G4Media.ro

Zvonurile că Transnistria va cere aderarea la Rusia nu sunt confirmate (Serviciul…

Foto: Tiraspol Transnistria / DW

Zvonurile că Transnistria va cere aderarea la Rusia nu sunt confirmate (Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina)

Serviciul ucrainean de informații al apărării a declarat că deputații din republica nerecunoscută Transnistria nu intenționează să îi ceară președintelui rus Vladimir Putin aderarea republicii separatiste la Rusia în cadrul congresului de la sfârșitul acestei luni, scrie Ukrainska Pravda.

Andrii Iusov, purtător de cuvânt al Serviciului de informații al apărării din Ucraina, a declarat: “Din informațiile noastre, afirmația potrivit căreia, la 28 februarie, „autoritățile” transnistrene vor cere Rusiei să se alăture teritoriului său nu este în prezent confirmată.”

Potrivit oficialului ucrainean, acest zvon, care este acum discutat pe larg în mass-media, face parte din procesul politic intern al Republicii Moldova și reprezintă, de asemenea, o presiune din partea Transnistriei pentru protejarea intereselor economice.

În urmă cu o zi, Biroul de Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a anunțat că monitorizează cu atenție situația din regiunea transnistreană, după ce administrația separatiste de la Tiraspol a decis să convoace un congres extraordinar al tuturor aleșilor din republica nerecunoscută. Un opozant al regimului transnistrean a anunțat că la acest congres conducerea prorusă de la Tiraspol ar putea cere alipirea la Rusia.

La congresul așa zișilor deputați de toate nivelurile din regiunea transnistreană, care va avea loc pe 28 februarie, ar urma să fie adoptată o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă, după cum a declarat opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba, citat de INFOTAG. Nu există încă o confirmare oficială a acestei informații.

În paralel, publicația Kommersant, una dintre cele mai influente din Rusia, a scris despre ”relațiile tensionate” dintre Tiraspol și Chișinău în contextul congresului extraordinar.

”Pe parcursul celor 34 de ani de existență a Transnistriei, congresul deputaților de toate nivelurile s-a întrunit doar de șase ori. În septembrie 1990, în cadrul unui astfel de congres, aceștia au adoptat o declarație privind crearea PMSSR – Republica Socialistă Sovietică Moldovenească Transnistreană cu capitala la Tiraspol și ca parte a URSS. Când Uniunea Sovietică a dispărut, PMSSR s-a transformat în PMR. Un congres la fel de important a avut loc în martie 2006. Declarația sa finală conținea un apel către Duma de Stat a Rusiei cu solicitarea de a iniția recunoașterea independenței Transnistriei”, a scris Kommersant.

Context

Un congres extraordinar al așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria, programat pe 28 februarie, ar urma să adoptate o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă, a declarat pentru Deschide.md opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba.

O astfel de decizie a puterii pro-ruse de la Tiraspol ar putea duce la escaladarea conflictului înghețat din Transnistria, oferind Kremlinului motivul pentru o eventuală intervenție în forță. Rusia a folosit constant pretexte similare pentru intervențiile armate din Georgia, Crimeea și Ucraina.

Opozantul Ciorba a atras atenția asupra faptului că adunarea de la Tiraspol va avea loc cu o zi înainte de discursul programat al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, către Adunarea Federală.

Ciorba arată că în cadrul forumului așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria ar urma să fie lansată o solicitare din partea locuitorilor din stânga Nistrului de alipire a regiunii la Federația Rusă, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru Adunării Federale, care va lua decizia să dea curs cererii.

Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol și protestul organizat recent acolo împotriva așa ziselor presiuni economice ale R. Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chișinăului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. nu stiu cum se va „lipi” transnistria cu ruzzia, neavand o granita comuna dar, cert este ca trebuie intervenit in forta acolo pentru a inlatura asa zisa conducere de la tiraspol. transnistria e Moldova, restul e propaganda bolsevica

    • Si mai exact, cine sa intervina? Nu intervine nato in Ucraina.. Pt ca stie ca asta ar insemna ww3, de ce s ar duce cineva acolo? Traiti cu impresia ca Romania ar apara Moldova?

    • Ma intreb care dintre noi e trol. Si cam ce am spus eu gresit.. Mi am permis sa pun o intrebare. De curiozitate.. De ce nu mergi tu sau copilul tau sa aparati Moldova. Repet.. Aveti impresia ca Romania poate sa faca ceva de capul ei fiind in Nato? Daca asta ma face pe mine trol… Ca imi permit sa pun cateva intrebari, e clara treaba. Nu o sa mai scriu deloc, nu vreau sa deranjez razboinicii de tastatura. Astia trecuti de o varsta, care se pregatesc sa apere Moldova.