G4Media.ro

Ziua 66 de război. Explozii puternice în Odesa, pista aeroportului a fost…

Sursa foto: Aris Messinis / AFP

Ziua 66 de război. Explozii puternice în Odesa, pista aeroportului a fost avariată/ Pentagonul îl acuză pe Vladimir Putin de „depravare” și „cruzime” / Lavrov: Nu ar putea exista „niciun învingător” într-un război nuclear / Terminal petrolier din regiunea rusă Briansk, lovit de proiectile

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin de „depravare” și „cruzime” pentru modul în care forțele rusești se comportă în Ucraina, unde sunt acuzate că au ucis civili, inclusiv copii. Vineri seara, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că un război nuclear nu trebuie lansat niciodată, deoarece nu ar putea exista „niciun câștigător”, într-un interviu acordat vineri publicației Al Arabiya, cu sediul în Dubai.

Principalele evenimente ale zilei sâmbătă, 30 aprilie:

Ora 22:30 Presa britanică avertizează că Putin va declara ”război total” Ucrainei în ”câteva zile”, frustrat că a intrat în a treia lună de război/ Anunțul ar putea fi făcut în 9 mai/ Occidentul, avertizat de un fost șef NATO să se pregătească de conflict. 

Oa 21:00 În Transnistria: Este regiunea din Moldova următoarea pe lista lui Putin? Fâșia teritorială din stânga Nistrului, încremenită în anii ’90 (analiză The Times). 

Ora 20:30 Douăzeci de civili au părăsit sâmbătă combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, anunță regimentul Azov.

Ora 19:45 Schimb de prizonieri în Ucraina: 14 persoane au fost eliberate, între care și o femeie ucraineană însărcinată/ Nu e cunoscut numărul de ruși eliberați. Detalii, aici. 

Ora 19:22 Explozii puternice în Odesa sâmbătă seară/ Pista aeroportului a fost avariată. Detalii, pe G4Media. 

Ora 19:01 VIDEO Angelina Jolie a vizitat Ucraina/ Actrița a mers într-o cafenea din Liov și în gară pentru a-i întâmpina pe refugiații ucraineni din Donețk. Detalii, aici. 

Ora 18:34 BREAKING Site-ul Poliției Române a fost atacat cibernetic ”într-un mod similar ca celelalte instituții” (surse)/ Precizările Poliției/ Hackerii pro-ruși Killnet au amenințat că vor ataca peste 300 de entități din România. Detalii, aici. 

Ora 18:00 180 de copii abandonaţi din Ucraina, duşi cu avionul în Antalya de Asociaţia Blondie, într-un proiect coordonat de soția președintelui Zelenski/ Consulatul Ucrainei în Antalya: “Plătim un preţ foarte scump, copiii sunt viitorul şi trebuie să-i salvăm”. Detalii, aici. 

Ora 17:37 BREAKING UE va propune eliminarea treptată a petrolului rusesc până la sfârșitul anului, în cadrul celui de-al șaselea pachet de sancțiuni. 

Ora 17:00 Statul Major General al Ucrainei a transmis sâmbătă că Rusia a lansat noi atacuri asupra regiunilor de est, dar fără succes pentru Moscova. Detalii, aici. 

Ora 16:27 Trupurile vizibil torturate a trei bărbaţi care au fost împuşcaţi mortal au fost găsite sâmbătă într-o groapă comună în apropiere de Bucea, cu mâinile legate şi ochii acoperiţi, anunță Poliția din Kiev.

Ora 16:00 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susţine că forţele ruseşti încearcă să elimine viaţa din Donbas, estul ţării, relatează DPA. „În Donbas, ocupanţii fac tot posibilul pentru a elimina orice viaţă din acest teritoriu. Bombardamentele brutale constante, atacurile ruseşti constante asupra infrastructurii şi cartierelor rezidenţiale sunt dovada faptului că Rusia vrea ca acest teritoriu să fie pustiu”, a afirmat el într-un mesaj video transmis la primele ore ale dimineţii de sâmbătă.

Ora 14:36 Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean, a acuzat sâmbătă Rusia că respinge orice propunere privind oamenilor din Mariupol, „pentru că este simbolic pentru inamic să distrugă orașul și apărătorii săi – Regimentul Azov”, potrivit CNN. Detalii aici.

Ora 14:13 Rusia anunţă că a lovit 389 de ţinte ucrainene peste noapte / Ucraina susţine că a distrus peste 1.000 de tancuri ruseşti și că peste 23.000 de soldați ruși au fost uciși. Detalii aici.

Ora 14:02 Ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu se consideră a fi în război cu NATO din cauza Ucrainei deoarece o astfel de evoluţie ar creşte riscurile unui război nuclear, transmite Reuters citând agenţia rusă de presă RIA. Detalii aici.

Ora 13:52 Rusia și Occidentul sunt mai aproape de un război nuclear decât în timpul crizei rachetelor cubaneze, a avertizat strănepoata fostului lider rus din perioada Războiului Rece, Nikita Hrușciov, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 13:40 Primarul Mariupolului, care este asediat de săptămâni întregi armata Rusiei, acuză soldații ruși că au furat ventilatoarele cu care erau dotate spitalele din oraș, transmite Sky News. Detalii aici.

Ora 13:14 În prezent nu se întrevede nicio perspectivă a dialogului Rusia-SUA privind stabilitatea strategică, iar dialogul este „înghețat” în mod oficial de către Washington, a susținut sâmbătă pentru TASS directorul Departamentului pentru neproliferare și controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe, Vladimir Iermakov. Detalii aici.

Ora 12:41 Rusia a fost forțată să fuzioneze și să redistribuie unități din avansurile eșuate din nord-estul Ucrainei, a transmis Ministerul britanic al Apărării. Detalii aici.

Ora 12:24 O parte a unui terminal petrolier din regiunea rusă Briansk a fost lovită sâmbătă de proiectile, potrivit informațiilor din presa de stat rusă, care îl citează pe guvernatorul regiunii, transmite The Guardian. Detalii aici.

Ora 12:15 Ministrul moldovean de externe a declarat pentru Sky News că viitorul țării sale și al întregii Europe depinde de modul în care se va încheia războiul din Ucraina. Detalii aici.

Ora 11:21 Site-ul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost indisponibil timp de mai multe ore după ce a fost subiectul unui atac de tip DDoS. Informația vine în contextul în care mai multe site-uri ale unor instituții publice și financiar-bancare din România au fost ținta unor atacuri din partea grupării de criminalitate cibernetic KILLNET, de sorginte estică, pro-rusă. Detalii aici.

Ora 11:15 Autorităţile ruse au trimis specialişti în domeniul nuclear la centrala de la Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit DPA. Detalii aici.

Ora 10:53 Ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei face parte din negocierile de pace dintre Moscova și Ucraina, care „nu merg bine”, dar care continuă zilnic prin videoconferințe, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Sky News. Detalii aici.

Ora 10:00 Explozii violente în timpul nopții în Harkov. Detalii aici

Ora 9:28 Cel puțin șase oameni de afaceri ruși s-ar fi sinucis în doar trei luni / Patru dintre ei aveau legături cu Gazprom. Detalii aici

Ora 8:51 Zelenski: Mariupol este „un lagăr de concentrare rusesc” în mijlocul ruinelor. Detalii aici

Ora 7:11 Serghei Lavrov: Nu ar putea exista „niciun învingător” într-un război nuclear. Detalii aici

Ora 7:02 Întrebat în timpul unui briefing de presă despre starea psihologică a președintelui rus, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, a părut pe punctul de a izbucni în lacrimi când a vorbit despre atrocitățile atribuite forțelor ruse. „Este greu să te uiți la unele dintre imagini și să-ți imaginezi un lider serios făcând asta”, a declarat John Kirby, cunoscut de obicei pentru controlul său în fața camerelor de luat vederi. „Nu-i cunosc starea psihologică, dar cred că este corect să spunem că este depravat”, a adăugat el.

Calificând drept „prostii” argumentele „bizare” ale lui Putin potrivit cărora acest război este purtat pentru a proteja minoritatea rusă din Ucraina de nazismul ucrainean, el a precizat că este „greu de împăcat această retorică cu ceea ce face în Ucraina unor oameni nevinovați împușcați în ceafă, cu mâinile legate la spate, cu femei, femei însărcinate ucise, spitale bombardate”. „Este pur și simplu de neconceput”, a adăugat John Kirby.

Purtătorul de cuvânt a recunoscut că Washingtonul nu se aștepta la astfel de violențe împotriva civililor ucraineni, în ciuda brutalității operațiunilor militare rusești din trecut, cum ar fi în Cecenia sau Siria. „Știam că domnul Putin este capabil să apere ceea ce el consideră că sunt interesele naționale ale Rusiei cu răceală și cu o determinare brutală”, a spus el. „Nu ne-am dat seama cu adevărat de gradul de violență, cruzime și, după cum am spus, de depravare, pe care le-ar fi folosit asupra unor civili nevinovați, necombatanți”.

