Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca se mută în clădirea fostului hotel Opera Plaza care a fost achiziționată cu 40 de milioane de Lei

Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca se mută în clădirea fostului hotel Opera Plaza care a fost achiziționată cu 40 de milioane de Lei

Tribunalul Bihor a anulat împroprietărirea Primăriei Oradea cu sediul Casei de Cultură a Sindicatelor

Tribunalul Bihor a anulat împroprietărirea Primăriei Oradea cu sediul Casei de Cultură a Sindicatelor

Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea a câştigat vineri, cu sentinţă definitivă, procesul pe care l-a intentat Primăriei Oradea. Tribunalul Bihor a desfiinţat întabularea făcută...  

Dans străzi deschise/ Foto Ilona Andrei

Spectacole, concerte, ateliere, tururi ghidate şi activităţi sportive, în primul weekend „Străzi deschise – Bucureşti”/ Program pe Calea Victoriei şi bd. Banu Manta

Un cuplu din Sibiu și-a deschis afacere cu lavandă cu investiție de 2.000 de euro / „La început, erau butași de 12 centimetri, iar acum sunt tufe pe care nu le poți cuprinde cu mâinile” / După opt ani au distilerie și produc apă de lavandă și uleiuri

Un proiect imobiliar a fost oprit la Iași după opt ani de proteste și mai multe procese / Oamenii nu au vrut construcția unui bloc de 10 etaje / Unul din motive: lumina soarelui nu ar mai fi pătruns în camerele clădirilor din jur

CJ Timiș nu vrea donații pentru restaurarea bisericii de lemn care a ars la Muzeul Satului Bănăţean / ”Cei care au vrut să facă donaţii, să ni se alăture să sprijinim cazuri sociale”

CJ Timiș nu vrea donații pentru restaurarea bisericii de lemn care a ars la Muzeul Satului Bănăţean / ”Cei care au vrut să facă donaţii, să ni se alăture să sprijinim cazuri sociale”

Paris Hilton va ajunge la Craiova / Va mixa la un festival de muzică / Moștenitoarea Hilton a mai fost anunțată și în 2022 și 2023

Paris Hilton va ajunge la Craiova / Va mixa la un festival de muzică / Moștenitoarea Hilton a mai fost anunțată și în 2022 și 2023

Moștenitoarea imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, Paris Hilton, este anunțată ca participantă la un festival de muzică ce se va desfășura la Craiova, în...  

carne prajita, platou, street food

„Street Food Festival” pe bulevardul Kiseleff și piaţă volantă de Florii în faţa sediului primăriei Sector 1

Un număr de 30 de producători români vor aduce savoarea gospodăriei tradiţionale, de Florii, la piaţa volantă din faţa sediului Primăriei Sectorului 1, iar oamenii...  

Spital Brasov

Spitalul Judeţean Braşov riscă să se prăbușească la un cutremur dacă nu va fi consolidat / Se va reabilita jumătate din clădire, pentru a se menține serviciile medicale

politia romana

Tramvai implicat într-un accident petrecut în sectorul 5 al Capitalei/ Cinci maşini au fost avariate, iar pasagerul unuia dintre autovehicule a fost rănit/ Vatmanul a fugit de la locul accidentului

vergil chitac primaria constanta litoral turism mamaia

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic/ Decizia nu este definitivă

Primarul Constanței, Vergil Chițac, este obligat să convoace ședințele Consiliului Local Constanța, în format fizic, transmite Info Sud-Est. Decizia Tribunalului Constanța de miercuri nu este definitivă. Felicia...  

Controversa din Pădurea Băneasa: miză imobiliară cu terenul celebrului restaurant Casa Albă. O firmă vrea să construiască blocuri

Controversa din Pădurea Băneasa: miză imobiliară cu terenul celebrului restaurant Casa Albă. O firmă vrea să construiască blocuri

În inima uneia dintre cele mai valoroase zone verzi ale Capitalei – Pădurea Băneasa, singura pădure a Bucureștiului și parte din Centura Verde București-Ilfov –...  

Emil Boc anunță că nu va pleca judecător la Curtea Constituțională: Nu am solicitat, nu mă interesează, nu plec / ”Habar nu am cine întreține constant această atmosferă”

Emil Boc anunță că nu va pleca judecător la Curtea Constituțională: Nu am solicitat, nu mă interesează, nu plec / ”Habar nu am cine întreține constant această atmosferă”

Târgul de Paște Craiova se deschide vineri seara, în ritm de carnaval / Va circula un Party Bus, vor fi gondole venețiene, dansuri braziliene și proiecții holografice

Târgul de Paște Craiova se deschide vineri seara, în ritm de carnaval / Va circula un Party Bus, vor fi gondole venețiene, dansuri braziliene și proiecții holografice

Primăria Brașov pregătește pentru anul viitor ”taxa „de adăpost” / Va fi plătită de toţi cei care au apartamente, case și clădiri industriale / ”Sumele încasate ar urma să fie folosite exclusiv pentru lucrările la adăposturile civile”

metrou, Metrorex, statie metrou Tudor Arghezi, Berceni, transport, politie

Probleme tehnice la un tren în staţia de metrou Basarab 2 / Circulaţie în sistem pendulă între staţiile Gara de Nord 2 – Griviţa şi Griviţa – Străuleşti

Metrorex informează că marţi, 8 aprilie, în jurul orei 12:30, un tren a întâmpinat probleme tehnice în staţia de metrou…

Compania americană Greenbrier închide fabrica Astra Rail din Arad / Cauze: concurența, costurile operaționale în creștere și constrângerile logistice legate de vechimea unității

Compania americană Greenbrier închide fabrica Astra Rail din Arad / Cauze: concurența, costurile operaționale în creștere și constrângerile logistice legate de vechimea unității

u cluj baschet arena

BT Arena din Cluj, venituri de 7,7 milioane de lei în 2024 / Este considerată cea mai profitabilă sală polivalentă din România: 2,3 milioane de lei, anul trecut

BT Arena, sala polivalentă cu o capacitate de 10.000 de locuri din Cluj, și-a consolidat poziția de cea mai profitabilă…

autobuz, transport public, STB

Linia de autobuz 780 va funcţiona în locul trenului de Aeroport, în perioada 7-10 aprilie

Linia de autobuz 780 va funcţiona în perioada 7-10 aprilie, zilnic între orele 8:30-15:00, în locul trenului de aeroport, asigurând legătura directă între Gara Basarab/Gara...  

Piața Universității, București

Bugetul Capitalei pe 2025, adoptat cu amendamente și suplimentat cu aproape 600 milioane de lei. În aceeași sedință, surplus de 34 de proiecte pentru sectoarele 1-6 conduse de primarii partidelor PSD-PNL-PUSL reprezentate în consiliu

șantier Planșeul Unirii, Nicușor Dan

După aprobarea bugetului Capitalei cu voturile PSD-PNL-PUSL, Nicușor Dan anunță semnarea avizului de circulație la Planșeul Unirii, ultimul pas înainte de eliberarea autorizației de construire pentru deschiderea șantierului

metrou Metrorex stația Titan Mag 1

Sectorul 2, împuternicit de Consiliul General al Capitalei să se asocieze cu Metrorex pentru extinderea magistralei de metrou Pipera-Petricani

Consiliul Local al Sectorului 2 a fost împuternicit să se asocieze cu Metrorex în vederea realizării în comun a proiectului de extindere a Magistralei M2...  

șantier Planșeul Unirii, Nicușor Dan

Daniel Băluţă va primi vineri avizul pentru reabilitarea Planşeului Unirii, anunță Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că vineri dimineaţa va semna avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie necesar pentru demararea lucrărilor de reabilitare la...  

Târgul de Paşti Oradea îşi aşteaptă vizitatorii începând cu 11 aprilie, anunță Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune

Târgul de Paşti Oradea îşi aşteaptă vizitatorii începând cu 11 aprilie, anunță Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune

Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiun, împreună cu Primăria Oradea anunță o nouă ediție a Târgului de Paşti,…

Control al Protecției Consumatorilor în zona duty-free a Aeroportului Timișoara. A fost suspendată activitatea unui magazin

Control al Protecției Consumatorilor în zona duty-free a Aeroportului Timișoara. A fost suspendată activitatea unui magazin

Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a desfășurat o nouă acțiune de control, de această dată pe Aeroportul Internațional din Timișoara....  

usr afis constanta

Primarul Constanței a afișat în oraș un mesaj despre cum USR s-ar fi opus proiectelor europene / USR, care strânge semnături pentru demiterea lui Vergil Chițac, îl acuză de fake-news și publică un proces verbal din Consiliul Local

Șeful unei secții de poliție din Timișoara, reținut de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate / Este acuzat că dădea petreceri cu droguri acasă

Șeful unei secții de poliție din Timișoara, reținut de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate / Este acuzat că dădea petreceri cu droguri acasă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a doi…

Procurorul Cătălin Ranco Pițu, la lansarea cărții „Mineriada s-a născut la Revoluție”: „Cei care au executat lovitura militară de stat, în frunte cu Iliescu, sunt responsabili pentru toate tragediile naționale din prima jumătate a anului 1990”

Poluare petrol Ploiești

Poluare cu petrol în Parcul Municipal Ploieşti Vest / Primarul vrea să mute conductele Conpet

O conductă de transport pentru produsele petroliere aparţinând companiei Conpet s-a spart, sâmbătă, iar o suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi din Parcul Municipal...  

VIDEO Ilie Bolojan, întâlnire de taină cu Liiceanu la Bookfest Timișoara

VIDEO Ilie Bolojan, întâlnire de taină cu Liiceanu la Bookfest Timișoara

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, s-a aflat sâmbătă, 29 martie, la Timișoara. El a venit la invitația rectorului Universității de Vest, Marilen Pirtea, președintele...  

Evenimentul de Paşte „Tradiţii şi Flori de Sărbători” începe pe 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I din București

Evenimentul de Paşte „Tradiţii şi Flori de Sărbători” începe pe 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I din București

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti -, organizează evenimentul de Paşte „Tradiţii şi Flori de...  

Biserica arsă de la Timișoara, veche de aproape 300 de ani, va fi refăcută. Pereții din bârne de stejar sunt arși superficial la interior și foarte puțin la exterior. Pictura originală a bolții de lemn și mare parte din inventar nu erau în lăcaș în momentul izbucnirii focului

Nicușor Dan

Nicuşor Dan: Până la urmă o să treacă bugetul / E un an pierdut pentru Bucureşti din punct de vedere al investiţiilor / O să plătim salarii, o să tundem iarba din parcuri, o să plătim subvenţia la transportul public şi termoficare. Şi în rest o să mai cârpim nişte lucruri

Daune de 500.000 de euro, solicitate în instanță Fabricii de Arme Cugir de familia unei femei care a murit într-un tunel subteran de testare a muniției

Daune de 500.000 de euro, solicitate în instanță Fabricii de Arme Cugir de familia unei femei care a murit într-un tunel subteran de testare a muniției

Familia unei foste angajate a Fabricii de Arme Cugir, care a murit după o explozie produsă acum aproape 7 ani…

O fostă groapă de gunoi din Sibiu se transformă în parc fotovoltaic cu bani europeni / Cele peste 10 mii de panouri solare vor acoperi cea mai mare parte din iluminatul stradal din municipiu

O fostă groapă de gunoi din Sibiu se transformă în parc fotovoltaic cu bani europeni / Cele peste 10 mii de panouri solare vor acoperi cea mai mare parte din iluminatul stradal din municipiu

Rares Hopinca, prefect municipiul Bucuresti

Opoziția acuză un „simulacru” de dezbatere a reorganizării Primăriei Sectorului 2. Multe întrebări legate de transferuri în masă de personal au rămas fără răspuns. Ținută în lipsa inițiatorului, primarul PSD Rareș Hopincă, ședința a fost condusă de un consilier personal

VIDEO&FOTO Povestea bisericii de aproape 300 de ani, mistuită de flăcări în curtea Muzeului Satului Bănățean / „Avea un grad de autenticitate pe care nu-l vom mai putea recupera complet, chiar dacă o vom restaura. Din fericire, pictura interioară fusese deja scoasă”

Aeroportul Cluj explică de ce costă 120 de mii de euro pe an cosirea ierbii: siguranța aeronautică impune standarde stricte / Consilier local: „Terenul era întreținut gratuit de fermieri care plăteau chiar o redevență aeroportului”

dominic fritz schengen timisoara

Dominic Fritz despre proiectul de buget al Timişoarei: “Paradoxul în administrație este că poți fi mai eficient cu mai puțini oameni”

Potrivit proiectului de buget al Timişoarei pentru acest an, vor fi tăiate 42 de milioane de lei la capitolul cheltuieli cu personalul. Primarul Dominic Fritz...  

Primaria Municipiului Bucuresti, PMB

Bugetul Capitalei pentru 2025: 11 miliarde de lei, din care doar 21% pentru dezvoltare, peste 60% pentru funcționare / Investiții în 2025 în București: infrastructură rutieră, transport public electric și parcaje subterane în Piața Constituției și Sala Palatului

Nicușor Dan

Alianţa PSD-PNL-PUSL, care formează majoritatea în CGMB, a decis să se abţină la votul pe proiectul de buget al Capitalei pe 2025: „Nicuşor Dan să includă în buget bani pentru achitarea datoriilor curente şi să prezinte un proiect de reformă”

Vergil Chitac, primar Constanta

USR începe strângerea de semnături pentru demiterea primarului Constanţei, Vergil Chiţac (PNL)

USR Constanţa a început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului Vergil Chiţac (PNL), transmite News.ro. Membrii USR vor aduna în perioada următoare...  

Aeroexpress suspendă zborurile Cluj – Budapesta din luna aprilie / Interesul a scăzut după intrarea României în spațiul Schengen

Aeroexpress suspendă zborurile Cluj – Budapesta din luna aprilie / Interesul a scăzut după intrarea României în spațiul Schengen

Compania aeriană Aeroexpress a anunțat că, începând cu luna aprilie 2025, va suspenda temporar zborurile pe ruta Cluj-Napoca – Budapesta, anunță Monitorul de Cluj. Potrivit...  

Emil Boc pregăteşte interzicerea fumatului în staţiile de transport în comun, în parcurile şi bazele sportive din Cluj

Emil Boc pregăteşte interzicerea fumatului în staţiile de transport în comun, în parcurile şi bazele sportive din Cluj

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a pregătit un proiect prin care ar urma să fie interzis fumatul...  

calorifer, termoficare, caldura

Furnizarea agentului termic, sistată la peste 700 de blocuri din sectoarele 3 şi 5, pentru lucrări de reparaţii şi mentenanţă

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată la peste 700 de blocuri, pentru lucrări de reparaţii şi mentenanţă, a informat, luni,...  

mama minora drama copil adolescenta nou nascut bebelus nastere

Două minore au născut la Iași într-o săptămână / Una dintre nu a avut niciun control medical în timpul sarcinii / ”Fiind minoră beneficiază de asigurare medicală, deci nu ar fi avut costuri pentru controalele prenatale”

Rareş Hopincă si Marcel Ciolacu

Reorganizare la Sectorul 2: posturi reduse și desființarea Poliției Locale, ADP și Direcției de taxe ca entități ale Consiliului Local și mutarea lor în aparatul primarului PSD Rareș Hopincă / Controversele politice ale proiectului

port constanta autostrada tir

EXCLUSIV Portul Constanța a folosit documente care conțin informații false sau sunt neavizate în dosarul de finanțare UE a parcării de TIR-uri / Proiectul, estimat la 50 de milioane de euro

Managerul Spitalului Județean Suceava și-a dat demisia / Noul manager vrea să aducă medici: ” Nu avem acum nici gardă pe pediatrie pe urgență. Avem un spital oncologic nou și avem doar doi medici”

Managerul Spitalului Județean Suceava și-a dat demisia / Noul manager vrea să aducă medici: ” Nu avem acum nici gardă pe pediatrie pe urgență. Avem un spital oncologic nou și avem doar doi medici”

inaugurare pasaj Doamna Ghica, trafic, Bucuresti, transport rutier, masini

Restricţii de trafic duminică, în Capitală, pentru „Legal Half-Marathon”

Traficul va fi restricţionat duminică în Capitală, pentru desfăşurarea evenimentului sportiv „Legal Half-Marathon 2025”, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere, duminică, între orele 7:00 – 14:00,...  

Aeroportul din Cluj așteaptă profit brut de 14 milioane lei în 2025 / Are cheltuieli cu personalul de 9 milioane de euro

Aeroportul din Cluj așteaptă profit brut de 14 milioane lei în 2025 / Are cheltuieli cu personalul de 9 milioane de euro

Al doilea cel mai mare aeroport din țară estimează un profit de aproape 14 milioane de lei în 2025, adică aproape trei milioane de euro,...  

#nomowmay, albine, gazon, polenizatori

Primăria Timișoara schimbă strategia de tăiere a ierbii din locurile publice: prin cosirea ”mozaic” se sprijină polenizatorii, păsările și solul / ”Iarba mai înaltă dezvoltă rădăcini puternice, reține mai bine apa și previne compactarea terenului”

spital smurd spitalul judetean constanta urgente2 ambulante

Subsolul Spitalului Județean Constanța e inundat / S-a cerut o experitiză pentru a se afla dacă nu e afectată structura de rezistență a clădirii / ”Un focar de infecție ascuns sub ochii tuturor”

GALERIE FOTO Călător în Banat. Sanctuarul neolitic de la Parța, noua atracție turistică a Timișului. Nu era doar un loc sacru, ci și un calendar al cerului

GALERIE FOTO Călător în Banat. Sanctuarul neolitic de la Parța, noua atracție turistică a Timișului. Nu era doar un loc sacru, ci și un calendar al cerului

Punctul muzeal din localitatea Parța, aflat la 18 kilometri de Timișoara, deschis în ianuarie 2024, a devenit o veritabilă atracție…

Mormântul Pictat Hypogeu din Constanța a intrat în circuitul turistic / Cavoul a fost construit în a doua jumătate a secolului al IV-lea p. Chr. și a fost descoperit în anul 1988

Mormântul Pictat Hypogeu din Constanța a intrat în circuitul turistic / Cavoul a fost construit în a doua jumătate a secolului al IV-lea p. Chr. și a fost descoperit în anul 1988

cazinoul constanta interior

VIDEO Imagini spectaculoase din interiorul Cazinoului din Constanța, reabilitat complet / Cum se vede din dronă simbolul Art Nouveau al orașului / Saga restaurării monumentului istoric pe care Radu Mazăre voia să îl vândă la „ruși, turci sau arabi bogați” (galerie foto)

O nouă grevă a sindicaliștilor Filarmonicii din Sibiu a dus la anularea unui eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down / „Este o situație neplăcută”

O nouă grevă a sindicaliștilor Filarmonicii din Sibiu a dus la anularea unui eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down / „Este o situație neplăcută”

Reprezentații Fundației Un Copil, O Speranță au anulat prezența a aproximativ 100 de persoane la concertul programat vineri dimineața la…

ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie din București în urma „multiplelor deficienţe constatate” / STB: Uzura este o consecinţă firească a utilizării îndelungate. Au fost achiziționate 100 de tramvaie noi și investițiile vor continua / Au fost reconfigurate graficele de circulație

Proiectul saniei de vară din Poiana Brașov va fi refăcut / Proiectul ar fi trebuit teoretic deja finalizat / Primar: ”Am constatat că autorizația nu poate fi eliberată pentru că cineva a mutat proiectul în pădure”

Fostul Palat BCR din centrul Capitalei va fi restaurat și transformat în hotel de lux / Nicușor Dan a anunțat semnarea autorizației / Cum va arăta clădirea monument restaurată (foto&video)

Fostul Palat BCR din centrul Capitalei va fi restaurat și transformat în hotel de lux / Nicușor Dan a anunțat semnarea autorizației / Cum va arăta clădirea monument restaurată (foto&video)

Firmă amendată cu 300.000 de lei de Poliția Locală Sector 6 pentru defrişarea ilegală a 30 de copaci pe bulevardul Timişoara

Firmă amendată cu 300.000 de lei de Poliția Locală Sector 6 pentru defrişarea ilegală a 30 de copaci pe bulevardul Timişoara

Poliţiştii locali din Sectorul 6 au amendat cu 300.000 de lei o firmă pentru defrişarea ilegală a 30 de copaci pe bulevardul Timişoara, transmite Agerpres....  

scoala, elev, educatie

Adolescent înjunghiat lângă o școală din București / UPDATE Poliția i-a prins pe doi dintre agresori

UPDATE: Poliția a anunțat că i-a prins pe doi dintre agresori, în vârsta de 14 și 15 ani, iar al treilea este căutat: „În baza...  

trafic, Bucuresti, masini, capitala, oras

Ecopolis: Poluarea cu PM2,5 şi PM10 a depăşit frecvent pragurile legale în Bucureşti, în 2024

Nivelurile de poluare cu PM2,5, în Bucureşti, au depăşit frecvent limitele legale la mai multe staţii, în special în timpul sezonului rece, când valorile au...  

Romsilva a refuzat să facă public contractul semnat cu Federația Greenfield pentru accesul auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa / Drumul rămâne închis

Romsilva a refuzat să facă public contractul semnat cu Federația Greenfield pentru accesul auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa / Drumul rămâne închis

Contractul semnat de Direcția Silvică Ilfov cu Federația Greenfield pentru accesul pe drumul forestier din Pădurea Băneasa nu este finanțat…

Timișoara investește 180.000 de euro în două toalete smart: 15 minute de utilizare pentru un leu, apoi curățenie automată

Timișoara investește 180.000 de euro în două toalete smart: 15 minute de utilizare pentru un leu, apoi curățenie automată

Timișoara va avea două toalete inteligente, care costă în jur de 90.000 de euro bucata. Toaletele au un sistem de autocurățare și sunt prevăzute cu...  

Circulaţia tramvaielor 19, blocată din cauza unui eveniment rutier produs pe Calea Şerban Vodă

Circulaţia tramvaielor 19, blocată din cauza unui eveniment rutier produs pe Calea Şerban Vodă

Circulaţia tramvaielor pe linia 19 este blocată luni după-amiaza, de la ora 16:00, din cauza unui eveniment rutier produs pe Calea Şerban Vodă, a anunţat...  

FOTO&VIDEO Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată la Timişoara, oraşul unde a luat sfârşit Revoluţia în 1849

FOTO&VIDEO Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată la Timişoara, oraşul unde a luat sfârşit Revoluţia în 1849

Pe 15 martie, maghiarii aniversează Revoluţia din 1848-1849, dată la care s-a consfinţit şi apariţia Parlamentului modern al Ungariei. În urmă cu 177 de ani,...  

politia, chiajna, negociator, ziaristi

Alertă de copil dispărut din București: Andrei Jugaru, de 14 ani, a plecat vineri la prânz din sectorul 3 și de atunci nu se mai știe nimic de el

Un mesaj RO-Alert anunță, sâmbătă, dispariția unui copil din București. Andrei Jugaru, în vârstă de 14 ani, a plecat vineri…

Ministrul Mediului anunță că se opune deschiderii accesului rutier pe drumul forestier prin Pădurea Băneasa, negociată de Romsilva cu Federația Greenfield: „Nu putem transforma un drum forestier în autostradă sau în drum expres/ Sper să nu fiu nevoit să iau măsuri”

Laureații Societății Timișoara pentru anul 2024: Premiul „Speranța” pentru Donald Tusk, „Secera și ciocanul” merge la Rareș Bogdan

Laureații Societății Timișoara pentru anul 2024: Premiul „Speranța” pentru Donald Tusk, „Secera și ciocanul” merge la Rareș Bogdan

Premiile Societății Timișoara au fost acordate sâmbătă, 15 martie, în cadrul unui eveniment găzduit de Cinema Studio, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de...  

Urbanistul Reinhold Stadler, expert în mobilitate urbană, despre cum se poate evita „scurtătura” auto prin Pădurea Băneasa, „un bun comun al întregii comunități”, nu doar al cartierului Greenfield, dependent de mașină

Lucrări blocate la 40% din execuție la regenerarea zonei Pieței Obor din București, redenumită „Noul Obor”. O solicitare tardivă cere revenirea la parcări auto în locul spațiilor pietonale largi. Proiectul riscă întârzieri de aproape un an

Vreme de vară sâmbătă în Capitală, cu temperaturi de până la 28 de grade

Vreme de vară sâmbătă în Capitală, cu temperaturi de până la 28 de grade

Bucureştenii se vor putea bucura de o vreme deosebit de caldă în următoarele zile, cu temperaturi care vor ajunge, în cursul zilei de sâmbătă, până...  

Studenții clujeni vor ieși în stradă / Vor să transmită un mesaj pro-european / „Nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina”

Studenții clujeni vor ieși în stradă / Vor să transmită un mesaj pro-european / „Nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina”

Studenții clujeni anunță o nouă manifestație pentru un mesaj pro-european, anunță Actual de Cluj. Manifestația va avea loc în 16…

Boxe din subsolul blocurilor, vândute ca apartamente la Cluj, cu 50.000 euro / Arhitectul Clujului crede că situația e de competența protecției consumatorilor / ”Credeți că un dezvoltator nu ar fi construit direct apartament și nu boxă?”

Fenomenul suvenirurilor cu Nicolae Ceaușescu | Legea interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid / Președintele IICCMER: „Poliția ar trebui să ia măsuri. (…) E un fenomen legat de o criză de identitate la nivel social”

tramvaie noi turcești Timișoara

Timișoara, oraș privilegiat din punct de vedere imobiliar: salarii mari, prețuri mici / ”Ne plângem pentru 30 de minute în trafic, ceea ce în București e un lux”

Singurul cămin de bătrâni al municipalităţii din Braşov nu mai primeşte beneficiari, deși mai are 40 de locuri libere / Nu sunt suficienți îngrijitori / „Au salariul minim pe economie„

Singurul cămin de bătrâni al municipalităţii din Braşov nu mai primeşte beneficiari, deși mai are 40 de locuri libere / Nu sunt suficienți îngrijitori / „Au salariul minim pe economie„

Drum forestier, Băneasa

Zeci de organizaţii civice solicită să nu fie permis accesul auto pe drumurile forestiere din Pădurea Băneasa

Zeci de organizaţii civice au transmis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, autorităţilor locale şi conducerii Romsilva, solicitând stoparea „urgentă” a demersurilor pentru deschiderea drumurilor forestiere...  

Curtea Veche București

Muzeul Municipiului București aşteaptă un răspuns de la Primăria Capitalei la numeroasele sesizări privind situaţia Palatului Voievodal Curtea Veche

Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) precizează că este lipsit, de ani de zile, de acces „real” la un spaţiu de patrimoniu…

În Cluj a funcționat timp de 20 de ani un restaurant exclusiv pentru femei / Bărbații calificau locul drept punct de întâlnire al lesbienelor, iar Securitatea își infiltrase informatoare

În Cluj a funcționat timp de 20 de ani un restaurant exclusiv pentru femei / Bărbații calificau locul drept punct de întâlnire al lesbienelor, iar Securitatea își infiltrase informatoare

VIDEO&FOTO Pasajul Solventul: Un pas uriaș pentru infrastructura Timișoarei – Chesonul de 70 de metri, împins sub liniile de tren cu o tehnologie utilizată pentru prima dată în România

VIDEO&FOTO Pasajul Solventul: Un pas uriaș pentru infrastructura Timișoarei – Chesonul de 70 de metri, împins sub liniile de tren cu o tehnologie utilizată pentru prima dată în România

termoficare, lucrari modernizare, caldura, apa calda

Lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone din Capitală, în următoarele zile / Intervenţiile au durate diferite de realizare şi sunt urgente

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, că în următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele…

Ploieștenii reclamă căldura excesivă din apartamente, peste 27 de grade Celsius / ”Afară sunt 20 grade și calorifere duduie de căldură. Suntem buni de plată„ / Termo Ploiești a anunțat că va reduce treptat temperatura din calorifere

FOTO VIDEO Moment istoric în fotbalul reșițean: Primul meci în nocturnă în Valea Domanului

FOTO VIDEO Moment istoric în fotbalul reșițean: Primul meci în nocturnă în Valea Domanului

Data de 8 martie 2025 va rămâne în istoria fotbalului reșițean. Aproximativ 7.000 de spectatori au urmărit din tribunele stadionului din Valea Domanului primul meci...  

Drum forestier, Băneasa

EXCLUSIV Mașinile și-ar putea croi din nou drum prin Pădurea Băneasa. Drum forestier, amenajat în secret de Romsilva cu acces din cartierul Greenfield / Anunțul deschiderii drumului în lungime de 1,5 km a ajuns accidental la organizațiile care apără mediul

Construirea unui pasaj pietonal subteran în Sectorul 3, criticată de un expert în urbanism: „Un oraș modern trebuie să fie prietenos cu pietonii, nu să-i trimită sub pământ. Marile orașe europene dau prioritate amenajărilor pietonale la suprafață”

Sectorul 2 câștigă 1,2 hectare de spații verzi după ce Nicușor Dan a semnat dispoziția pentru exproprierea a trei terenuri cerute anul trecut

Sectorul 2 câștigă 1,2 hectare de spații verzi după ce Nicușor Dan a semnat dispoziția pentru exproprierea a trei terenuri cerute anul trecut

Locuitorii din cartierele Andronache și Creangă din Sectorul 2 al Capitalei ar putea avea un parc și două grădini urbane, după ce Primăria Capitalei a...  

Pasaj pietonal subteran în Sectorul 3: Proiect aprobat de Consiliul Local

Pasaj pietonal subteran în Sectorul 3: Proiect aprobat de Consiliul Local

Administrația Sectorului 3 vrea să construiască în subteran pe Bulevardul Basarabia, între Piața Republica și Hala Laminor, un pasaj pietonal și, pentru a-l realiza, cere...  

Primăria Brașov e prea săracă pentru un pod / A anulat licitaţia pentru reabilitarea unui pod ”din cauza insuficienţei fondurilor” / Ar fi costat 3,6 milioane de lei

Primăria Brașov e prea săracă pentru un pod / A anulat licitaţia pentru reabilitarea unui pod ”din cauza insuficienţei fondurilor” / Ar fi costat 3,6 milioane de lei

Manifestări ample organizate la 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara

Manifestări ample organizate la 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara

În 11 martie 2025 se împlinesc 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989. Pentru...  

75 de hectare de plajă scoase la închiriere pentru 10 ani de ABADL

75 de hectare de plajă scoase la închiriere pentru 10 ani de ABADL

Administrația Națională ”Apele Române” organizează licitație publică pentru închirierea a 83 de subsectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani, transmite instituția într-un comunicat...  

Drum Expres Oradea Arad Bolojan

Un nou blocaj în licitația pentru Drumul Expres Oradea – Arad: Oferta câștigătoare, contestată pentru lotul 1, tronsonul dintre Oradea și Salonta

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu poate semna contractul cu asocierea dintre o firmă orădeană și una ucraineană…

Daniel Băluță, planșeul Unirii, eliberare aviz de circulație

Primarul Sectorului 4 anunță că va cere ordonanță președințială pentru a-l obliga pe Nicușor Dan să semneze avizul de circulație pentru a fi eliberată autorizația pentru reconstrucția Planșeului Unirii

reciclare, deseuri, pubele, gunoi, colectare selectiva

Contractul de salubrizare pe 5 ani încheiat de Sectorul 4: USR anunță suspiciuni de licitație „cu dedicație” și plângere penală. Primăria Sectorului 4 respinge acuzațiile

autobuz, transport public, STB

Liniile de transport 86, 90, 104 şi 143, deviate duminică seara, ca urmare a meciului de fotbal Rapid – FCSB

Vehiculele liniilor 86, 90 şi 143 nu vor mai întoarce la „Arena Naţională”, iar cele ale liniei 104 vor fi deviate pe Şoseaua Iancului, pentru...  

Primul transport cu dimensiuni record pentru drumurile din România a ajuns la destinație. Convoiul agabaritic a sosit la Termocentrala Mintia. Autorizația pentru transport a costat peste 45.000 de euro

A durat aproape un deceniu să se ridice un bloc ANL în Brașov / Trebuie reautorizat, după ce au dispărut două apartamente și a apărut un penthouse

A durat aproape un deceniu să se ridice un bloc ANL în Brașov / Trebuie reautorizat, după ce au dispărut două apartamente și a apărut un penthouse

În ultimii 10 ani, în municipiul Brașov, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a reușit să construiască un singur bloc, pe…

brasov, poiana brasov, cazare

Un muzeu din Brașov refuză nominalizarea la „Premiile Anului în Cultură la Brașov”: ”O considerăm nepotrivită și nedreaptă față de celelalte nominalizări„ / Aplicația de vot nu poate fi modificată, iar muzeul solicită publicului să voteze pentru alte proiecte

Începe reabilitarea a peste 24 de km de reţea termică la Ploieşti / Valoarea investiţiei este de peste 286 de milioane de lei

Începe reabilitarea a peste 24 de km de reţea termică la Ploieşti / Valoarea investiţiei este de peste 286 de milioane de lei

Primăria Ploieşti anunţă, joi, începerea proiectului de reabilitare a peste 24 de kilometri de reţea termică în cadrul unui proiect a cărui valoare totală depăşeşte...  

mirela matichescu

Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în dosarul DNA în care deputata PSD Mirela Matichescu este acuzată de abuz în serviciu / Matichescu este membră în Comisia parlamentară pentru cercetarea corupției și abuzurilor

GALERIE FOTO Transformă deșeurile textile în țesături noi. Fashion sustenabil la Timișoara

GALERIE FOTO Transformă deșeurile textile în țesături noi. Fashion sustenabil la Timișoara

În curtea centrului cultural Faber din Timișoara funcționează, în containere maritime transformate, numeroase afaceri inedite în domeniul antreprenoriatului creativ și social în cadrul proiectului Building...  

autobuz, banda unica, bucuresti,stelian bujduveanu

Autobuzele STB urmează să fie puse gaj în contextul restanţei la ANAF de 251 milioane lei

Autobuzele STB urmează să fie puse gaj în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în contextul obligaţiilor fiscale ale Societăţii de Transport Bucureşti, transmite...  

FOTO Ploieștiul îngropat în gunoaie / Se împlinește o săptămână de când nu mai sunt ridicate deșeurile menajere

FOTO Ploieștiul îngropat în gunoaie / Se împlinește o săptămână de când nu mai sunt ridicate deșeurile menajere

Marți se împlinește o săptămână de la izbucnirea crizei gunoiului la Ploiești. De atunci nu au mai fost ridicate deșeurile menajere de la populație, iar...  

VIDEO FOTO Marșul ucrainenilor de la Timișoara, la trei ani de la izbucnirea războilului cu Rusia. Refugiații au fost primiți de primarul Dominic Fritz

VIDEO FOTO Marșul ucrainenilor de la Timișoara, la trei ani de la izbucnirea războilului cu Rusia. Refugiații au fost primiți de primarul Dominic Fritz

Timișoara s-a alăturat valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând pe 24 februarie trei ani de la invazia Rusiei. Evenimentul…

Vaporașele revin pe Bega din martie. Primăria Timișoara analizează achiziția de ambarcațiuni electrice

Vaporașele revin pe Bega din martie. Primăria Timișoara analizează achiziția de ambarcațiuni electrice

Flota cuprinde şapte vaporaşe fabricate la Galaţi, iar Societatea de Transport Public Timișara (STPT) a înregistrat circa 200.000 de călătorii pe an. Vaporașele din Timișoara...  

laborator, analize, bacterie, virus, analize

Focar de tuberculoză la colegiul militar din Constanța

La Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța se înregistrează un focar de tuberculoză, transmite Radio Constanța preluat de Rador. Potrivit Direcției de Sănătate...  

inchisoare, penitenciar, ANP, Penitenciarul Bucuresti-Rahova, privare de libertate, puscarie

Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova va fi relocat în afara orașului

Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova va fi mutat în afara orașului, în zona actualului Penitenciar Pelendava, conform unui protocol încheiat între autoritățile locale și...  

VIDEO&FOTO S-a dat startul la demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. Bătrâna arenă trebuie să dispară în opt luni

VIDEO&FOTO S-a dat startul la demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. Bătrâna arenă trebuie să dispară în opt luni

Lucrările de demolare a stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara au început oficial luni, 24 februarie. Firma SMZ Impex din Cluj, care a câștigat licitația pentru...  

portul constanta, nave, comert maritim

BREAKING 41 de percheziții DNA în Portul Constanța și alte locații: Șpăgi de milioane de euro pentru terenuri, dane și contracte / Ancheta vizează oameni de afaceri, foști vameși, funcționari și pe unul din șefii PSD Constanța

VIDEO FOTO Tehnică și performanță inginerească remarcabilă pentru cel mai greu transport care ajunge pe drumurile din România / Turbina de 788 de tone este transportată cu două „omizi” cu 160 de roți, acționate prin telecomandă

copii, nordici, sfaturi, mancare

Apa de ploaie ar putea fi colectată la Timișoara și folosită ulterior la udarea parcurilor / „Faci 5-6 bazine de retenție și oprești apa de ploaie acolo”

Timișoara ar putea beneficia mai bine de apa de ploaie, odată cu realizarea unor bazine speciale cu care apa să…

supă, ciorbă, mâncare, cantină

Burse de până la 1500 de lei pentru studenții ieșeni care lucrează la cantina universității / ”Cu banii câștigați la cantină îmi asigur un trai decent în campus”

FOTO Timișoara, pentru prima dată la Târgul de Turism de la Budapesta. Fără cozi la graniță, orașul de pe Bega caută să-i atragă în vizită pe maghiari

FOTO Timișoara, pentru prima dată la Târgul de Turism de la Budapesta. Fără cozi la graniță, orașul de pe Bega caută să-i atragă în vizită pe maghiari

Timișoara participă, în perioada 20-23 februarie, pentru prima dată la Târgul de Turism de la Budapesta, cel mai mare eveniment…

GALERIE FOTO  Cel mai greu transport agabaritic care ajunge pe drumurile din România: 788 de tone și peste 100 de metri lungime. Convoiul transportă o turbină către Termocentrala Mintia

GALERIE FOTO Cel mai greu transport agabaritic care ajunge pe drumurile din România: 788 de tone și peste 100 de metri lungime. Convoiul transportă o turbină către Termocentrala Mintia

Băncile noi din liceele din Iași sunt prea mici pentru elevi. Primar: ”Nu trebuie să exagerăm pe subiecte de acest fel”

Băncile noi din liceele din Iași sunt prea mici pentru elevi. Primar: ”Nu trebuie să exagerăm pe subiecte de acest fel”

Printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 1.150 de săli de clasă din 63 de unități de învățământ din municipiul Iași...  

FOTO VIDEO Protest la Parcul IOR: „Parc furat”, scris cu suc de sfeclă pe zăpadă și turnat peste trunchiurile de copaci tăiați ilegal

FOTO VIDEO Protest la Parcul IOR: „Parc furat”, scris cu suc de sfeclă pe zăpadă și turnat peste trunchiurile de copaci tăiați ilegal

Un grup de activiști de mediu a organizat miercuri un protest spontan în zona retrocedată a Parcului IOR din București, unde defrișările ilegale au dus...  

Timișoara nu va avea transport public pe apă / ”Economic, nu este eficient nici pe departe” / ”Canalul Bega trebuie să devină de fapt o axă verde, turistică și de recreere”

Timișoara nu va avea transport public pe apă / ”Economic, nu este eficient nici pe departe” / ”Canalul Bega trebuie să devină de fapt o axă verde, turistică și de recreere”

Patronii de restaurante din Centrul Vechi susțin că nu și-au putut derula activitatea deoarece Primăria Sector 3 nu a curățat zăpada pe străzile mici / Reacția primăriei

Patronii de restaurante din Centrul Vechi susțin că nu și-au putut derula activitatea deoarece Primăria Sector 3 nu a curățat zăpada pe străzile mici / Reacția primăriei

calorifer, termoficare, caldura

Nicuşor Dan, vizită la Termoenergetica: Depunem toate eforturile pentru ca bucureştenii să nu sufere din cauza lipsei căldurii în această perioadă / Avem aceleaşi aşteptări şi din partea Ministerului Energiei, sperăm că nu vor apărea avarii în centralele de producţie a agentului termic

oamenii strazii

Apel pentru donații de încălțăminte pentru oamenii străzii din București, de la Direcția de Asistență Socială / Locațiile unde pot fi duse lucrurile donate și unde puteți suna dacă întâlniți o persoană vulnerabilă

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura

ELCEN: Compania nu poate fi făcută răspunzătoare de dezastrul din reţeaua de termoficare

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) nu poate fi făcută responsabilă de starea avansată de degradare a conductelor de termoficare aflate în grija Primăriei Municipiului Bucureşti, de pierderile...  

CFR încă nu a intrat în Schengen. Trenurile stau la frontiera cu Ungaria la fel de mult ca înainte/ Pentru actualul plan de mers, circulația trenurilor internaționale a fost stabilită înainte de aderarea României la spațiul Schengen

Aeroportul Braşov, regim de iarnă: e nevoie 15 – 40 de minute pentru degivrarea aeronavelor

Aeroportul Braşov, regim de iarnă: e nevoie 15 – 40 de minute pentru degivrarea aeronavelor

În urma ninsorilor abundente şi a codului galben de ger instituit până pe 19 februarie, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav operează în condiţii de iarnă, în plus...  

VIDEO FOTO Ultimul bal pe Marele Oval. Coregrafie spectaculoasă a suporterilor timișoreni, meciul vedetelor de la Poli, concerte cu Cargo și Noi din Banat

VIDEO FOTO Ultimul bal pe Marele Oval. Coregrafie spectaculoasă a suporterilor timișoreni, meciul vedetelor de la Poli, concerte cu Cargo și Noi din Banat

„La revedere, Marele Oval!”, eveniment organizat de Consiliul Județean Timiș, a fost ultima manifestare desfășurată pe bătrânul stadion „Dan Păltinișanu”,…

timișoara, piata libertatii, scaune concert

Timişoara este primul oraş din România care se alătură Pactului Oraşelor Libere, o alianţă iniţiată de primarii din Varşovia, Praga, Bratislava şi Budapesta / Aceasta îşi propune consolidarea democraţiei şi susţinerea alegerilor libere

pubele gunoi, tomberon

Scandalul gunoaielor de la Ploiești | Primarul Polițeanu acuză ilegațități la firma de salubritate la care municipalitatea a renunțat și publică o înregistrare audio cu discuții atribuite conducerii companiei cu șoferii de pe autogunoiere

școală, școli, educație, cancelarie, profesori

Creștere cu aproape 30% a numărului de profesori trecuți de vârsta de pensionare care au primit aprobare să rămână titulari din septembrie 2025, în școlile din București

Primăria Capitalei: 309 utilaje sunt pregătite să acţioneze în caz de condiţii meteo severe

Primăria Capitalei: 309 utilaje sunt pregătite să acţioneze în caz de condiţii meteo severe

Primăria Capitalei este pregătită să acţioneze cu 309 utilaje specializate, 1.222 de operatori de deszăpezire şi stocuri totale de materiale antiderapante de 17.407 tone, în...  

indicator rutier, stop

Primarul Capitalei: Curăţăm indicatoarele rutiere vandalizate de pe mai multe străzi şi bulevarde din Capitală unde au fost lipite abţibilduri cu simboluri şi mesaje legionare

VIDEO&FOTO Au apărut primele utilaje pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. Scaunele de pe arena timișoreană, pe post de suveniruri pentru suporteri. Pregătiri pentru evenimentul de adio

VIDEO&FOTO Au apărut primele utilaje pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. Scaunele de pe arena timișoreană, pe post de suveniruri pentru suporteri. Pregătiri pentru evenimentul de adio

FOTO Cum arată „Micul București”, noul slogan și logo din brandul de sector, identitatea vizuală a Sectorului 2, înainte de lansarea oficială / Acuzație de plagiat și de confiscare în interes personal

harta Bucuresti, sectoare Bucuresti, Capitala, zona metropolitana București

Cseke Attila: Proiectul privind legea Capitalei urmează să fie prezentat până la 15 iunie

O iniţiativă legislativă privind Capitala urmează să fie prezentată până la 15 iunie, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, care...  

Teatrul Masca lansează un program de accesibilizare pentru spectatorii fără auz. Primul spectacol are loc pe 1 martie

Teatrul Masca lansează un program de accesibilizare pentru spectatorii fără auz. Primul spectacol are loc pe 1 martie

Teatrul Masca, alături de Fundaţia CODA „Farmecul tăcerii”, lansează, în cadrul actualei stagiuni, un program de accesibilizare pentru spectatorii fără auz din Bucureşti, transmite Agerpres....  

Zona centrală a municipiului Târgu Mureș urmează să fie modificată cu bani europeni / Mai multe zone pietonale, piste pentru biciclete, zone verzi, mobilier urban modern / Proiect de 19 milioane de euro

VIDEO Naționala României la Campionatul European de fotbal pentru preoții catolici. Tricolorii au învins Cehia și Italia, dar au pierdut cu Portugalia și Croația

VIDEO Naționala României la Campionatul European de fotbal pentru preoții catolici. Tricolorii au învins Cehia și Italia, dar au pierdut cu Portugalia și Croația

În perioada 10-14 februarie se desfășoară la Kisvárda, în Ungaria, cea de-a 17-a ediție a Campionatului European de Futsal al…

Tramvaiele liniilor 10 şi 11 din Bucureşti, blocate din cauza unui accident

Tramvaiele liniilor 10 şi 11 din Bucureşti, blocate din cauza unui accident

Liniile tramvaielor 10 şi 11 sunt blocate, miercuri, în Bucureşti, din cauza unui accident rutier, transmite News.ro. ”STB S.A. informează că, astăzi, 12.02.2025, în jurul...  

VIDEO Modă sustenabilă: o tânără din Timișoara a prezentat un proiect vestimentar la New York/ „Mi-am propus să aduc în atenția publicului impactul industriei modei asupra mediului și importanța reciclării”

FOTO Soluție de regenerare urbană la Depoul Victoria, din spatele Guvernului: cel mai vechi depou de tramvaie din București ar putea deveni un muzeu al Transporturilor

FOTO Soluție de regenerare urbană la Depoul Victoria, din spatele Guvernului: cel mai vechi depou de tramvaie din București ar putea deveni un muzeu al Transporturilor

metrou, Metrorex, statie metrou Tudor Arghezi, Berceni, transport, politie

Trenurile de metrou circulă la un interval de 5 minute la orele de vârf pe Magistrala Berceni-Pipera / „Un număr semnificativ de mecanici” absentează pe motiv de boală

film cinema

Premieră națională la un cinematograf din Cluj: persoanele cu deficiențe de auz pot ”simți” filmele cu ajutorul unei brățări / Ideea aparține unui startup local

Băluță acuză refuzul primarului general „de a pricepe” să semneze ultimul aviz pentru lucrările de refacere a Planșeului Unirii/ ”În Cehia, de exemplu, castorii au reusit în doar 2 zile să construiască un baraj pentru care autoritățile încă cereau autorizații”

Palatul Episcopal Greco-Catolice din Oradea lucrari restaurare

Au început lucrările de restaurarea a Palatului Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, imobil de patrimoniu distrus de incendiul din 2018 / În doi ani, localnicii și turiștii vor avea aici un nou centru cultural

Cum explică primarul Emil Boc de ce nu s-au prevăzut bani din bugetul de stat pentru proiectele majore de infrastructură ale Clujului, centură și tren metropolitan

Cum explică primarul Emil Boc de ce nu s-au prevăzut bani din bugetul de stat pentru proiectele majore de infrastructură ale Clujului, centură și tren metropolitan

Clujul va beneficia de sume considerabile din bugetul național, au transmis reprezentanții PSD, respectiv de investiții totale de 150 de…

VIDEO Universitatea de Medicină din Timișoara construiește un campus modern în comuna Ghiroda. Va avea două amfiteatre, săli de cursuri și conferințe, un muzeu, sală de sport, bazin de înot și locuri de cazare

Sibiu

Prin „taxa pe hărnicie, Sibiul pierde 21 de milioane de lei. Primar: „Această criză se dovedește majoră. Primăria Sibiu, de bine, de rău, are o rezervă”

În urma introducerii unui amendament în Legea bugetului de stat pe anul în curs, Sibiului îi vor fi luate 20,7…

Restricţii de trafic pe banda 1 în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Piaţa Universităţii, din cauza unei avarii la rețeaua de canalizare

Restricţii de trafic pe banda 1 în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Piaţa Universităţii, din cauza unei avarii la rețeaua de canalizare

Brigada Rutieră anunţă restricţii de trafic pe banda 1 de circulaţie în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Piaţa Universităţii către bulevardul Dimitrie Cantemir, vineri, între...  

Concert Cargo pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, înainte ca arena să fie demolată şi reconstruită

Concert Cargo pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, înainte ca arena să fie demolată şi reconstruită

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alfred Simonis, a declarat vineri că locuitorii judeţului şi toţi cei care s-au simţit apropiaţi de fotbalul timişorean sunt invitaţi...  

Anchetă la Ambulanța Cluj după ce un medic a cerut ca membrii unei familii maghiare să vorbească în prezenţa sa în limba română / „Am fost supusă umilinţei şi discriminării lingvistice de către o persoană pe care noi am chemat-o în ajutor”

Dominic Fritz

Fritz: Au inventat și „taxa pe hărnicie” / PSD și PNL au votat un amendament la legea bugetului care „pedepsește orașele performante”: cele cu cotă de impozit pe venit peste medie trebuie să vireze 15% extra la bugetul de stat / Banii munciți de timișoreni vor fi folosiți pentru statul gras și avid

Aeroportul din Brașov scurtează temporar programul în lipsa zborurilor / Programul de 12 ore poate fi extins dacă vor fi programate alte destinații

Aeroportul din Brașov scurtează temporar programul în lipsa zborurilor / Programul de 12 ore poate fi extins dacă vor fi programate alte destinații

Programul Aeroportului Brașov va fi redus la 12 ore, miercuri și joi, este operațional în intervalul 9 -21, iar în…

Masterplanul Velo, ce urmează să aducă Bucureștiului peste 500 km de piste de biciclete, pus în consultare publică / De realizarea lui va răspunde structura care avizează și STB, respectiv Asociația de Transport București-Ilfov

bebelus nou nascut copil maternitate

Fritz anunță că Maternitatea „Odobescu” va fi relocată în clădirea unei foste maternităţi private, pentru trei ani

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord de principiu pentru relocarea Secţiei de Obstetrică a Spitalului Municipal (Maternitatea...  

Nicuşor Dan: Demisia Gabrielei Szabo mă bucură. Am apreciat-o pentru performanţele sportive, dar nu şi pentru cele privind calitatea de manager

Nicuşor Dan: Demisia Gabrielei Szabo mă bucură. Am apreciat-o pentru performanţele sportive, dar nu şi pentru cele privind calitatea de manager

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îl bucură demisia Gabrielei Szabo din funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, subliniind...  

Emil Boc laudă bugetul pe 2025: „Toate proiectele mari ale Clujului au susținere financiară din bugetul țării” / Sunt prinși bani pentru Spitalul Regional de Urgență, centura metropolitană, conectarea Clujului la Autostradă și metrou

Un dezvoltator imobiliar, învins în instanță de o ieșeancă: trebuie să-i restituie banii pe apartament, cheltuielile de judecată, plus 320 de mii de lei / Judecătorii au spus că nu mai putea să-și cumpere un apartament similar cu banii dați în 2020

gabriela szabo

Gabriela Szabo a demisionat de la şefia CSM Bucureşti, după ce a fost repusă în funcţie de instanță: „Nu pot continua să activez într-un mediu patronat de Nicuşor Dan, un primar mincinos, ale cărui acţiuni au transformat clubul într-un spaţiu de incertitudine” / Primarul Capitalei spunea în 2022 că sesizează DNA din cauza neregulilor de la club

VIDEO Cum arată cel mai nou cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara, aproape de inaugurare la peste 12 ani de la începutul lucrărilor: „E gândit la un standard ultramodern, de regim hotelier” (galerie foto)

Directorul Muzeului Astra din Sibiu anunță un sistem nou de ticketing / ”Am fost și furați. Pe 20 de abonamente au intrat peste 4.000 de oameni” / Vizitatorii vor fi monitorizați cu camere video

Directorul Muzeului Astra din Sibiu anunță un sistem nou de ticketing / ”Am fost și furați. Pe 20 de abonamente au intrat peste 4.000 de oameni” / Vizitatorii vor fi monitorizați cu camere video

GALERIE FOTO Protest spontan al activiștilor de mediu împotriva defrișării parcului IOR: „Secția 12 cât te costă să aplici Codul Silvic?” / Tăierea arborilor fără aviz legal este infracțiune, conform legii

VIDEO Prima sală construită de la zero pentru escaladă sportivă, cu aproximativ 100 de trasee de cățărat / Panoul principal are o înălțime de 13 metri

VIDEO Prima sală construită de la zero pentru escaladă sportivă, cu aproximativ 100 de trasee de cățărat / Panoul principal are o înălțime de 13 metri

Sala de escaladă One Move din Timișoara și-a deschis oficial porțile pentru public, devenind prima clădire din România construită de…

Baroul și Teatrul de Stat Constanța, colaborare pentru promovarea educației juridice prin artă

Baroul și Teatrul de Stat Constanța, colaborare pentru promovarea educației juridice prin artă

Baroul Constanța și Teatrul de Stat Constanța (TSC) lansează o colaborare pentru promovarea educației juridice prin artă, transmite TSC într-un comunicat de presă. „Baroul Constanța...  

Expoziția „Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei”, deschisă publicului și în acest weekend la Muzeul Național al Literaturii Române / Exercițiu de recuperare a operelor unor scriitoare din interbelic, precum Martha Bibescu sau Cella Serghi

Cetățuia Brașovului

Planuri mari ale Primăriei Brașov, dar cu pași mici, pentru Cetățuie

În acest an, se vor realiza doar studiile pentru viitoarele lucrări de restaurare la Cetățuia Brașovului. Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea,...  

AUR intră în guvernarea locală la Sectorul 2 alături de PSD-PNL. Dragoş Bogdan (PNL) şi Andrei Ohaci (AUR) au fost aleşi viceprimari ai Sectorului 2, în mandatul lui Rareș Hopincă (PSD)

AUR intră în guvernarea locală la Sectorul 2 alături de PSD-PNL. Dragoş Bogdan (PNL) şi Andrei Ohaci (AUR) au fost aleşi viceprimari ai Sectorului 2, în mandatul lui Rareș Hopincă (PSD)

nicusor dan si marcel ciolacu

Nicușor Dan, atac la Guvernul PSD-PNL-UDMR: Proiectul de buget 2025 sfidează votul a 500.000 bucureșteni de la referendum/ Decizia coaliției are legătură cu dorința de a păstra pavelele domnului Negoiță/ Alocări de 5 ori mai mari sectoarelor

Cel mai vechi depou de tramvaie din București ar putea deveni spațiu destinat activităților culturale și de relaxare

Cel mai vechi depou de tramvaie din București ar putea deveni spațiu destinat activităților culturale și de relaxare

Bucureștenii sunt invitați să-și spună părerea în legătură cu proiectul propus care include construirea unor clădiri și amenajarea unor spații verzi și de recreere.

Vot în unanimitate pentru administrarea a 331 ha din Pădurea Băneasa de către Primăria Sectorului 1 ca arie naturală protejată: „Locul concret în care Centura Verde atinge Bucureștiul”/ „Nu vom permite evoluția imobiliarelor în pădure”

camioane, sosea, autostrada

„Rovinieta de Braşov” va intra în vigoare la 15 aprilie, au decis consilierii judeţeni / Taxa se va aplica pe 16 drumuri județene, pentru mașinile de peste 3,5 tone

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara vrea să reia transplantul de inimă. Primele dotări vin printr-un proiect transfrontalier România-Serbia / La Timișoara s-a făcut un singur transplant de inimă, în urmă cu 25 de ani

Samsarii de mașini au protestat în Ploiești din cauza introducerii ”auto-pass-ului” / „Noi am vrea să fim în regulă, dar durează mult RAR-ul”

Samsarii de mașini au protestat în Ploiești din cauza introducerii ”auto-pass-ului” / „Noi am vrea să fim în regulă, dar durează mult RAR-ul”

Mai mulți comercianți de mașini au protestat, joi dimineață, în fața sediului Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești după ce, de…

Bucureştenii, invitaţi să îşi spună punctul de vedere privind regenerarea urbană a zonei Depoului Victoria

Bucureştenii, invitaţi să îşi spună punctul de vedere privind regenerarea urbană a zonei Depoului Victoria

Bucureştenii sunt invitaţi să completeze un chestionar în legătură cu demersurile pentru transformarea Depoului Victoria într-un spaţiu reprezentativ pentru oraş şi pentru valorificarea acestui patrimoniu...  

