G4Media.ro

O tânără liberală condamnată penal, contract de 500.000 de lei pentru combinezoane…

O tânără liberală condamnată penal, contract de 500.000 de lei pentru combinezoane cu Spitalul Suceava, pe o firmă fără activitate/ A câștigat și alte contracte de la instituții conduse numai de colegi de partid

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a făcut în plină pandemie de coronavirus o achiziție contrversată. La începutul lunii aprilie, o societate din Berceni, fără activitate de la înființare, a primit de la spitalul sucevean un contract de 500.000 de lei. Patroana firmei, Jenica (Jenny) Slav, are 35 de ani, este membru activ al PNL Berceni și, în urmă cu doi ani, a fost condamnată la 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune într-o poveste în care s-a demonstrat că furase un telefon mobil. În acest dosar, Slav a stat o noapte după gratii.

Număr de telefon incorect

La 1 aprilie, cu câteva ore înainte ca managermentul unității medicale să fie preluat de Armată, Spitalul din Suceava a atribuit un contract de 500.000 de lei, fără TVA, firmei Romjenslav SRL Berceni. Tranzacția presupunea furnizarea de către firma din Ilfov a 10.000 de combinezoane ”Compoziție 100% polipropilenă (nețesut). Produsul este de unică folosință fără certificări, este un produs Fabricat în România. Greutate(gr/mp): 100” (Sursa descrierii: SICAP). Prețul pentru un combinezon: 50 de lei. Numărul de telefon al firmei, postat la această tranzacție este greșit/incorect: 0123456795. ”Nu aveam un număr de fix și de aceea am scris așa”, a declarat Slav, în ciuda faptului că pot fi lăsate și numere de mobil.

O clauză foarte avantajoasă pentru furnizor a fost plata sumei în termen de 24 de ore de la data recepției produselor. De cele mai multe ori, termenul de plată stabilit de autoritățile contractante este de 10-15-30-60 de zile.

„Nu pot să vă dau nici o relație acuma, vă rog să vă adresați Biroului de Achiziții”, a fost reacția medicului Florin Filip, cel care era interimar la conducere la momentul atribuirii contractului.

Foto: Contract Romjenslav

Romjenslav SRL Berceni a fost înființată în octombrie 2013 cu obiect de activitate ”comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioșcuri și piețe”. Conform datelor contabile disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe, până pe 31 decembrie 2018, cifra de afaceri a societății a fost în fiecare an 0 (Foto jos. Sursa: ListaFirme.ro).

Unic asociat este Jenica Slav, cea care a avut o tentativă, nereușită, de a face bani prin intermediul acestei societăți. Printr-un cont de Facebook, ea a scos la vânzare, în 2016-2017, încălțăminte pentru femei.

Foto: Oferta Romjenslav de papuci cu blăniță

Anterior, patroana firmei a deținut a avut un salon de machiaj care, de asemenea, nu dăduse randamentul scontat.

PNL peste tot

Din monitorizarea Sistemului de Achiziții Publice (SICAP), reiese că tranzacția de la Suceava a fost prima semnată vreodată de Romjenslav cu o instituție publică. Au urmat alte șase, în valoare de aproape 80.000 de lei. Trei au avut ca obiect tot  furnizarea de materiale de protecție (combinezoane de 20.000 de lei la Autoritatea de Sănătate Publică Ialomița; viziere, mănuși și măști de aproape 1.300 de lei la Întreținere Peisagistică Domnești SRL, firmă deținută de Consiliul Local al comunei Domnești-Ilfov).

Celelalte – pentru șepci, curele, pantofi, cravate, geci, pantaloni, cămăși în valoare de circa 58.000 de lei – au fost încheiate cu Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov, instituție subordonată Consiliului Județean Ilfov.

Toate cele șapte tranzacții ale Romjenslav cu instituții publice, în valoare totală de 580.000 de lei, au în comun apartenența directă sau formală a șefilor autorităților contractante la PNL, partidul din care face parte și patroana Jenny Slav:

– Spitalul din Suceava este subordonat Consiliului Județean Suceava condus de liberalul Gheorghe Flutur. Până recent, manager al unității medicale a fost Vasile Râmbu, un protejat al lui Flutur;

– Șeful Autorității de Sănătate Publică Ialomița, Dan Noel, a fost pus în funcție în ianuarie 2020 de către ministrul liberal al Sanătății;

– Întreținere Peisagistică Domnești SRL este o instituție condusă de un membru al Tineretului Liberal Ilfov pe nume Tiberiu Ganea;

– Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov îl are ca director pe Florin Răducu Covaci (foto stânga), consilier local PNL în Consiliul Local Mogoșoaia.

 

Ene apare în mod repetat

Profilul lui Jenny Slav și o parte din tranzacțiile de mai sus par să mai aibă ceva în comun: pe șeful PNL Berceni și secretar general al PNL Ilfov, George Ene.

În octombrie 2018, din aceeași organizație, Slav a fost numită reprezentant al partidului în Biroul Electoral de Circumscripție Județeană 25 Ilfov la Referendumul Național pentru revizuirea Constituției.

Foto: George Ene (Sursa: Facebook)

Pe rețelele socializare, Slav, care este membru activ al organizației, apare în mai multe ipostaze alături de Ene, candidatul liberalilor pentru postul de primar al comunei la alegerile locale din acest an și consilier local în Primărie din 2016.

Foto: Slav și Ene (Sursa: Facebook)

În al doilea rând, Ene și Tiberiu Ganea de la Întreținere Peisagistică Domnești SRL sunt colegi în TNL Ilfov.

Foto: Ganea (încercuit în stânga) și Ene, încercuit în dreapta (Sursa: Facebook)

În al treilea rând, Ene și Răducu Covaci sunt colegi ca șefi ai unor structuri subordonate Consiliului Județean Ilfov al cărui președinte este Marian Petrache, și el de la PNL. Ene este directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APĂ-ADIA.

Foto: Marian Petrache (stânga) și George Ene (Sursa: Facebook)

”Nu știu nimic despre această societate, nici ce contracte are și nici nu mă interesează. Nu știu ce vreți să insinuați, eu mă cunosc cu multă lume din Ilfov, inclusiv de la PSD. Doamna Slav este membră a organizației și atât”, a declarat George Ene.

A furat un telefon mobil

În martie 2018, Jenica Slav a fost condamnată la 10 luni şi 20 zile închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune pentru o faptă comisă în noiembrie 2015. În acest dosar, tânăra a fost reţinută pe o durată de 24 de ore de la data de 14 ianuarie 2016, ora 10.55 până la data de 15 ianuarie 2016, ora 10.55.

În sentință, care a rămas definitivă prin neapelare (în cuprinsul acesteia se menționează că ”În cursul judecății ambele inculpate au recunoscut situația de fapt reținută în rechizitoriu, solicitând aplicarea procedurii simplificate.”), anchetatorii au stabilit că, pe 7 noiembrie 2015, liberala din Berceni și o prietenă și-au vizitat o prietenă care locuia cu o femeie pe nume G.B. Aceasta din urmă nu era acasă, iar la întoarcere a constatat că îi dispăruse un telefon pe care îl cumpărase cu câteva zile mai devreme. Vizitatoarele s-au întors și au susținut că nu știu nimic de telefon, iar Slav a ajutat-o pe păgubită să încheie o asigurare a aparatului chiar dacă telefonul nu era asupra proprietarei.

Foto: Sentința de condamnare a lui Slav

Peste două zile, pe 9 noiembrie 2015, G.B. și Slav, ultima ca martoră, s-au dus la Poliție și prima a reclamat că ”la data de 08.11.2015, orele 18.30-18.45 a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie calificată constând în aceea că în timp ce se deplasa împreună cu inculpata Slav Jenica pe strada (…), în spatele blocului 9 a fost deposedată de o persoană necunoscută prin smulgere de o plasă în care se afla telefonul mobil Samsung Galaxy S6 Edge”. Ulterior, G.B. a prezentat unei societăți de asigurări, cu scopul obținerii unei sume de bani reprezentând despăgubiri, dovada eliberată de organele de poliție prin care s-a atestat că telefonul asigurat i-a fost sustras.

Polițiștii au dovedit, pe baza interceptării convorbirilor ulterioare de pe acel telefon, că tot acest scenariu era fals și le-au pus sub acuzare pe amândouă. Ei  descoperiseră că pe 12 noeimbrie, la patru zile după așa-zisa tâlhărie, Slav vânduse telefonul unui bărbat contra sumei de 1.900 de lei. În dosar, Slav nu a fost acuzată de furt, cel mai probabil deoarece co-inculpata nu a mai depus plângere.

Ce spune Jenica Slav despre contractele câștigate în plină epidemie de coronavirus

R: Cum se explică succesul recent al firmei Romjenslav în condițiile în care, în perioada 2013-2018, a avut cifre de afaceri 0?

J.S.: În această perioadă am trecut printre niște momente foarte grele, deoarece tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer și a decedat. Tocmai de aceea activitatea firmei pe care o dețin s-a suspendat. După această perioadă greu încercată, am reluat activitatea firmei.

R.: Există vreo legatură între cele șapte contracte prezente în SICAP și PNL, partidul din care faceți parte?

J.S.: Absolut nici o legătură. Eu am postat pe Sicap produsele, la fel ca oricare altă firmă care dorește să vândă pe această platformă.

R.: Are vreo implicare în aceste contracte Domnul George Ene?

J.S.: Absolut nici o implicare. Cu dl. George Ene nu am discutat niciodată despre activitatea firmei pe care o dețin.

R.: Vă pare rău pentru gestul ce a dus la condamnarea Dvs., în martie 2018, la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare?

J.S.: Este o poveste veche, în care mi-am susținut nevinovăția și mi-o susțin în continuare.

Foto sus: Jenica Slav (Facebook)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

55 comentarii

  1. Votam USR in bloc. PSD si PNL la 10% impreuna, USR la 60% sa punem Romania pe picioare!

    • USRist de mic. Esti inca tanar, pentru o uscatura nu arzi toata padurea. USR nu are putere, si, oricum, nu va dori sa preia vreun guvern in criza, pentru ca USR se baga numai daca vede ca merge la sigur. Nu te mai umfla degeaba in pene.

    • Care „picioare”?Poate vreti sa impingeti si voi la carut, dar sa nu obositi dupa atata hibernare!

    • Aceiasi teapa de 30 de ani si osa continue

    • Nu mai raspundeti la astfel de postari inutile ca sunt doar postaci pesedisti.

    • USR singur nu are putere, dar impreuna cu cei de la PLUS, sunt sigur ca vor putea conduce Romania, deci hai sa incetam sa mai votam acesti hoti de 30 de ani.

    • Votati usr in bloc. Apoi turnati o sapa de beton deasupra. Plus o cruce de granit de 3 metri inaltime. Ca sa va vada Barna de jos in sus! Aferim!

    • Rade scapata de justitie udrea cu dosul de sumele asta…

      Ai reusit petrov, ati ridicat un zid intre infractori si justitie!
      Camaradul tariceanu stie ca i-ai luat organizatii cu tot cu sef? Si l-ai facut subprefect. Sa-si termine vila.
      Nu ma mai saturati, petroave!

    • Există plângeri că dacă sheruieşti anti PSD sau anti PNL dezvăluiri incomode pe grupuri, ţi se aranjează o restricţionare de cel puţin o săptămână!

    • Bai k..ka..ti uselisti aka peneleu+ pezdeu, voi chiar credeti ca sunteti singurii pe care ii putem vota??? Credeti ca altii nu mai sunt in tara asta decat le…pre ca voi?? Bine ca avem o alternativa la na…parci ca voi! Voi nu sunteti nici la degetul mic al unuia de la usr, bai nesp..alatilor! Da’ sigur…aveti si pretentii, mai, mai sa ne dati si in cap daca nu suntem de acord cu voi?! Halal useleu, ati ajuns rau mai, rau de tot!

  2. Va spun cu mana pe inima ca sunt liberal de cand ma stiu, fara a face parte dintr-un partid vreodata.

    Dar cand citesc despre acesti “antreprenori” de succes ai Romaniei, mi se face greata. Cu atat mai mult cu cat sunt asa-zisi liberali.

    Inca o sleahta de hoti si combinatozauri…

    • pai ce credeai? singura diferenta dintre pnl si psd e ca in pnl sunt mai putini hoti si ca nu si-au permis niciodata sa faca cu justitia ce si-a permis psd (a se citi dracnea). dar nu sunt mai putini hoti din intamplare, sunt mai putini hoti din cauza ca in pnl, datorita ideologiiei s-au mai inscris si oameni onesti si pentru ca (si asta e cel mai important) PNL nu a stat atat la putere ca psd, deci nu au avut timp sa importe atatia hoti.

    • Mai lasa-ma frate cu vrajeala ta cu PNL – PSD aceeasi mizerie si mesajele tale de demobilizare politica.
      Daca crezi ca vreun partid politic de pe aceasta planeta e curat ca lacrima si nu are scursuri si oportunisti traiesti pe alta planeta. Totul este cat de multi are, iar din aceasta privinta, PSD este un partid format aproape exclusiv de infractori si oportunisti. PNL a demonstrat de nenumarate ori pe plan local – vezi Cluj, Oradea, Arad , ca este un partid capabil sa duca Romania inainte si sa o apropie de occident si are multi oameni profesionisti si preocupati de bunastarea acestei tari. Stiu si cativa oameni din PSD care au facut treaba buna pe plan local si s-au limitat din furat, dar mult prea putini raportat la dimensiunea partidului.

    • @macsimucs: liberali cu masuri socialiste, socialisti cu masuri liberale… astia, pe langa faptul ca sunt in mare parte hoti, sunt atat de prosti incat nici cand vor sa faca o treaba nu stiu sa o faca in linie cu doctrina partidului.

      @radu: Mai lasa-ne frate cu vrajeala ta cu PNL. Un partid „liberal” condus de, Ludovic Orban, un coate goale care nu a realizat nimic in viata lui. Pai ce liberal e Orban asta? Viorica Vasilica in varianta masculina. Daca asta este ales liderul partidului, e clar ce zace in spate si de ce se inscriu toti hotii pusi pe capatuiala in el. E clar din articol – il intreaba pe liderul organizatiei locale de ce tine infractori marunti in echipa si el ridica din umeri.. nu are nici o jena. Un om cinstit ar fi intrat imediat in priza sa afle daca sclava aia fura jumatate de milion de la spital sau chiar are ceva de livrat, dar asta doar a incercat sa iasa el basma curata.

    • PNL nu e la fel ca PSD, la PNL hotii sunt exceptiile dar la PSD hoti sunt TOTI. Orban si-a dat demisia din toate functiile cand a avut dosar penal, dar P$D a ales la congres, cu unanimitate de voturi, un condamnat penal ca si presedinte. PSD e singurul partid cu doi presedinti puscariasi, unul din ei facand puscarie pentru ca a furat de la copii orfani…. PSD e singurul partid care are retele de coruptie la Arad, la Caras Severin, retele care varsau direct in casiera partidului banii din crima organizata
      Dar ceva mai grav decat hotia si coruptia este faptul ca presedintele fondator al PSD este un criminal responsabil de moartea a sute de tineri la revolutie si un nenorocit de spion al rusilor care sper sa nu moara pana nu face macar cate o zi de puscarie pentru fiecare tanar ucis la revolutie

    • PNL nu e PSD…. sti tu astea. de la Digi ? Sau de la Etno ?

  3. „Românul s-a nascut poet Dar gi HOT” ,hoti ,tâlhari ,hoti ,tâlhari de 30 de ani toate culorile politice fura România .

    • Avem si partide noi, care n-au fost la putere, gen USR/PLUS.

      Deci nu poti sa zici ca n-ai ce vota.

      Acuma, ca vrei tot hoti la putere, asta e nebunia ta personala.

    • Aveti ce votati-in toate padurile tinere gasesti uscaturi si putregai.

  4. Am uitat sa specific : 8h /zi fara pauza ~!!

  5. CITEZ: „Nu este momentul rafuielilor politice!” (Klaus Iohannis, 2020)

    Sper ca acum ati inteles ce inseamna acest indemn, lasati cearta si dati drumul la furat urgent, ca e stare de urgenta.

    O sa aflam dupa doi trei ani de fapt cum au jupuit bugetul alocat in cadrul acestei ‘stari de urgenta’, nu PNL, toate partidele, PSD, PNL, toti policienii, de la senatori la primari, fiecare si-a gasit o combinatie sa traga si el cumva un tun sau poate un ‘tunulet’ cu aceasta stare, de la aparate cu dezinfectanti, la porti de dezinfectare, la sedii noi, sau mai nou, contractul de 10 MILIOANE DE EURO de la Parchetul General al carei licitatie a avut UN SINGUR participant.

  6. Aceeaşi curvăsărie ca la PSD. Politic suntem condamnaţi să fim conduşi de proşti şi bandiţi. O mare silă bântuie ţara aceasta.

  7. Superfrumix Jenica! Felicitari!

  8. #m**e, merită toți penalii, fără nicio o culoare politică.

    Problema de principiu, e să nu devină Grup Infracțional Organizat = PSD+ALDE+UNPR.

    DNA-UL să își facă treaba !

  9. Ca colcaie tot ce e pe langa petrache nu este o noutate.Intrebarea este ce cauta boc sa se pozeze cu hotii? Te uiti la el si parca ti e mila cand il vezi imbatranit in halul asta,dupa ce la siluit basescu si compania pe toate partile,dar te intrebi de ce insista sa si puna imaginea langa orisicine!

  10. Ba da nu se satura, PSD -PNL aceeasi mizerie.
    Votati USR+, sa incercam sa trimitem la cosul politic de gunoi PSD-PNL-ALDE-UDMR-PRO Romania-PMP (Da Da, nu te uitam Basescule !).

    • Este singura noastra sansa. Desi aparatul politic al PSD, ALDE si PNL este foarte activ si va pacali din nou votantii.

  11. Băi, dar e și mai tută dec ât fierera.
    Nu putea să se inspire de la ea?

  12. Chiar cu asemenea putregaiuri, tot nu poti pune semn de egal intre PNL si PSD Daca nu pricepeti ca propaganda PSD=PNL este tintita, va veti lamuri curand. USR-Plus nu are nici un inteles pentru o majoritate covarsitoare la sate si targuri, nu are nici o putere sa se ridice curand in sondaje, mai ales ca a facut si unele gafe marisoare. Nu sunteti realisti, domnilor.

  13. PNL, PSD, aceeasi mizerie!
    Cum sa nu urli cand vezi ca BANII Publici din MUNCA ta ajung in mainile acestor escroci, indiferent de culoarea politica!?
    Cum sa nu te uiti spre Canada, spre lumea larga?!
    Sa ramana in Romania si sa produca BANI bugetarii de LUX ai lui Orban si Fl Catu, Ciolacu si Ponta si Tariceanu!!!
    Din pacate, acesti politrucii nenorociti nu vor plati niciodata…

    • Cumparai un ,,combinezon” dintr-acela din farmacii cu cel mult 5 lei…
      Nu se-ncurca liberalii, inmultirea cu 10 e cea mai simpla…

  14. Macar nu o fost la suprapret… tot 50 de lei (ma rog, 49 lei) e si pe emag un combinezon… :))

  15. Ludovic ORBAN, vineri, 11 octombrie 2019 (prima zi după moțiunea de cenzură):
    „Trebuie să dăm românilor ceea ce așteaptă de la noi, corectitudine, bun simț, competență, seriozitate…”, “Trebuie să arătăm că puterea este dată formațiunilor politice, nu pentru a folosi această putere în interesul personal sau în interesul clientelei de partid, puterea este dată liderilor politici și partidelor politice cu un singur scop – să servească interesul public, iar această putere trebuie folosită de Partidul Național Liberal, pentru a garanta fiecărui român că orice leu pe care îl plătește la bugetul de stat va fi cheltuit pentru a realiza lucruri care să crească calitatea vieții în România… Trebuie să arătăm clar, puterea nu este izvor de privilegii, de mândrie și de avantaje personale, puterea este o sursă de răspundere uriașă, față de fiecare român și trebuie folosită doar în interesul românilor”.
    Eiii, da’ acu’ suntem in STARE DE URGENTA; poate nu se pune?!…
    Si-uite-asa te cam ia scirba fata de PNL…

  16. Orice asemenare cu persoane reale este pur intamplatoare si tendentioasa!!! Pura conicidenta! Botoxata mica!

  17. Cazul merita anchetat de organele judiciare penale si luate masuri ce ar putea preintampina disparitia sau distrugerea probelor.Trebuie urmarit circuitul marfurilor si al banilor pentru a vedea daca in banii inscrisi formal in documente ca pret platit pe marfa nu sunt incluse si sume care au intrat in buzunarele celor care au atribuit contractul ori au inlesnit acest lucru, acoperite cu alte documente justificative contabile false emise de firma in discutie.E surprinzator cum o firma fara activitate comerciala anterioara se gandeste brusc sa se activeze si sa se lanseze in sase -sapte contracte cu autoritati si institutii publice, intr-o perioada atat de scurta.

  18. Sa traiasca nea Marian-Dinte-de-Aur si sa mai faca si alti barosani, ca se spune ca e bine sa ai cat mai multi fini, ca de Lasata Secului, oare cine o fi obligat si nu doar de de traditie sa se prezinte cu plocon la nasu-mare…!

  19. În România socialistă sunt 2 categorii de firme private:
    1) Cele care în activitatea lor nu au avut un leu contract cu statul, adică au mers pe piciorele lor, au muncit și sîmbăta și duminica, atît patronul cît și angajații și asta numai și numai pt. a supraviețui.
    2) Firme ce au avut contracte cu statul, odată de două ori, sau numai contracte cu statul, iar aceste firme sunt firme prospere, firme ce fac recuperări de TVA, le merg afacerile bine, bine de tot.
    Acum d-vă cu cine țineți ?

  20. Absolut toate partidele sunt la fel. Dar soluții democratice nu există. Așa că trebuie să vedem partea plina a paharului: sa votam pe ăia care ne fura mai puțin. Un om era prăvălit și foarte palid, fiind acoperit cu țânțari care îi sugeau sângele. Un alt om a trecut pe lângă el și instinctiv a vrut să alunge țânțarii. Instantaneu, cu vocea slăbită, ostoitul ii zice: ” Nu, nu, lasă-i. Ăștia sunt sătui. Daca ii alungi, vin aia care stau la pândă in peticul acela de stuf. Iar ăia sunt flămânzi.”

  21. Şi ce tinerică este, parc-ar fi Norica Nicolai acum 78 de ani!

    „Doamna Slav este membră a organizației și atât”. Şi atât, Georgică?! Fă lampa mai mică, puişor! Nu o cunoşti, dar de pus mâna la poponeaţă, i-ai pus-o, bată-te norocul de ştrengar! Da-da, în prima poză, răutate mică ce eşti!

    Ei, doamnelor Alina Gorghiu şi Adriana Săftoiu, aşa-i că PNL are acum nevoie de PSD, ca să se scoată unii pe alţii din budă?

  22. Jenica, centurista PNL, hoata de-a dreptul(ma indoiesc că telefonul e primul obiect furat la viata ei) da lovitura in afaceri taman când mii de firme serioase si milioane de locuri de muncă sunt in mare pericol.
    Se pare că si la PNL, ca să dai lovitura , trebuie să fii hoț, in genul pesedistului Portofel de la Vrancea.
    Urmează să o vedem pe Jenica Centurista cea hoata ” catindata”

    • Completare „catindata” PNL la un fotoliu de parlamentar român, mai ales că le are cu mediul privat :)))))))
      Presupun că are si studii serioase, pe măsura valorii deosebite :))))))))

  23. Nu toti se pricep la POSDRU!
    P.S. se vede ca e servita stirea, nici macar n-au analizat documentele! Firma este din Oltenita, jud. Calarasi! Dar, deh…..ordin pe U.M.

    • Jenica are si fani :))))), așa funcționează Romanika de 30 de ani, furi telefoane, furi bani publici, nu contează, „Jenicile”, „Oprisanii”, „Fluturii” si alte astfel de creaturi prosperă, fac averi din contracte cu statul si tot rămân în viața publică, fără jenă si fara teama de consecințe.

  24. 🤮 atât.

  25. Desi orice muritor este pasibil de un pacat fie el si “furtul”, as dori sa aflu despre acest caz din surse independente, pentru ca un ziarist de la RTV , toba de profesionalism si transparentă,fost prieten bun cu Rareș , povestea ieri …. de la fata locului cum ca o barca incarca plopi pe malul Dunării si il transporta in Italia ! S-a aflat ca l-a descarcat la o baza forestieră cateva zeci de km mai departe!

  26. fix ce banuiam cu totii.. USL… au schimbat curvele si amantele din psd cu cele din pnl… PUIE USL prafu se alege de țara asta..tu va rasa mamii voastre de hoti..

  27. „furase un telefon mobil” …ce curva boschetara

  28. Inca un motiv clar pentru care NU MAI AU CE CAUTA POLITICIENII IN ADMINISTRATIA PUBLICA

  29. „Trecuta” bine tinerica asta de la plm. Pardon pnl. Botoxata, hialuronata, injectata, plasticata, tencuita. Fugi daca o vezi fata in fata! Dar cu „lipici” la toti si toate!!! Vai de mama ei…..

  30. România lucrului bine făcut!
    Mulțumim Klaus pentru „guvernul meu”.
    Mulțumim și pentru că ne trimiți la sparanghel.

    Săr-mâna, coane!

  31. O coardă coruptă care a știut sa frece pe cine a trebuit la timpul potrivit…

  32. Aceasta infractoare ordinara trebuie data afara din pnl,confiscat tot prejudiciul si puscarie!Toti ceilalti trepadusi cercetati penal!