Sursa foto: Andrey BORODULIN / AFP

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

45 comentarii

  1. Întreține acest război. Are interese economice si nu numai. În istoria lor, mai recentă sau nu, nu au făcut altceva decât să provoace suferința oriunde sau „băgat”.
    Trebuia aa-l lase pe dementul Putin cu actorasul sa faca ce vor , nu avea nicio obligație să intervină.

    • Nu aveau obligatie dar aveau un interes direct.
      Care se intampla sa fie si interesul nostru.
      Fara ajutorul dat de americani si alte tari Nato Putin avea acum deja aliniati baietii la Prut iar Basarabia era din nou eliberata de rusi cu un referendum de alipire la Rusia sub vreun nume fictiv.

    • E vorbești Vasilica vanilie ici? Sa facă ce vrea ? Miine sa facă ce vrea cu Rep. Moldova, poimâine cu Georgia, Letonia, Estonia, după aceea cu România și Polonia, etc. Interesant mod de a gândi Vasili Vasile ici!!

    • Pai sigur rusnace, ca voi sinteti destepti si restul pro sti.

    • Este interesantă perspectiva rusofililor, deci nu invadatorii de rusi care vor sa cucerească si sa distrugă poporul ucrainean întrețin războiul ci Americanii care-i ajută pe cei invadați sa se apere, ei îl întrețin, noaptea minții nu altceva.

    • Ce harnealã rusofilã .. 🥶🤢🇷🇺🚾

    • Habar nu ai ce vorbești …. Nu îmi vine să cred că unii oameni ar prefera să trăiască sub teroarea tiranilor decât să admită că cineva încearcă să stabilească ordinea în lume , bă sunteți niște încuiati fără pic de creier îndoctrinați de propaganda putinista … îmi pare rău ca spun asta dar e purul adevăr

  2. Au vorbit ” îngerașii lumii ” care de 77 ani pe unde
    au calcat numai ” prosperitate ” au lăsat : Vietnam, Irak, Afganistan , Yugoslavia , Libia !!! Tot timpul in …defensiva !

    • Din contră, peste tot numai prosperitate au lăsat, acolo unde localnicii au dorit. Diferența dintre democrație și dictatura este că democrația nu se impune cu forța, dar dvs va e greu sa înțelegeți asta, aveți o mentalitate de tip totalitar. După mintea dvs, pompierii care sting focul sunt de vina pentru distrugere.

    • Au lasat prosperitate, da? Cum? Cu incurajarea unei elite corupte pana in dinti sa distruga tarile, economie, tot? Sa aduca tarile in indatorare totala si oamenii sa o ia in pribegie? 6 milioane romani au plecat, anul trecut s-au nascut mai multi romani in afara tarii decat in tara.
      Asta de la atata prosperitate, nu ma indoiesc!

    • fix americanii sunt de vina pentru milioanele de romani plecati din tara si care nu mai vor sa se intoarca.
      Unii mai rai ar fi zis ca Iliescu, fsn psd usl adica români autentici.
      Dar n-are acum, adevarul e ca cei care ne tin in coruptie si saracie sunt de fapt americanii, oculta, reptilienii care incurajeaza elitele mereu sa ne fure.

    • Da ma, americanii sunt de vina pt. gena hotiei care s-a transmis de-a lungul a generatii intregi.
      Nu va e ba rusine sa dati vina pe altii pt. faradelegile propriului popor?
      Scarbe.lor!

    • Gena hotiei: catre cine au vandut totul ai nostri, nu spre vest? Au dat tot pana si gazul din Marea Neagra, tot au dat.
      Cui platim taxa de protectie 2,5% din PIB, cui?
      Cine are suveranitate in bazele militare si se comporta la noi de parca suntem stat ocupat? Cine pune presiune sa nu se mareasca salariile la noi, cine a pus sa ne distrugem tot?
      Da, s-a facut cu ajutorul unor corupti de la noi dar si cu santaj si amenintari, ghici de la cine

  3. „Washingtonul nu se aștepta la astfel de violențe împotriva civililor”, washingtonul ar trebui sa il lase doar pe Zele sa vorbeasca, sunt la fel de patati ca si rusii cand e vorba de interventii armate, sustinerea terorismului, victime colaterale si tari distruse.

