Zero cazuri de COVID-19 din 345 de teste efectuate în Tulcea, în ultimele 24 de ore
Prefectul judeţului Tulcea, Marcel Ivanov, a anunţat că, în ultimele 24 de ore, nu s-a înregistrat niciun caz de COVID-19 în judeţ, fiind făcute 345 de teste.
Prefectul Marcel Ivanov a fost prezent, sâmbătă, la activităţile din a doua zi a Maratonului de vaccinare din Piaţa Civică.
„Numărul mare de vaccinări efectuate până acum şi faptul că nu am mai avut niciun caz nou de îmbolnăvire COVID-19 din 345 teste RT-PCR în ultimele 24 de ore la nivelul judeţului Tulcea ne demonstrează faptul că prin vaccinare revenim la normalitate”, a declarat prefectul.
Sâmbătă, 29 mai, s-au mai vaccinat 25 de persoane cu serul Pfizer şi 36 cu serul Johnson&Johnson, conform datelor furnizate de personalul medical implicat.
În total, numărul celor imunizaţi până acum la Maratonul Vaccinării din Tulcea a ajuns la 422 de persoane.
sursa: News.ro, sursa foto: mapio.net
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank