G4Media.ro

UPDATE: A treia rundă de negocieri a coaliției PSD-PNL s-a încheiat fără…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

UPDATE: A treia rundă de negocieri a coaliției PSD-PNL s-a încheiat fără rezultat / Comasarea trebuie decisă înainte de data limită de 20 februarie, pentru că nu mai este timp pentru modificările legislative

Update 18:42 Ședința coaliției s-a încheiat, fără însă ca liderii PSD și PNL să fi ajuns la un consens în privința comasării alegerilor. O nouă întâlnire ar urma să aibă loc duminică.

„Din păcate, nu s-a ajuns nici astăzi la un acord între cei doi parteneri de coaliţie. Discuţiile vor continua şi în weekend, iar foarte probabil la începutul săptămânii viitoare să avem un rezultat concret. Noi, liberalii, în continuare considerăm că soluţia comasării ar aduce cel puţin trei beneficii concrete pentru România. În primul rând, este vorba de creşterea consistentă, semnificativă a prezenţei la vot. Practic, consolidează şi întăreşte democraţia. La fel, un avantaj enorm îl constituie evitarea unui blocaj instituţional, o bulversare a întregului sistem instituţional de numărul mare de campanii electorale care ar fi trebuit să se desfăşoare, cel puţin patru campanii electorale, şi, nu în ultimul rând, şi o economie semnificativă la buget. Noi credem că putem evita absenteismul şi oboseala electorală, care cu siguranţă se va manifesta în momentul în care românii sunt chemaţi de cinci ori la vot, şi suntem optimişti că discuţiile vor ajunge în punctul în care ne dorim”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Update 14.03: Ședința coaliției va avea loc după ora 16.00, au declarat pentru G4Media surse politice. Cele două delegații vor intra în discuții de pe poziții diferite: liberalii vor să discute doar comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele, în timp ce PSD vrea stabilirea unei strategii comune pentru toate cele patru rânduri de alegeri din acest an

Update 11.13: Surse: Marcel Ciolacu a vorbit la telefon de dimineață cu Nicolae Ciucă. Cei doi se vor întâlni astăzi. Dacă nu ajung la o concluzie în coaliția de azi este posibil ca echipele PNL și PSD să se întâlnească și în weekend.

Update 10.07: Marcel Ciolacu a anunțat, la întoarcerea din Italia, că vrea să facă „trei comasări în acest an”. „Vreau să merg pe trei comasări. Îmi ziceți și mie cum se face economie la comasare?”, a declarat premierul.

Articol inițial:

PSD și PNL se întâlnesc din nou astăzi după amiază, într-o ședință a coaliției, într-o ultimă încercare de a stabili calendarul pentru alegerile din acest an, dacă vor comasa localele prevăzute în toamnă cu europarlamentarele care vor avea loc în 9 iunie. Ședința coaliției ar urma să aibă loc la Palatul Victoria, după ședința de guvern, programată pentru ora 11.00.

Este ultima ocazie ca cele două formațiuni să cadă de acord, înainte de termenul limită, care este unanim acceptat ca fiind ziua de marți, 20 februarie. După această dată nu mai este timp pentru realizarea modificărilor la legislația electorală necesare pentru stabilirea calendarului. Sunt necesare mai multe acțiuni ale Guvernului și Parlamentului pentru ca procedura să fie legală, a declarat pentru G4Media o sursă din PNL. De exemplu, modificările din Codul Administrativ trebuie finalizate până pe 11 martie.

Pe calendarul vechi, cu alegerile locale stabilite în septembrie, pentru a candida o persoană trebuie să finalizeze procedurile de înscriere în cursa electorală cu șase luni înainte. Dacă alegerile locale sunt mutate în iunie, atunci trebuie redus termenul limită de înscriere la trei luni. Această modificare este necesară pentru a nu încălca drepturi electorale, cum este cel de a candida și de a fi ales.

Este a treia rundă de negocieri între cele două partide aflate la guvernare. Discuțiile au intrat în impas luni deoarece liberalii doresc doar comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, iar PSD vrea să fie puse în discuție toate alegerile, inclusiv comasarea alegerilor parlamentare cu turul doi de la prezidențiale.

Coaliția trebuie să se decidă și în ceea ce privește candidatul comun la alegerile prezidențiale. Pesediștii doresc ca acesta să fie din partidul lor, pe motiv că salvarea liberalilor de la un scor slab la europarlamentare depinde de comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Liderii PNL susțin însă că ei nu au pledat niciodată pentru comasare, așa că nu au obligații față de PSD. Ei doresc să meargă la alegeri cu candidat propriu dacă cel comun nu este un liberal.

Din cauza tuturor acestor tensiuni, PNL a amenințat că ar putea ieși de la guvernare. Ca răspuns, premierul Ciolacu a spus că își depune mandatul dacă acest lucru se întâmplă.

Prin ieșirea de la guvernare, PNL ar putea ataca alegerile din opoziție. Prin demisia din funcția de premier, Ciolacu și PSD ar avea mai mult de pierdut decât partenerii lor de coaliție. Șeful PSD ar putea pierde din capitalul de imagine într-un an crucial, cu patru runde de alegeri.

Citește și: De ce s-au blocat negocierile Ciolacu – Ciucă / Vor merge separat PSD și PNL?

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Astazi psd va confirma ca e este de acord cu comasarea.

    • dec obicei nu le iese ce spun. ce vor spune cei care supravegheaza in sectii si care contau pe x4 la bonus?

  2. intarata-i drace

    • 🙂 sper sa nu tina dragostea si certurile cat la bahmuteanca si prigoana. nu de altceva dar nu mai e funny sa se voteze intre ei

  3. După comasarea lor vor afla că vor fi primele alegeri la locale în care cei independenţi vor câştiga mai multe primarii decât PSD şi PNL în afară de cele în care au candidaţi alinţa de dreapta şi vor mai pierde şi europarlamentarele.
    Succes şi abia aşteptăm comasarea!😏

    Cei care vor să fie independenţi acuma este timpul vostru(unii am observat că au fost destul de inteligenţi să se delimiteze de ei şi au făcut-o deja🙂).

  4. Astea sunt grijile voastre, asta nu este nici o grijă că este calea spre sinucidere.
    Pe noi ne îngrijorează altceva, cum o să mai facă Tatoiu propagandă împotriva progresiştilor că acuma s-a făcut şi ea android măi. Voi vă daţi seama în ce dilemă este acuma măi?😏
    Mai rămâne ca şi Ciutacu să se facă android şi să şi-o schimbe cu un vibrator că nu mai merge şi s-a dus pe sulă toată propaganda măi. Nu o să mai rămână nimeni să facă propagandă măi.🙂
    De Badea ne este frică mai mult că ştim ce este defect la el şi ne este frică să nu se facă Ion măi şi să îl ia tătucul lui consilier în guvernul lui.😁

  5. Nici 2 bani nu mai valorează cuvintele peneleilor!

  6. Mort copt penele tre’ scos din scenariul de rht in care ar candida singur, cam asta e rezumatul si miza.

  7. Comasati, de unde atât ulei și găleți de dat de 5 ori în alegeri, dăm și noi maxim o data dacă se poate va rog, sunt un primar ca toți primarii, un hot ce visează la pensie specială și sa-i vad pe toți cei ce ma votează sclavi și jupuiti de vii.

  8. Mă doare capul de atâta prosteala!

  9. Încă o gafă a ASF:
    „Un nou faliment de răsunet în România. Compania pentru care lucrau 12.000 de oameni va fi dizolvată”

  10. Vreţi să vă spunem părerea noastră cum se va termina rodeo ăsta?
    Atâta vor trage unul de altul până şi calul şi măgarul se va încurca în hăţuri şi se va spânzura de ele.
    Faceţi măi comasările odată că doar v-am spun că nu ne deranjează, apoi PNL îi execută pe PSD iar ăilalţi pe PNL şi s-a terminat cu totul rodeo. Pas cu pas se face jocul ăsta sau încă nu aţi priceput?