G4Media.ro

Nicuşor Dan: O familie de japonezi a adoptat un pui de căţel…

Sursa foto: Pexels

Nicuşor Dan: O familie de japonezi a adoptat un pui de căţel din adăpostul Bragadiru / Peste 1.300 de căţei au fost adoptaţi anul trecut din adăposturile ASPA

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, îndeamnă bucureştenii iubitori de animale să adopte căţei din centrele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bragadiru şi Mihăileşti sau de la unul dintre târgurile de adopţii pe care Primăria Municipiului Bucureşti le organizează prin ASPA, afirmând că o familie de japonezi a adoptat ieri un pui de căţel din adăpostul ASPA Bragadiru, transmite Agerpres.
„Membrii familiei au venit iniţial la târgul de adopţii organizat de ASPA, dar pentru că nu au găsit acolo ceea ce îşi doreau au vizitat şi adăpostul din Bragadiru, unde le-au fost prezentate mai multe variante de căţei. Un căţel în vârstă de trei luni a reuşit să-i cucerească pe toţi, în special pe cei trei copii ai familiei, cu care s-a împrietenit rapid. Adopţia a fost realizată cu succes, după ce toţi paşii pentru o adopţie responsabilă au fost parcurşi”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, toţi căţeii ASPA care sunt propuşi spre adopţie au toate procedurile legale îndeplinite, sunt deparazitaţi intern şi extern, vaccinaţi, microcipaţi şi, dacă vârsta o permite, sterilizaţi.
Peste 1.300 de căţei au fost adoptaţi anul trecut din adăposturile ASPA şi prin intermediul târgurilor şi evenimentelor organizate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Poate îl adoptă și pe el niște japonezi, are freză și minte de bishon

  2. Bați câmpii!