Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zeci de salvatori intervin în în zona Valea Albișoarei, din Bușteni, după ce patru persoane care practicau alpinism s-au prăbușit aproximativ 10 metri în urma ruperii corzii de asigurare.
UPDATE 21:06 Poliţiştii prahoveni au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul alpiniştilor care s-au prăbuşit, sâmbătă, în masivul Bucegi după ce coarda de siguranţă s-a rupt, transmite Agerpres.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni, au fost sesizaţi la data de 11 iulie a.c., cu privire la producerea unui accident în zona montană Brâna Albişoarei din Munţii Bucegi. (…) Din primele verificări a rezultat că este vorba despre un grup format din patru persoane cu vârste cuprinse între 27 de ani şi 51 de ani.
În urma evenimentului, din nefericire, o femeie de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului.
Celelalte trei persoane, respectiv trei bărbaţi, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
UPDATE 18:41 Trei persoane care s-au prăbuşit, sâmbătă, pe Albişoara Brânei din Bucegi au fost recuperate de salvamontişti, cu ajutorul elicopterelor, victimele fiind conştiente, anunţă autorităţile, transmite Agerpres.
Potrivit datelor comunicate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), cele trei persoane au fost extrase de elicopterul SMURD Caransebeş şi elicopterul SMURD Braşov.
„În aceste momente, cele trei persoane, conştiente, sunt evaluate de către echipajele medicale aflate pe stadionul Buşteni”, arată sursa citată.
Elicopterul Black Hawk a aterizat la stadionul Buşteni.
UPDATE 17:52 Unul dintre cei patru alpinişti care s-au prăbuşit, sâmbătă, pe Albişoara Brânei din Bucegi a decedat, a anunţat Salvamont Prahova.
„Mobilizare impresionantă de forţe sub coordonarea DSU. A sosit şi elicopterul de la POA Braşov, plus patru ambulanţe. Primul salvator montan a fost inserat şi a constatat, din păcate, decesul unei persoane de sex feminin”, informează sursa citată, într-o postare pe Facebook.
Update ora 17:17
A fost alocat și elicopterul SMURD Brașov, anunță DSU.
Update ora 16:30
Pentru gestionarea situației de urgență a fost alocat și un elicopter Black Hawk de la București, la bordul căruia va fi și o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență București, a transmis DSU.
Zeci de salvatori intervin în în zona Valea Albișoarei, din Bușteni, după ce patru persoane care practicau alpinism s-au prăbușit aproximativ 10 metri în urma ruperii corzii de asigurare.
Conform primelor informații, acestea s-au prăbușit aproximativ 10 metri după ruperea corzii de asigurare, a anunțat DSU.
Toate cele patru persoane erau conștiente în momentul în care au intervenit salvatorii montani, dar una dintre ele și-a pierdut între timp cunoștința.
La fața locului au interventi două elicoptere SMURD, unul de la Târgu Mureș, celălalt de la Caransebeș.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu un echipaj de prim ajutor SMURD, două unități de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Acestea se vor deplasa pe stadionul din orașul Bușteni, anunță DSU, pentru a prelua victimele.