    • Pai daca voi puteti vorbi, ei de ce nu? Adica numa voi rusii sa faceti propaganda?

    • Greșeala e că acolo unde trebuie, Washingtonul nu se cam așteaptă, în general; iar acolo unde nu trebuie, se cam grăbește preluând conflictul ăsta cu UA pe persoană fizică. Sau pe orgoliu, fără să cam țină cont că mai există și alții pe lângă el.

  4. Armata ucrainiana lupta pentru a se elibera de invadatori, de a se elibera de cruzimea si de brutalitatea lor !

    • orice om cu bun simț aşa gandeşte

    • Îi eliberează cazacii pe tătari și ruși ca să cumpere italienii sau alții terenurile lor ? Și noi am ,, scăpat ,, ( ne-am eliberat ) de pământurile noastre avem peste 50 % din terenuri ,,cumpărate,, de străini , succes și ocraineeenilor în acest demers !

    • Era mai bine pe vremea sovromurilor, nu-i așa dle care va întrebați, multa sărăcie, nesiguranță, mizerie, boală, ca in orice regim autocratic iliberal. Pentru asta militați dvd, propagandiștii pro-sovietici. Noi nu ne vindem țara, o dam pe gratis combinatorilor de la Secu, de veci stăpâni.

    • E unul p-aci care îmi explică mie în 3 rânduri ce rău era odată și ce bine e acum ! Maestre , comentator , postac de serviciu, străbunica mea și-a plătit rata de la apartament (2 camere , centrul orașului ) din pensie și trăia decent , refugiată fiind ( nu a fost nici membră de partid) ! Am văzut și realizările comuniștilor dar și mulți oameni ai străzii acum și faptul că nu mai avem terenuri în proprietatea noastră, capitalul românesc e aproape de 0 , nu mai suntem sclavii statului ci ai trilionarilor ( dacă știi despre cine și ce scriu) nu mi se pare o realizare ! Nicio societate nu e perfectă , dar să compari un sistem medical de acum 50 de ani ( apropo bideu în tinerețea lui câte tomografii a făcut? ), să-mi explici mie că sărăcia e eradicată acum cu 2 milioane de pensionari cu sub 220 Euro pensie, să vorbești de siguranța locului de muncă, mi se pare că ai altă țară pe care o comentezi ? Eu chiar comentez , nu ,,militez” ( ca și tine probabil) , am un punct de vedere, nu sunt nici prorus , nici proamerican , nici proarab, nici prochinez ,nici , nici…..

    • ba avem destule terenuri in proprietatea noastra, nu mai minti la infinit. tot cu cedo ai ramas? se vede, oricum nu stii cu ce se ocupa cedo.
      esti nemultumit de legile care permit vanzarea de terenuri???? pai nu mai vota hoti data viitoare.

  5. Cum nu, data ? Rusia !!!

  6. Cum rămâne cu depravarea americană…în Irak, Afganistan, Siria etc? Cât de ipocriți pot fi și ăștia…

    • Lumea a uitat.

    • Numai pe mujici și iubitorii lor proputleristi nu-i va uita nimeni în veci!
      Lumea își va aduce aminte cu placere cum a dispărut aceasta specie de pe planeta!

    • N-ai inteles, suntem o natie xenofoba. Aia nu erau oameni deci pot sa dispara cu milioanele dar ucrainenii sunt oameni.

    • Ipocriți nu sunt si nu vor fi la nivelul rușilor tai dragi niciodată care au făcut ravagii mult mult mai mari in Afganistan si Siria si Libia si altele.

  7. @vasea,in Afganistan rusii tai au fost primi iar in Siria tot ei au bombardat si ucis civili cand i-a chemat dictatorul sirian ca sa nu mai vorbim de Cecenia.

    • Escobar citește puțin istoria , înaintea rușilor au fost englezii….. Toți au ,,câștigat,, acolo, au murit milioane de afgani care ce să vezi sunt independenți acum cu talibanii la putere… 33 miliarde ajutor pentru ocraineeeni ? Acolo au cheltuit 1000 și talibanii tot acolo sunt…….

  8. G4 luati o masura de igiena , inchideti toate comentariile la stirile de spre razboiul de cotropire declansat de Rusia in Ukraina.

  9. Toată lumea de aici vorbește și scrie ptr că face parte din lumea liberă. Dacă erați sub influența rusă scriați doar ptr voi și vorbeați în pungă. Aviz celor dornici de imperialismul sovietic! Emigrați în Rusia și scrieți-ne de acolo dacă puteți! Lăsa-ti vrăjeală cu patriotismul piticului crăcănat! Peste 70% dintre ruși sunt săraci, înapoiați și subjugati de autocratia rusă. Va doriți asta? A-ți uitat lipsurile din timpul influenței ruse? Plin de papagali rusofili sunt pe aici. Mai bine răzvrătiți-vă pe conducătorii României de 32 de ani care au spoliat țara.

    • acesti conducatori ai nostri au fost ales si cu “sprijin” extern, la fel ca si fostul presedinte al Afganistanului (mare om, corect si patriot🤣), pus de americani
      sunt de acord cu tine in mare parte, dar sua nu mai e cea fost, acel “freedom of speech” e in mare primejdie, nu vad de ce lumea ar trebui sa taca si sa bage capul la cutie, avand in vedere mortii sacrificati in trecut pt acest drept fundamental.
      daca vrei sa protejezi aceste valori, acest dement senil de presedinte sua trebuie sa se duca (intr un fel sau altul)
      mare parte din cei care comenteaza nu sunt putinisti, pur si simplu sunt anti leftarzii
      de la putin oricum nu cred ca se asteptau la ceva bun

    • Nu-i adevarat, in Rusia este adevarata libertate, doar acolo cetatenii pot sa beneficieze de un sejur voluntar in facilitati dotate cu tot confortul timp de 15 ani.

    • Sa intelegem ca tu lupti activ, esti pe front si certi lumea ca isi exprima pareri. Sau esti de la Ministerul Adevarului?

    • Hai gicule, scuteste-ne de replicile tale de cacao. Adevarul e fix cel spus de Dan. Cat ai prins din comunism si din anii de dupa? Dupa comentariile tale, nu mare lucru insa crezi ca e misto sa fii contra.

    • Lume liberă?Faci ce vrei în lumea liberă?Cenzura e activă peste tot la noi,ucraineni,americani ruși.Propaganda mainstream depinde de patroni ce au voie să transmită și de care parte a gardului se află,ce nai ba neoameni sunt și la ruși dar nici cu ukropii nu-i rușini,faike niuis pisti tot în propaganda mainstriim mai ales la noi,datorită celor de sus cu cât știrea e mai scoasă de pe calapod cu atât ratingul e mai mare implicit veniturile publicitare sunt mai mari mai ales g4media cari trăiesc numai din ”donații” oneste,mă rog merg și valizele la kilogram.

    • nu va place g4 dar nu lipsiti o zi de aici! siiiiiigur ca da. va si cred. ala cu anti leftarzii mai take a break! ca esti pe etnobotanice.

  10. Iluzie! Trimită sparta a Kremlinului acum vorbește ca nu este bine un atac nuclear. Atunci de ce amenintati cu rachete nucleare mai rahati ratați ??

  11. 🤣Cine a folosit nucleară fara nici un resentiment sau regret,oare cine a folosit bombe cu fosfor in Afganistan cu zâmbetul pe buze ?! Aceeași oameni sunt in stare să folosească această armă din nou fara nici o avertizare.Macar Rusnacii te avertizează că dacă încerci să aspiri la terenurile lor vei suferi. Au cerut un singur lucru de la Ukraina in urma informațiilor primite de la serviciile lor de informații (nu informații luate de la fanatici care nu sunt cu nimic mai buni ca Putin din postările care le fac)Deci sa o lăsăm baltă , nu sunt nici Yankeii cu nimic mai buni .La iei că și de altfel și la Ruși două mari puteri interesul poarta fesul.

    • Care terenurile lor ? … Ucraina e stat suveran independent și democratic
      Rușii au invadat un teritoriu care nu le aparține și ucid , violează si tâlhăresc fără scrupule , asta vreți să pățim toți ?
      Chiar dacă îsi ia poate un pic prea in serios rolul de Pacificator , America face exact ceea ce trebuie sa facă si suntem norocoși că suntem sub aripa lor . Citește un pic istoria si vezi in ce condiții sau folosit bombele de pa Ameriacani si intervențiile lor in lume

  12. Și încă ceva ,ar fi interesant de văzut cum ar reacționa Yankeii daca Cuba sau Panama ar intra în federația Rusă ?! Credeți că ar fii blajini și ar zice că fiecare stat are dreptul să-și aleagă alianța ???

    • Cum ar reacționa Rusia daca Romania ar deveni al 51lea stat din SUA? Sau unul din statele Baltice?