Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tribunalul Maramureș a decis, vineri, eliberarea condiționată a fostului primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș, potrivit surselor G4Media. Decizia instanței este definitivă.
UPDATE Ora 13.12: Răzvan Dosneanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș, a confirmat într-o postare pe Facebook că nstanța a decis elberarea condițonată e fostului edil.
Articolul inițial: Tribunalul Maramureș a menținut decizia Judecătoriei Baia Mare din iunie și a respins apelul procurorilor.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat în noiembrie 2023 la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată.
Fostul edil execută pedepsa în Penitenciarul din Tăuţii de Sus din judeţul Maramureş.
Cătălin Cherecheş a fugit în 24 noiembrie 2023, în ziua pronunţării hotărârii definitive, folosindu-se de actul de identitate al unui verişor, trecând prin Vama Pesta pentru a ajunge în Germania, unde a fost prins, încarcerat şi readus în România, în martie 2024.
În noiembrie 2025, fostul primar a fost trimis în judecată și pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Alooo…Lia , pe Sorin Oprescu nu-l rezolvati ? Datii și despagubiri pentru condamnare pe nedrept . Onoare cinstei !
Situatia asta cu achitarea infractoriilor induce idee ca in Romania poti face ce vrei tu pentru 1-2 de puiscarie si ramai cu tot ce ai furat/delapidat
Cât ai dat să scapi?
Cât ai dat să scapi?
wow, ce justitie buna, chiar va faceti treaba, incredibil ce profesionisti sunteti, felicitari, meritati cele mai mari salarii si bonusuri si beneficii si chiar sa nu munciti deloc
wow, ce justitie buna, chiar va faceti treaba, incredibil ce profesionisti sunteti, felicitari, meritati cele mai mari salarii si bonusuri si beneficii si chiar sa nu munciti deloc
asti a se pisa pe oamenii cinstiti,asta i justitia lor,n are nimic de a face cu actul de justitie
Romanistan e o țară bananiera.
Puscaria nu-i pentru infractori! Un telefon, o suspendare, o conditionata, ceva?