Ziar de opoziție din Ungaria: Guvernul Orbán pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa / Publicația îi amintește premierului maghiar celelalte ”trianonuri” din Europa

Pacea de la Trianon care a smuls două treimi din Ungaria şi a redus populaţia ţării de la 20,9 milioane la 7,6 milioane, a constituit o uriaşă tragedie naţională. Însă nu se poate trece cu vederea că populaţia din teritoriile ataşate a fost în majoritate – peste 80% – nu maghiară, ci slovacă, română şi sudslavă. Ei doreau să se unească cu naţiunile vecine slave şi române, însă astfel 3,3 milioane de maghiari au devenit o minoritate etnică în statele vecine, scrie Nepszava, citată de Rador.

Toate acestea s-au petrecut cu peste un secol în urmă, dar constituie şi astăzi o problemă politică vie încă şi acum. Sau, poate, ar fi mai bine să formulăm afirmând că politica naţionalistă a readus la viaţă doliul naţional, respectiv dorinţa de „unificare naţională” îndreptată către recâştigarea teritoriilor anexate în 1920, sau cel puţin măcar a unei părţi a acestora. Pe o hartă publicată în 2019 de Biroul de cabinet al primului ministru ungar se văd mâini care rup cu ghearele părţi din ţară. Ziua Tratatului de pace de la Trianon a fost declarată „Ziua apartenenţei naţionale”.

Premierul Viktor Orbán exprimă clar acest lucru când face în fiecare un pelerinaj la Băile Tuşnad din Transilvania, dar şi când a declarat în 2015 în Biserica reformată că: „ceea ce a unit Dumnezeu nu poate fi rupt de Trianon şi de comunism”. Iar la centenarul păcii a făcut mai multe referiri la faptul că fără o reglementare a problemelor controversate de la Trianon nici nu poate fi vorba de o reconciliere, respectiv că destrămarea Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi a Uniunii Sovietice a demonstrat că în faţa noastră se vor crea mereu oportunităţi istorice.

Aceeaşi spiritualitate a dominat şi în perioada interbelică, în epoca Horthy, care a condus la o tragedie şi mai mare. Lozincile „Totul înapoi!” şi refacerea „graniţelor milenare” au dus ţara în braţele lui Hitler, în război şi în holocaust.

În cele din urmă războiul, cu toate consecinţele sale – strămutări şi emigrări – a dus la moartea altor 1,2-1,4 cetăţeni maghiari şi plecarea acestora în străinătate.

Cu atât mai şocant a fost când din 1990, dar mai ales din 2010, s-a întâmplat să plece din ţară alţi aproximativ un milion de maghiari chiar şi fără tragedia războiului sau măcelăririlor. Dacă ţinem seama – referitor şi la trecerea dintre secolele XIX şi XX, când „un milion şi jumătate din oamenii noştri au emigrat în America” -, guvernele ungare au ucis sau gonit din ţară aproape 4 milioane de cetăţeni maghiari – mai mulţi decât au fost după Trianon.

Însă politica naţionalistă pune din nou Trianonul în centrul atenţiei, iar din propaganda politică ar putea părea ca şi cum Trianonul ar fi unica tragedie maghiară. Cu toate că trianonurile, ciuntirile importante de teritorii au constituit în istorie nişte fenomene des folosite. Războaie sortite eşecului, amestecuri din partea marilor puteri sau, pur şi simplu, năzuinţa populaţiei dintr-o regiune aparţinând unui imperiu de a se desprinde, de a deveni de sine stătătoare provocau de la caz la caz uriaşe pierderi de teritorii în istoria unor ţări.

În epoca modernă este suficient să ne referim la trianonuri de proporţii asemenea celor ce au lovit Danemarca, Germania, Finlanda sau – dincolo de Europa – Mexic. Să parcurgem cele mai importante fapte.

În evul mediu Danemarca era una din marile puteri. În secolul XIV o mare parte a Scandinaviei, inclusiv Finlanda, Islanda şi Groenlanda de azi, se afla sub dominaţie daneză, iar începând din secolul XVII. Danemarca a construit şi un imperiu colonial în afara Europei. Însă marea putere din evul mediu a fost ciuntită de seria războaielor care au subminat imperiul danez. Olanda şi Suedia au forţat la mijlocul secolului XVII Danemarca să părăsească Baltica, mai mult, Danemarca a pierdut şi trei regiuni, respectiv două insule.

Ţara a pierdut în serie războaie împotriva Suediei, apoi la sfârşitul aşa-numitului război danez de nord a pierdut şi regiunile daneze din partea de nord. În secolele XIX. şi XX. Norvegia care ţinea de Danemarca, respectiv şi Islanda au devenit independente. Între timp, în 1848-1851 şi în 1864 Germania a răpit în cursul a două războaie din Schleswig-Holstein şi teritoriile sudice ale Danemarcei. În urma acestor eveniment ţara a pierdut încă o treime din teritoriul şi populaţia ce i-au mai rămas. Dintr-o mare putere din evul mediu Danemarca a devenit o ţară mică: teritoriul ei este astăzi mai mic, iar populaţia cu ceva mai mare decât jumătate din Ungaria.

Germania a pornit două războaie mondiale în secolul XX. şi le-a pierdut pe amândouă. Represiunile ordonate de învingători a cuprins între altele şi rapturi de teritorii. În urma Păcii de la Versailles Germania a pierdut Alsacia Lorena, iar Eupen şi Malmedy au revenit Belgiei, de asemenea Schleswigul de Nord a trebuit retrocedat Danemarcei.

În Est Polonia a primit o parte din Prusia occidentală şi Silezia, Danzigul s-a desprins de Germania în calitate de aşa-numit oraş deschis, în timp ce Memel de la Marea Baltică a devenit parte a Lituaniei. Germania şi-a pierdut şi toate coloniile. Teritoriul european al ţării a scăzut cu 13%, iar populaţia cu aproape 7 milioane – cu o zecime. Deoaree Germania nu s-a mulţumit cu această situaţie, după 20 de ani Hitler a pornit un nou război pe care l-a pierdut. Graniţele de dinaintea primului război mondial nu doar că au fost refăcute, ci din ţară s-au mai tăiat noi teritorii mari. Prusia de Est, Silezia superioară şi teritoriile de est de Odera-Neisse au fost ataşate Poloniei. O treime din Prusia de Est a ajuns parte a Uniunii Sovietice. Germania a pierdut o nouă treime a teritoriului ei, iar din acestea au fost expulzate 10 milioane de germani.

Trebuie menţionată aici şi Finlanda, deoarece în războiul din iarna 1939 declanşat de Uniunea Sovietică stalinistă a pierdut în 1940 un teritoriu de 40 de kilometri pătraţi, aproape cât jumătate din Ungaria şi a trebuit să renunţe la aproape 10% din teritoriul ţării, Karelia.

Mexicul a fost atacat în 1846 de vecinul său nordic SUA, iar pacea de la Guadalupe Hidalgo încheiată la doi ani de război a trasat noua frontieră dintre cele două ţări la răul Rio Grande. Adică SUA a luat, mai bine zis „cumpărat” jumătate din teritoriul Mexicului în schimbul unor condiţii avantajoase. SUA s-a îmbogăţit atunci cu un teritoriu cât Europa occidentală în detrimentul Mexicului.

După aceste întâmplări cele patru ţări nu au dorit vreo revanşă, ci au căutat alte modalităţi de compensare. Referitor la Germania, Danemarca şi Finlanda, acestora li se potriveşte întrutotul ceea ce a spus în secolul XIX poetul danez Hans Peter Holst: „Ceea ce am pierdut în favoarea altora, vom putea completa în interior”. Asta s-a şi întâmplat: Danemarca, Germania şi Finlanda şi-au luat soarta în propriile mâini, completând în interior ce au pierdut în afară.

Danemarca a eliberat iobagii încă înaintea revoluţiei franceze şi i-a transformat în ţărani-fermieri liberi şi cu pământ. Constituţia din 1849 a creat o structură politică şi instituţii democratice. Au introdus în Europa, fiind printre primii, învăţământul obligatoriu de grădiniţă şi şcoală începând de la 2 ani. (…)

Dezvoltarea Germaniei nu cere o prezentare mai detaliată. Se ştie că a devenit motorul economic al Europei, unul din liderii UE, este cea mai mare ţară europeană cu peste 80 milioane de locuitori şi cu o industrie modernă dezvoltată. (…) Acesta a fost răspunsul german reuşit la „Trianonul” ţării.

Cazul Finlandei este de asemenea ca şi încheiat, guvernele nu fac campanie pentru recăpătarea teritoriilor pierdute şi au devenit de la fostul nivel mediu de dezvoltare a cincea dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Mexicul nu se poate lăuda cu rezultate similare. Mai mult, adevăratul ei Trianon nu a fost pierderea de teritorii, ci ceea ce a urmat după aceea.(…) Mexicul nu poate stăpâni dificultăţile cauzate de sporirea populaţiei care a crescut de cinci ori în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Mexicul a devenit cea mai mare ţară de emigranţi din lume. În statele sudice ale SUA mexicanii au devenit în unele locuri majoritari. În California ei muncesc pământul, ei fac curăţenie şi ei sunt şi grădinarii. Cei mai mulţi lucrători din construcţii şi industrie sunt mexicani cu pregătire de specialitate. Se poate spune că astfel Mexicul îşi recucereşte teritoriile pierdute în secolul XIX – fără să se recurgă la o reglementare oficială.

Este greu să dai un răspuns la pierderile teritoriale, dar experianţa arată că reacţia cea mai rea şi cea mai periculoasă este dorul de revanşă. Pe de altă parte, soluţia cea mai bună este dacă dai uitării lucrurile ce nu se uită, iar ţara rămasă va trebui să revină prin voinţă şi muncă, prin a depăşi greul trăgându-se de păr, ca baronul Münchhausen, ca să iasă din situaţia în care se află. Acest lucru l-au făcut Danemarca, Germania şi Finlanda. În schimb, Mexicul pare să se fi împăcat cu situaţia.

Deci răspunsul ungar este destul de singular. Guvernul Orbán tot mai pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa. Este ca şi cum s-ar îndrepta spre Asia. Este vorba de un joc periculos cu focul.

Sursa Foto: Nepszava/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu