G4Media.ro

Ziar de opoziție din Ungaria: FIDESZ a avut la dispoziţie 12 ani…

Sursa Foto: Nepszava/ Autor: Merész Márton

Ziar de opoziție din Ungaria: FIDESZ a avut la dispoziţie 12 ani pentru dezvoltarea educaţiei, însă, azi copiii sunt nevoiţi să protesteze pentru profesorii lor  /  Cum a arătat ziua marelui miting cu mii de tineri care au format un lanț viu la Budapesta

Podul Margareta și Piața Kossuth au fost pline de protestatari miercuri seară. Până la sfârșitul zilei, valul de protest, care a început dimineaţa cu un lanț viu, a devenit și mai puternic până la sfârşitul zilei. Protestul elevilor, care a început miercuri dimineaţă cu un lanţ viu, nu numai că nu şi-a pierdut avântul până la sfârşitul zilei, dar până după-amiază târziu a devenit şi mai puternic. Mii de elevi s-au îndreptat spre Podul Margareta pentru a transmite un mesaj Guvernului Orbán prin ocuparea acestui pod, reltează ziarul de opoziție Nepszava, citat de Rador.

Aşa cum a scris şi comunitatea Grund, care a organizat această mişcare, scopul lor este „de a arăta Guvernului că actuala situaţie a profesorilor este insuportabilă şi că profesorii au dreptul să intre în grevă, deoarece greva este un drept fundamental!”

În ceea ce priveşte dimensiunea protestului este de remarcat că în prealabil peste zece mii de persoane şi-au manifestat interesul faţă de această acţiune, iar podul era complet plin de protestatari, în special de tineri. Printre protestatari au fost şi cei care au pus la îndoială că acesta este un mesaj suficient de clar pentru Guvern.

„Am sentimentul că nu se va impresiona nimeni nici de această mişcare”, a spus unul din ocupanţii podului, liceana Kata, care a fost însoţită de mama sa. „Este ridicol că trebuie să protestăm pentru ceea ce cerem. De ce trebuie să protestăm pentru ca profesorii să aibă, de exemplu, dreptul la grevă sau un salariu normal?”, s-a întrebat Kata.

Nu departe de Kata, protestatarii au purtat un banner cu mesajul: „Ne-au alungat diriginta noastră”. Tinerii care aveau asupra lor acest banner au spus că profesorul lor de matematică, care are un certificat internaţional pentru două limbi străine, a fost nevoit să plece în Germania în speranţa unei vieţi mai bune.

Un alt protestatar, Dániel a menţionat: „Din miliardele pe care Orbán le-ar cheltui pentru a aduce Supercupa Italiei în Ungaria, cei 60 de profesori ai liceului meu ar putea fi plătiţi zeci de ani la salariile actuale”. Deşi, elevii care au fost întrebaţi nu au fost zgârciţi în criticile aduse Guvernului şi premierului, au spus că protestul lor nu se referă la politica de partid sau împotriva sistemului, ci la educaţie. Este vorba de profesorii prost plătiţi, folosiţi, şi de elevi care „sunt prostiţi cu un Curriculum Naţional prost şi cu manuale proaste”, şi, desigur, este vorba despre „ministerul de salată”, deoarece noi nici măcar nu avem un minister normal al educației.

Şi în ce măsură va fi suficientă această demonstraţie pentru schimbare? La fel ca şi eleva de liceu, Kata, mulţi alţi elevi au fost sceptici, cu toate că mai mulţi au fost de părere că există soluţii. „Poţi obţine orice numai dacă toate sindicatele se unesc şi nu protestează doar o oră şi jumătate, ci timp de o săptămână şi jumătate”, a spus un protestatar, care a adăugat:

„În ultimii 12 ani, solidaritatea a fost ucisă din societate, iar acum am ajuns la o linie roşie: din cauza libertăţii de exprimare au fost disponibilizaţi profesorii. De aici nu avem cum să dăm înapoi! Deoarece distrugerea învăţământului este o strategie. Scopul este ca oamenii să nu gândească, fiindcă dacă gândesc aduc doar necazuri, chiar și comuniștii știau asta! Nevoia de solidaritate socială a fost subliniată şi de alţii, însă, potrivit unei educatoare, poate că este deja prea târziu.

„Fără sprijinul părinţilor nu existau şanse pentru schimbare. Din păcate, profesorii degeaba au spus ani la rând că sunt probleme pentru că cadrele didactice pleacă unul după altul din învăţământ, nimănui nu-i păsa. Acum, când tot mai mulţi se confruntă cu lipsa educatorilor, profesorilor de limbă maghiară, de matematică şi de chimie, educaţia este susţinută de tot mai mulţi, însă întrebarea este, ce se mai poate face?

După ocuparea Podului Margareta, protestatarii s-au îndreptat spre Piaţa Kossuth pentru a continua demonstraţia la protestul organizat în comun de Mişcarea elevilor „ADOM” şi de mişcarea „noÁr”. Printre protestatari s-au aflat aproape toţi elevii din clasa a IX-a, unul dintre aceştia astfel a rezumat importanţa acestei demonstraţii: Momentul de cotitură pentru mine a fost când am înțeles cât de greșit este totul, când mi-a fost ruşine pentru că eu am fost în vacanţă la mare, în timp ce diriginta mea nu are şansă pentru a face la fel din cauza salariului ei. Un coleg de clasă al elevului a spus acelaşi lucru, doar altfel: Este de neconceput că profesorii din Ungaria sunt uneori pe punctul de a muri de foame. „Nu de mult eu vroiam să fiu profesor, dar acum este exclus să aleg cariera de profesor. Este cert că cel puţin în Ungaria nu voi alege această profesie”, a preluat vorba Boglárka.

Când primii ocupanţi ai Podului Margareta au ajuns, în Piaţa Kossuth, în faţa Parlamentului, erau deja mulţi oameni, mulți nu au venit direct aici la evenimentul anunțat oficial drept „Concertul Solidarității pentru Profesorii Noștri”. Cu o oră mai târziu, Piaţa Kossuth era plină de protestatari, erau zeci de mii, erau oameni chiar şi în Strada Constituţiei. Majoritatea manifestanților au fost tineri, în principal elevi de liceu și studenţi, dar erau şi mulți părinți care au venit în piață cu copiii din școala generală. Mulţi au venit cu bannere asupra lor, deşi inscripţiile de pe acestea au dezvăluit adesea entuziasmul, protestul amintea mai mult de un festival. La acest sentiment a contribuit, probabil, şi faptul că au fost ţinute discursuri scurte, urmate de multă muzică. Iar mulțimea a primit cu urale, care aminteau de concertele de rock, când vorbitorul evenimentului a anunțat că sunt peste treizeci de mii de protestatari.Poate că strigătul de entuziasm a fost şi mai mare când unul dintre vorbitori a lansat un apel către sindicate pentru a organiza o grevă naţională în sprijinul profesorilor.

„La naiba, a fost un polițist!” – a exclamat un membru al unui grup de elevi care a traversat strada alergând pe trecerea de pietoni, la Piaţa Döbrentei, de lângă podul Elisabeta, apoi a izbucnit în urale puternice după ce s-a dovedit că polițistul nu claxona pentru că nu s-au asigurat înainte de a traversa strada, ci, pur și simplu, din solidaritate. „Cred că şi poliţiştii ar trebui să intre în rândurile noastre, poate şi ei au copii şi cred că nici ei nu vor ca copii lor să crească într-o ţară incapabilă!”, a declarat unul dintre elevi pentru ziarul ungar „Népszava”.

Miercuri dimineaţă şirul protestatarilor împotriva prăbuşirii învăţământului era de cinci kilometri şi jumătate, şi se întindea de la Gara de Est şi până la Piaţa Széll Kálmán. Potrivit organizatorului, respectiv Grupului Lanţ viu Elev-Părinte pentru Profesori, aproximativ 11 mii de persoane au participat la lanţul viu de o oră.

Pe trotuarul nordic al Podului Elisabeta, care a fost decorat cu steaguri ale Ungariei şi Republicii Uzbekistan din cauza vizitei președintelui uzbec, abia se putea trece pe partea Pestei de protestatari. Unii protestatari au fluturat steaguri, alţii prin ridicarea unor pancarte făcute de ei i-au încurajat pe şoferi să claxoneze. Şi nu degeaba, deoarece la fiecare semafor erau 6-7 maşini care au claxonat pentru a-i încuraja pe protestatari. „Mult mai mulți oameni claxonează decât mă așteptam”, a spus eleva de liceu, Bernádett, care a adăugat că ceea ce pot obţine depinde şi de câţi oameni îi susţin.”Dacă strigăm şi protestăm doar noi, ne vor ignora din nou”, a mai spus Bernádett.

Lanţul viu a fost împărțit în secțiuni între școlile participante. Au venit atât de mulți elevi din multe instituții încât în multe locuri a trebuit să fie folosit şi trotuarul din partea opusă, altfel nu doar pietonii, dar nici protestatarii nu ar fi avut loc. Pe bannerele individuale se putea citi: „Nu există viitor fără profesori”, „Greva este un drept fundamental” și „Cine va preda mâine?”, însă au fost şi cei care au transmis un mesaj partidului FIDESZ, ba mai mult unii au transmis direct lui Viktor Orbán, strigând: „dispari din şcoala noastră”. „FIDESZ a avut la dispoziţie 12 ani pentru dezvoltarea educaţiei, însă, azi, am ajuns în situaţia în care copiii protestează pentru profesorii lor care au ajuns într-o situaţie de sărăcie”, a spus pentru „Népszava” un profesor al unuia dintre liceele din Buda, participant al lanţului viu.

Sursa: Nepszava/ Rador/ Traducere: Rozália Gănciulescu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Se naște generația care nu mai poate fi controlată de aparatul de teroare al bolsevizatului din pustă.

  2. Orban va vrea pro.sti dragii mei, ca sa va poata controla mai usor ulterior cand cresteti mari … pentru el, sunteti doar masa electorala, nu copii care invata

  3. Orban ii vrea mai bine în România unde unde învățământul maghiar e pus la punct…

  4. Uite România educată, luati exemplu. 🥴🥴Asa trebuie facut, in strada doua saptamâni pâna pleaca si mama usl-ului măturați cu tot cu pensiile speciale. Ordinea asa se va face, nu cu ei la butoane.

  5. Cinste lor, copiilor !
    Politicienii și miniștrii de carton au distrus educația și sistemul de învățământ.
    Plus milioane de euro pentru manuale reeditate an de an de mașina de făcut bani a generalilor sri și interpușii lor – mergeți pe urma editurilor și veți afla…
    În Ro, nobilimea sri impinge in posturile cheie plagiatori si incompetenti cu siglă de partid.
    Oribil !

  6. Meanwhile, in Romania… o eleva si o profesoara s-au imbrancit reciproc.