G4Media.ro

Zi deschisă la șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, în Buzău…

Sursa foto: primariapietroasele.ro

Zi deschisă la șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, în Buzău / ”Este singura dată în an când publicul are ocazia de a vedea echipele de arheologi la treabă”

Muzeul Judeţean Buzău organizează miercuri, 7 august, „Ziua porţilor deschise” pe şantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, ocazie cu care vizitatorii vor putea lua parte la activităţile desfăşurate de către arheologi într-unul dintre cele mai cunoscute situri din România, mai vechi decât situl din care provine Tezaurul de la Pietroasele.

Potrivit instituţiei de cultură, tuturor celor care se vor încumeta să urce dealul cetăţii dacice li se vor oferi ghidaje de specialitate realizate de cercetători şi vor beneficia de prezentări ale celor mai recente descoperiri arheologice. De asemenea, publicul va putea vedea situaţii de interes arheologic, precum urme ale unor locuinţe, anexe şi alte amenajări casnice din Neolitic, Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, transmite Agerpres.

„Prezentăm săpăturile arheologice şi situaţiile de interes arheologic publicului larg, într-un cadru organizat. Este singura dată în an când publicul are ocazia de a vedea echipele de arheologi la treabă, pe un şantier sistematic şi totodată va fi prezentată şi o expoziţie de obiecte pe care arheologii le-au găsit chiar în zilele premergătoare evenimentului. Vorbim despre ceramică, unelte, arme, podoabe. Situl de la Pietroasa Mică – Gruiul Dării este un sit arheologic care din anii ’70 a fost folosit ca şantier şcoală pentru studenţii Universităţii Bucureşti, Facultăţii de Istorie şi de atunci, aproape fără întrerupere au fost efectuate acolo cercetări, fiind unul dintre cele mai cunoscute situri de interes arheologic din România. Este o cetate dacică ce suprapune o aşezare de epoca bronzului cu o aşezare neolitică, este singurul sit de pe teritoriul judeţului care beneficiază de trei monografii…”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Judeţean, Daniel Costache.

Potrivit experţilor, situl Pietroasa Mică – Gruiu Dării este vechi decât situl din care provine Tezaurul de la Pietroasele.

„Situl îşi încetează existenţa într-un moment similar aproape cu apariţia romanilor în zona Pietroasele, în secolele I-II post iar tezaurul de la Pietroasele este datat în secolul V după Hristos. Locuirea de la Gruiu Dării încetează cu vreo patru sute de ani înainte de realizarea Tezaurului de la Pietrosele”, mai precizează sursa citată.

Accesul către sit se face dinspre satul Pietroasa Mică, către releul de la vârful Istriţa, între orele 9:00 – 14:00, în comuna Pietroasele, iar accesul este gratuit. Situl este amplasat pe versantul sud-estic al Masivului Istriţa, pe un promontoriu dominant, cu o bună vizibilitate asupra Câmpiei Române. În apropierea sitului de la Gruiu Dării, la aproximativ 2 km sud-vest, a fost descoperit celebrul tezaur Cloşca cu Puii de aur, iar la circa 4 km sud se află castrul şi termele romane de la Pietroasele. Complexitatea vestigiilor arheologice şi duratele lungi de locuire, potrivit experţilor muzeului recomandă situl de la Gruiu Dării ca fiind unul cheie pentru preistoria şi antichitatea zonei de nord a Munteniei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează