G4Media.ro

Care sunt cartierele din București în noul plan urbanistic general pus în…

Foto: PMB

Care sunt cartierele din București în noul plan urbanistic general pus în dezbatere publică de Nicușor Dan / Nume de cartiere cu rezonanță comunistă păstrate în Capitală: IMGB, 23 august, Sălăjan / Șeful de proiect: ”Le-am grupat în funcție de problematici comune, împărțirea noastră nu a fost una tradițională”

Bucureștenii sunt invitați să răspundă la un chestionar în care sunt întrebați cât de mulțumiți sunt de cartierul în care locuiesc, cum ar trebui să arate în viitor și ce ar trebui îmbunătățit în București. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că opiniile bucureștenilor vor sta la baza proiectului noului plan urbanistic general (PUG) al municipiului București, aflat în proces de elaborare. Chestionarul cu 30 de întrebări poate fi completat până la 30 iunie, iar în prima zi peste 1000 de bucureșteni au trimis răspunsurile. Noul PUG a fost blocat încă din 2014 și deblocat abia în acest an. PUG este un document-cheie al administrației locale și dă marile direcții de dezvoltare urbanistică.

Una dintre informațiile puse în dezbatere este harta a 61 de cartiere din București în viziunea noului PUG. Din propunerea de PUG au dispărut unele cartiere mai mici, precum Cartierul Andronache sau Armenească. Șeful de proiect al noului PUG, prorectorul Universității de Arhitectură, Tiberiu Florescu, a declarat pentru g4media.ro că teritoriul orașului a fost împărțit într-un număr rezonabil de areale care din punct de vedere urbanistic au o anumită coerență.

”Cartierul Armenesc sau cartierul Dorobanți nu sunt de fapt cartiere din perspectiva morfologică a orașului, ci sunt parte dintr-un areal mai mare, pentru că orașul nostru este foarte complex și cuprinde fragmente diferite, de aceea unele sunt grupate într-adevăr, pentru că, altfel, ar fi fost mult prea multe. Împărțirea noastră nu a fost una tradițională, ci una pe criterii urbanistice, de coerență, de constituire a orașului și care grupează și anumite problematici, de conformare volumetrică, de mod de locuire, de anumită funcționalitate, nu în ultimul rând de nevoi, pentru a determina o nevoie, nevoia de spații verzi, transport public, servicii publice, siguranță sau parcări. Și atunci această fragmentare, care este destul de mare, dar ține seama de acest aspect care e reflectat de problema identitară a orașului. Deci ar putea să fie și cartiere, zone mai mici care sunt cuprinse într-un areal mai mare, cum ar fi cartierul Domenii și Grivița.”, a spus șeful proiectului.

Potrivit proiectantului, scopul chestionarului este de a releva problemele principale din viziunea populației și nu a specialiștilor, ”pentru că noi cunoaștem problemele, dar anumite grade de sensibilitate le cunosc locuitorii”. Persoanele care nu regăsesc un cartier pe care ele îl cunosc, trebuie să selecteze un areal mai mare. ”Nu puteam întreba absolut tot într-un chestionar, deci sunt etape. El a avut niște obiective foarte clare ca să vedem percepția oamenilor despre oraș în ansamblul său, dar și despre poziționarea lor și raportarea lor la anumite probleme ale orașului: cum se deplasează, care consideră că sunt spațiile reprezentative, ce simt ei că au nevoie în vecinătatea lor, acolo unde trăiesc și locuiesc, dar problematica este complexă și ar fi rezultat un chestionar foarte stufos”, a mai spus Tiberiu Florescu.

O altă propunere care atrage atenția este apariția cartierului IMGB, denumit după numele unei foste mari uzine comuniste, care a fost desființată și unde în prezent mai sunt câteva firme private.

Rămân și alte nume de cartiere cu rezonanță comunistă, respectiv 23 august și Sălăjan (de la numele lui Leontin Sălăjan, fost politician comunist și general).

Potrivit șefului de proiect al noului PUG vor mai fi consultări publice una fundamentală va fi legată de viziunea de dezvoltare a orașului și a cartierelor, cu specificul fiecăruia și mai ales a modului de reglementare viitoare a orașului. În plus se vor lua în calcul petițiile care vin la Primăria Capitalei, o altă sursă de feedback a populației. ”Ancheta cu populația este unul dintre lucruri, urmează și alte metode de investigație: un focus grup cu principalii actori urbani, ne referim la administrație și investitori. Cu specialiștii arhitecți, urbaniști, ingineri va fi un alt tip de anchetă, mult mai precisă. În plus, va mai fi o întâlnire cu organizațiile nonguvernamentale, care sunt active în activitatea orașului, mă refer la zona de mobilitate, a pistelor de biciclete, a organizațiilor de mediu”, a spus acesta.

Bucureștenii vor mai fi consultați atunci când se vor pune în discuție scenariile de dezvoltare și strategiile pe două paliere, unul general care vizează ansamblul orașului și relația cu teritoriul metropolitan din zona din jurul Bucureștiului, în raport cu Ilfovul, și unul pe problematica cartierelor, ”întrucât pentru locuitori este important centrul cartierului.”

Potrivit calendarului anunțat de Nicușor Dan, prima versiune a noului plan urbanistic general va fi realizată la finalul acestui an, ia 2024 va fi anul în care documentul și legislația aferente vor fi terminate.

Bucureștenii pot trimite aici sugestii pentru noul plan urbanistic general.

Vezi mai jos harta extinsă cu cartierele Bucureștiului:

Foto: PMB

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Bine că nu i-au zis Cartierul „Șina de tren”. :))

  2. Nu sunt păstrate pentru vecie numele cartierelor ci au fost folosite la studiul făcut de primărie așa cum sunt cunoscute în limbajul uzual al bucureștenilor.