul a ceea ce s-a întâmplat nu cred că a adus ceva pozitiv sau suplimentar pentru noi ca parteneri”, a adăugat el.

Zelenski a mai spus că este în continuare pregătit să semneze acordul propus cu Statele Unite privind mineralele şi că el crede că şi Statele Unite vor fi pregătite.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Zelenskyi nu e la primul „rodeo” cu un lider autocrat sau cu tendinte de autocrat, cum e Trump. Zele are experienta cu Putin iar Trump pare ca si-a gasit un „partener” de negocieri pe masura, ori el -fiind un narcisist grandoman batran care nu suporta un dialog de la egal la egal – evident nu poate suporta situatia. Iar un anturaj ca Vance agraveaza situatia.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.