G4Media.ro

Aeroportul Brașov va avea program de 16 ore, în loc de 12,…

Sursa foto: Brașov.net

Aeroportul Brașov va avea program de 16 ore, în loc de 12, de la jumătatea lunii ianuarie, anunță CJ Brașov / Compania Dan Air și-a mutat recent activitatea pe aeroportul din Bacău din cauza programului redus

Autorităţile din judeţul Braşov anunţă că au primit, din partea Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, reconfirmarea cu privire la prelungirea, începând cu 15 ianuarie, la 16 ore a programului de funcţionare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, inaugurat în acest an. În documentele primite de Consiliul Judeţean Braşov de la ROMATSA se specifică faptul că au început demersurile pentru aprobarea procedurilor în aşa fel încât întreaga activitate de pe aerogara din Braşov să se desfăşoare conform standardelor de siguranţă, scrie news.ro.

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că oficialii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) şi cei ai Consiliului Judeţean Braşov au primit din partea ROMATSA RA o adresă prin care este reconfirmată extinderea programului de funcţionare, la 16 ore, începând cu data de 15 ianuarie 2023, aşa cum s-a convenit la 30 octombrie.

”Vă reconfirmăm şi prin prezenta adresă că ROMATSA va întreprinde toate demersurile necesare care îi revin în responsabilitate pentru implementarea noului program începând cu această dată”, se menţionează în documentele primite de cele două instituţii.

ROMATSA informează, de asemenea, că sunt în derulare aspecte care ţin de aprobarea procedurilor specifice privind siguranţa traficului aerian.

În documentul semnat de directorul general Adrian Cojoc se mai afirmă că ”ROMATSA a depus şi depune în continuare toate eforturile pentru succesul Aeroportului Braşov şi sprijinirea activităţii companiilor aeriene, în condiţii de deplină siguranţă”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin, anunţă, în acest context, că instituţia pe care o conduce se va implica şi va face toate demersurile necesare, astfel încât aeroportul ”să funcţioneze eficient şi să asigure companiilor interesate să opereze zboruri spre şi dinspre Braşov, precum şi pasagerilor toate serviciile necesare”.

”Ne vom asigura că indiferent de persoana aflată la conducerea Aeroportului Internațional Brașov, ea va face tot ceea ce îi va sta în putere pentru a optimiza şi a rentabiliza activitatea aeroportuară prin atragerea de noi companii aeriene şi deschiderea de noi destinaţii”, afirmă Şerban Todorică-Constantin, citat în comunicatul CJ Braşov.

Recent, noul aeroport din Braşov s-a aflat în mijlocul unui scandal, după ce compania DAN AIR a relocat activitatea de la Braşov la aeroportul din Bacău, motivând importante pierderi financiare cauzate de programul de lucru de doar 12 ore al aerogării. În acest context, directorul de la acel moment al Aeroportului Internațional Brașov, Alexandru Anghel, a fost demis, motivele invocate pentru această decizie fiind ”lipsa de comunicare şi transparenţă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...