Ziua în care un dement zămislit de KGB a aruncat Europa în aer

Copii morți, puberi prizonieri, familii destrămate, sânge și durere. Așa s-a trezit Europa joi, când dementul de la Kremlin a dat ordinul de război. Ucraina era condamnată cu luni înainte, era o chestiune de timp. SUA au anunțat constant, cu informații precise, cum își mișcă Rusia trupele. Pe cât de mare a fost performanța strângerii de informații însă, pe atât de adâncă dezamăgirea produsă de incapacitatea politicienilor occidentali de a le folosi.

• Nu pot decât să empatizez cu tragedia ucraineană. Am și eu, ca aproape toți românii, povești de groază în familie cu soldații ruși din Al Doilea Război Mondial. Port pentru totdeauna spusele bunicii mele despre fetele din sat, ascunse în pădure și în stuful din baltă de teama violurilor și crimelor comise de ruși. Apoi, în comunism, cu toții am trăit pe pielea noastră binefacerile Rusiei. O țară ai cărei conducători, cu puține excepții, au fost o amenințare constantă pentru celelalte țări din regiune.

La rece, între România și Ucraina sunt multe probleme, banale altfel în acest colț de lume. O graniță disputată, minorități cu probleme, o istorie complicată. Toate acestea nu au împiedicat însă România să aibă o atitudine ireproșabilă față de Ucraina în ultimii 8 ani, de la anexarea ilegală a Crimeei. O atitudine sobră, decentă, de real sprijin, cu România pledând constant cauza Ucrainei în UE și NATO. Încet-încet, această atitudine s-a transferat și către majoritatea populației. Așa s-a ajuns ca românii, în majoritate covârșitoare, să fie net de partea Ucrainei în acest război.

Mai ales că noi, românii, ne simțim acum la adăpost. E adăpostul de securitate dat de NATO, SUA și UE, în cea mai fastă conjunctură din istoria recentă a României. Vedem ce înseamnă pentru o țară vecină, dublă ca dimensiuni, să nu fie sub acest glob protector. 24 de ore sunt suficiente pentru a o transforma în haos, alte 96 de ore – cum scrie Newsweeek – pentru a ajunge o gubernie rusească.

Așa slabi, corupți, uneori nevolnici cum sunt politicienii români de după 1990, ei au luat unanim decizia aderării la aceste blocuri politice și au pus țara la adăpost de poftele lui Putin. Și au ținut cu dinții de ea, deși cântecul de sirenă al Moscovei i-a ademenit pe mulți dintre ei. Cumva, uneori cu piciorul pe buza prăpastiei, România a reușit să rămână acolo, lângă națiunile democratice. Și asta ne permite să fim liniștiți, chiar și când linia frontului e la 150 km de granița noastră.

Pe de altă parte, văd tragedia Ucrainei și mai văd incapacitatea Occidentului de a lua măsuri decisive față de Rusia. Puțin probabil ca ceva să îl oprească pe Putin din marșul lui către visul imperial – de fapt o necesitate a siloviki-lor (aparatul de forță) de a-și conserva privilegiile, puterea, banii. Dar erau suficiente moduri în care liderii occidentali – puși în gardă de serviciile de intelligence și de diplomați – puteau să arate lumii întregi că le pasă de valori și principii.

Sancțiunile anunțate luni și marți de UK, SUA și UE, după ce Putin a recunoscut independența Donbas, sunt slabe. O pișcătură de purice pe grumazul ursului care sufocă acum Ucraina. Armele reale au fost păstrate în rastel, spre stupefacția lumii întregi, deși chiar SUA au anunțat cu precizie când începe invazia militară. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, să nu iei deciziile dure și să nu le anunți public ÎNAINTE de invazie, luni sau marți, după ce Putin a recunoscut independența Donbas, cu speranța că o vei putea întârzia măcar?

De ce, ca în cazul Germaniei, să refuzi cu atâta încăpățânare să vinzi Ucrainei câteva arme defensive care să le mai cumpere, poate, câteva zile de rezistență în fața temutei Armate Roșii? Nu înțelege nimeni.

Sancțiunile dure sunt clare: puși pe lista de sancțiuni Putin însuși și toți membrii elitei politice, militare și economice, confiscate (nu înghețate) toate activele lor din străinătate, sancțiuni pe companiile rusești, deconectarea băncilor de la sistemul SWIFT, expulzarea tuturor cetățenilor ruși din occident, stoparea livrării de tehnică și soft de mare precizie, livrarea de arme Ucrainei.

Poate că unele le vom vedea în orele și zilele care vin, dacă nu cumva Germania, Italia, Ungaria ori Cipru nu vor deraia decizia din UE, după cum scrie CNN. Dar e deja prea târziu. Ucraina a căzut, nu mai poate fi salvată. UE se va învecina de facto cu Rusia, și acesta e primul pas.

Această Uniune Europeană, o formidabilă construcție politică, cea mai bună soluție pentru a opri războiul în Europa, și-a diluat cumva puterea și capacitatea de reacție. Această Uniune, care e casa naturală a României și ar fi putut fi și casa Ucrainei, nu reușește să devină un jucător politic global. Cumva, de fiecare dată când e pusă la încercare, această economie admirabilă eșuează în plan politic.

Asta a intuit Putin, aici și-a pus cărțile și a câștigat (aproape). A câștigat o bătălie mare pentru el. Să vedem însă, la final, cât de mare va fi prețul extern și cel intern pentru acest fost spion mediocru devenit asasinul perfect al aspirațiilor democratice ale ucrainenilor, dar și rușilor simpli.

Și, cine știe: poate că strategia Occidentului va fi fost cea corectă. Poate că liderii din Vest au date că puterea absolutistă din Rusia, coruptă însă absolut, se va eroda rapid și construcția lui Putin va intra în colaps mai repede decât ne-am aștepta. M-aș bucura să fie așa. Deocamdată însă, tot ce vedem e un imperiu al răului în plină expansiune. Și mai știm că, peste o săptămână, România se va învecina cu Rusia.