Home » Articole » INS: Industria românească în contracţie: producţia totală scade, energia compensează parţial

INS: Industria românească în contracţie: producţia totală scade, energia compensează parţial

INS: Industria românească în contracţie: producţia totală scade, energia compensează parţial
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul
- articolul continuă mai jos -
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2026, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025, producţia industrială (serie brută) s-a diminuat cu 3,3%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-4,5%) şi industria extractivă (-1,8%). Pe de altă parte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 4,1%.

Producţia industrială, ca serie ajustată, a fost mai redusă cu 3,1%, în primele cinci luni din 2026, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-4,3%) şi industriei extractive (-1,8%). În schimb, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a majorat cu 3,6%.

Potrivit INS, în luna mai din anul curent, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,1%, datorită activităţilor derulate în industria prelucrătoare (+4,7%) şi în industria extractivă (+1,5%). La polul opus s-a situat producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu o scădere de 7,7%.

Ca serie ajustată, producţia industrială a consemnat o diminuare de 2,8%, de la o lună la alta, pe fondul scăderilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,2%), industria prelucrătoare (-2,4%) şi industria extractivă (-1,1%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 7,3%, ca urmare a rezultatelor înregistrate de industria prelucrătoare (-7,9%), industria extractivă (-5,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,8%).

Raportat la aceeaşi perioadă, producţia industrială, ca serie ajustată, a fost mai redusă cu 5,3%, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-5,5%), industriei extractive (-4,8%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,1%).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole