Zelenski urmează să fie primit la Palatul Élysée: Va susține un discurs în Adunarea Naţională franceză / Biden, Scholz şi Charles al III-lea între invitaţi
Preşedintlee francez Emmanuel Macron urmează să-l primească pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski vineri, la Palatul Élysée, după marcarea a 80 de ani de la Debarcarea în Normandia, pentru a discuta despre ”nevoile Ucrainei” împotriva Rusiei, transmite News.ro.
”În contextul în care atacurile ruseşti se intensifică neîncetat pe front şi împotriva unor infrastructuri energetice, cei doi preşedinţi vor evoca situaţia pe terem şi nevoile Ucrainei” în ”prelungirea Conferinţei Susţinerii Ucrainei care a avut loc la (Palatul) Élysée la 26 februarie”, anunţă marţi preşedinţia franceză.
Mai înainte, Volodimir Zelenski va susţine un discurs în hemiciclul Adunării Naţionale franceze, în faţa deputaţilor.
Preşedinta Camerei inferioare a Parlamentului francez Yaël Braun-Pivet îl va primi pe Volodimir Zelenski vineri, la ora locală 9.30 (10.30, ora României), înainte ca acesta să ia cuvântul către ora locală 10.00 (11.00, ora României), declară surse din anturajul acesteia.
Volodimir Zelenski se află printre numeroşii invitaţi la o ceremonie de marcare a 80 de ani de la Debarcarea aliată de la 6 iunie 1944.
Emmanuel Macron îl va primi cu mare pompă pe plajele normande, împreună cu preşedintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz şi regele Charles al III-lea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank