Ziua Națională a României, sărbătorită în 2020 fără public și paradă militară
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus, transmite Agerpres.
Pe 12 noiembrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.
Aceste măsuri sunt:
* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;
* durata ceremoniei este de maximum o oră.
În Bucureşti, aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf.
Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.
De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii