G4Media.ro

Ancheta vizând suspendarea lui Biden: Congresul l-a audiat pe Rob Walker, care…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ancheta vizând suspendarea lui Biden: Congresul l-a audiat pe Rob Walker, care la un moment dat a virat mari sume de bani provenite din China și România mai multor membri ai familiei Biden / Legătura dintre Walker și Puiu Popoviciu – Washington Examiner

Doi apropiați ai familiei Biden au depus mărturie săptămâna aceasta în Congres despre implicarea lor profundă în activitățile de afaceri ale acesteia cu firme străine, dezvăluind la audierile cu ușile închise informații despre afacerile lui Hunter Biden din străinătate și despre lipsa de experiență a membrilor familiei în domeniul în care făceau afaceri, au declarat congresmeni și alte surse informate cu privire la respectivele interviuri, relatează Washington Examiner, citată de Rador Radioi România.

Comisia de Supraveghere [supraveghere a guvernului – n.trad.] și Comisia Judiciară ale Camerei au organizat audierile în cadrul anchetei lor vizând suspendarea din funcție a președintelui Joe Biden.

Comisiile l-au audiat vineri pe Rob Walker, care la un moment dat a virat mari sume de bani provenite din China și România mai multor membri ai familiei Biden. Un alt apropiat al familiei, Mervyn Yan, a fost audiat joi de comisii.

Transcrierile interviurilor nu au fost publicate încă, dar sursele au oferit detalii numeroase despre ele.

Walker a declarat că Hunter Biden s-a întâlnit în 2015 cu ambasadorul american în România reprezentându-l pe Gabriel Popoviciu, un magnat imobiliar român pe care Hunter îl ajuta în problemele lui judiciare, a relatat una dintre surse.

O firmă controlată de Popoviciu i-a virat la începutul lui 2015, când Joe încă era vicepreședinte, lui Hunter Biden peste 1 milion de dolari pentru serviciile prestate, probează documente bancare obținute de Comisia de Supraveghere. Acei bani au fost redirecționați printr-o firmă deținută de Walker, conform documentelor.

Descoperirea vine pe fondul înmulțirii întrebărilor referitoare la ne-înregistrarea lui Hunter Biden drept agent străin conform Legii Înregistrării Agenților Străini, dată fiind munca sa cu funcționari ai guvernului american din străinătate [activitățile de lobby în serviciul oricărei entități străine trebuie declarate formal în SUA – n.trad.]. Departamentul Justiției a luat în calcul inculparea lui Hunter Biden pentru că nu s-a înregistrat și e posibil să aibă chestiunea în vedere în continuare.

Sursa a mai precizat că Walker a oferit detalii despre alt set de documente bancare care arată că el a distribuit peste 1 milion de dolari de la o companie energetică chineză având legături cu guvernul de la Beijing către Hunter Biden, către cumnata lui, Hallie Biden, și către unchiul lui, James Biden. Walker a declarat că le-a transferat bani lui Hallie și James Biden la dispoziția lui Hunter Biden, deși cei doi nu efectuaseră nici un fel de muncă pentru compania energetică, a afirmat sursa.

Yan, implicat și el în afaceri cu Hunter Biden și firme energetice din China, a depus mărturie cum că membrii familiei Biden nu aveau „nici un fel de experiență în domeniile energiei și infrastructurii”, a declarat președintele Comisiei de Supraveghere, congresmanul republican James Comer. Declarația survine în contextul în care Partidul Republican continuă să sublinieze că Hunter și James Biden nu par să le fi oferit bunuri ori servicii identificabile celor care investeau în ei.

Comer a afirmat că Walker a dezvăluit că Joe Biden s-a întâlnit cu directorul unei companii energetice chineze în timp ce alți membri ai familiei sale primeau plăți.

„Astăzi am aflat că Joe Biden s-a întâlnit cu președintele CEFC, Ye Jianming, în prezent dat dispărut, în timp ce Hunter Biden și apropiații lui primeau 3 milioane de dolari de la o entitate chineză controlată de CEFC. Probele continuă să dezvăluie că familia Biden a vândut «marca Biden» pentru a îmbogăți familia Biden”, a declarat Comer.

Yan „nu e sigur ce au pus pe masă [ce a oferit familia Biden în schimbul banilor – n.trad.]. Mărturia lui ridică multe întrebări privind afacerile familiei Biden cu firma energetică având legături cu guvernul chinez”, a declarat Comer.

O altă sursă a declarat că atât Walker cât și Yan au negat că Joe Biden ar fi avut orice fel de implicare în acele afaceri. Republicanii l-au acuzat pe președinte că era implicat în afaceri în cadrul investigației vizând suspendarea lui Joe Biden fiindcă ar fi abuzat de putere pentru profitul personal pe vremea când era vicepreședinte.

„Ca să fie clar: Președintele Biden – cât a fost în funcție sau în calitate de cetățean privat – nu a fost niciodată implicat în nici una dintre activitățile de afaceri cu care ne-am ocupat”, a declarat Walker, citat de sursă. „Orice afirmație în sens contrar e pur și simplu falsă.”

Democratul Jamie Raskin, membru al Comisiei de Supraveghere, a publicat un comunicat lung în urma mărturiei lui Yan, arătând că acesta declarase că nu a avut absolut nici un fel de interacțiune cu Joe Biden și nici nu are vreo cunoștință cum că președintele ar fi știut ceva ori ar fi profitat de pe urma afacerilor făcute de fiul și fratele lui.

Comer a promis că va publica transcrierea interviurilor imediat ce le va avea.

Sursa: Washington Examiner/ Rador Radio România/ Traducere: Andrei Suba

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...