Locuitorii unui cartier din Sibiu se plâng de tradițiile funerare ale comunității rome, care tulbură liniștea nopților / Cioabă: „Unele înmormântări au ajuns precum nunțile” / ”Muzica tare, gălăgia, nu fac parte din tradiții”

Primăria Sectorului 1 va cere Pădurea Băneasa de la Romsilva pentru a-i crea un grad de protecție mai înalt, de „arie naturală protejată” pentru a bloca extinderea necontrolată a orașului și de a crea coridoare ecologice

Inteligența artificială, paznic la Zoo Brașov / Se vrea implementarea unui sistem în care supravegherea animalelor să se facă prin camere video speciale / ”Cu acest sistem se poate programa să detecteze dacă a mâncat sau nu, cantitatea de mâncare..:”

Trenul metropolitan Iași, la un pas să deraieze: licitația a fost din nou suspendată, în ziua când trebuiau deschise ofertele pentru studiul de fezabilitate / Este estimată o investiție de 270 milioane euro, dar nu se știe sursa de finanțare

primaria timisoara dominic fritz

Dominic Fritz anunță posibile restructurări în Primăria Timișoara /  „Din păcate sunt și oameni care n-au ce căuta acolo, care sunt prea comozi și stau pe un salariu bun plătit din bani publici”

Cum sărbătoresc asiaticii din Timișoara Anul Nou Chinezesc: Facem o petrecere cu mâncare, cu băutură. Vietnamezii obișnuieșc să facă karaoke / Petrecere și în famila primarului Dominic Fritz

Cum sărbătoresc asiaticii din Timișoara Anul Nou Chinezesc: Facem o petrecere cu mâncare, cu băutură. Vietnamezii obișnuieșc să facă karaoke / Petrecere și în famila primarului Dominic Fritz

Un proiect „la cheie” al fostei administrații Mihaiu în Sectorul 2, de creare a Parcului Moroieni pe terenul unei foste pepiniere de arbori, va fi reluat de primarul Hopincă cu o etapă intermediară / USR îl suspectează de tergiversare

Internări peste capacitate la Pediatrie, în Târgu Mureș / Medic: ”Avem cu mult peste numărul de locuri admise, funcționăm cu paturi suplimentare, suntem sufocați” / ”Sunt gripe, pneumonii, bronșiolite, insuficiențe respiratorii…”

batran pensie pensionar om in varsta

Pensionarii timișeni, instruiți de polițiști cum să se ferească de răufăcători / Au fost informați despre furtul din tramvai și link-urile cu viruși

Beneficiarii Clubului Pensionarilor din Timișoara au fost informați despre metodele prin care răufăcătorii îi pot înșela sau fura, anunță Agenția…

Timișoara va avea propria firmă de salubritate stradală / Primar: ”Utilajele nu vor fi achiziționate până la începutul serviciului, ci vor fi închiriate”

Timișoara va avea propria firmă de salubritate stradală / Primar: ”Utilajele nu vor fi achiziționate până la începutul serviciului, ci vor fi închiriate”

Consiliul Local Timișoara va înființa propria firmă care să se ocupe de salubrizarea stradală, anunță Agenția de presă Rador, care…

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene nerambursabile / Curtea e în stare de degradare, cu pavimentul deteriorat și un sistem de rigole ineficient

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene nerambursabile / Curtea e în stare de degradare, cu pavimentul deteriorat și un sistem de rigole ineficient

padure urbana copaci oras

STUDIU Creșterea spațiilor acoperite cu copaci ar putea preveni mii de decese cauzate de insulele de căldură urbane în Europa

Un studiu de modelare care analizează date din 93 de orașe europene arată că peste 4% din mortalitatea din lunile de vară este cauzată de...  

Propunerile lui Nicușor Dan după referendumul din Capitală: criterii pentru împărțirea banilor între sectoare și Primăria Capitalei pe marile investiţii, extinderea transportului public şi transferul CET-urilor de la Ministerul Energiei la PMB

parc ior, incendiu vegetatie, bucuresti

Nicușor Dan, mesaj către dezvoltatorii imobiliari, în contextul tăierilor abuzive de copaci în Parcul IOR: Dacă va defrișa spațiul vegetal pe 10 ha, o să-i dăm o amendă de 350 mil de euro / Orice proprietar să știe că nu va construi pe spațiul verde

Președintele Ungariei vine la Cluj-Napoca / Participă la învestirea noului episcop reformat al Ardealului

Președintele Ungariei vine la Cluj-Napoca / Participă la învestirea noului episcop reformat al Ardealului

Președintele Ungariei, Sulyok Tamas, va fi prezent, sâmbătă, la Cluj-Napoca și va participa la slujba de instalare a celui de-al 47-lea episcop ales al Eparhiei...  

vreme, canicula, vara, meteo, caldura

Bucureștiul, printre orașele europene cu cel mai mare număr de decese cauzate de căldura extremă până în 2099, conform unui nou studiu climatic

Bucureștiul se numără printre orașele europene cele mai expuse la impactul schimbărilor climatice, cu estimări care sugerează o creștere semnificativă…

VIDEO Cum arată șantierul noului cămin studențesc care se construiește la Timișoara / Investiția este de 30 de milioane de euro, prin Compania Națională de Investiții

VIDEO Cum arată șantierul noului cămin studențesc care se construiește la Timișoara / Investiția este de 30 de milioane de euro, prin Compania Națională de Investiții

brasov, poiana brasov, cazare

Minus de 10 milioane de euro în bugetul Brașovului / Primarul George Scripcaru dă vina pe vechea administrație USR: ”Au plătit lucrări din împrumuturi bancare, dar nu s-au depus cererile de rambursare”

brasov tampa

Studenții din Brașov îi învață pe migranți și refugiați limba română / Prin „Language Buddy” tinerii înață pedagogia, iar străinii limba și cultura locală

Zeci de lilieci au fost găsiți agățați de un aragaz, în Iași / Liliecii cresc într-un complex imobiliar din cauza felului în care au fost construite locuințele

Zeci de lilieci au fost găsiți agățați de un aragaz, în Iași / Liliecii cresc într-un complex imobiliar din cauza felului în care au fost construite locuințele

Într-un cartier rezidențial din Iași, problema liliecilor persistă de aproximativ 5-6 ani, anul trecut, în luna decembrie, au fost semnalate…

Povestea unui supraviețuitor din lagărul de muncă din Donbas. Timișoreanul Ignaz Fischer are 98 de ani / Cea mai grea a fost foametea. Se murea de foame

Povestea unui supraviețuitor din lagărul de muncă din Donbas. Timișoreanul Ignaz Fischer are 98 de ani / Cea mai grea a fost foametea. Se murea de foame

În cursul lunii ianuarie 1945, au fost deportați 75.000 de etnici germani din România în lagărele de muncă sovietice, pentru…

Taxiurile, scoase din Aeroportul Cluj / Vor putea fi comandate prin aplicație sau prin automat direct din terminal  / ”Am avut reclamații din partea turiștilor”

Taxiurile, scoase din Aeroportul Cluj / Vor putea fi comandate prin aplicație sau prin automat direct din terminal  / ”Am avut reclamații din partea turiștilor”

Taxiurile nu vor mai aștepta clienții în interiorul Aeroportului Cluj, anunță viceprimarul Dan Tarcea, informează Cluj24. Potrivit viceprimarului, componenta tradițională…

Defrișare de copaci pe o suprafață longitudinală din Pădurea Băneasa, operată fără aviz de mediu și tăinuită prin „secret de serviciu” de către Romsilva

Defrișare de copaci pe o suprafață longitudinală din Pădurea Băneasa, operată fără aviz de mediu și tăinuită prin „secret de serviciu” de către Romsilva

Pădurea Băneasa, una dintre zonele verzi importante ale Capitalei, a fost recent afectată de defrișări ilegale, în jur de 4.000…

Primăria Brașov vrea să returneze 15 autobuze second-hand /  Primar: ”Unul dintre autobuze a mers 100 de kilometri, apoi s-a stricat. Zilnic sunt funcționale 6 sau 7” / Au fost aduse din Viena și au 500.000 kilometri parcurși

George Simion, AUR, Alianta pentru Unirea Romanilor

SURSE Ziua în care AUR a întors votul în favoarea PSD-PNL-PUSL, la CGMB, după ce inițial făcuseră înțelegere cu USR să voteze împotrivă/ Consilierii generali au fost sunați de George Simion să iasă din sală și să întoarcă votul

stelian bujduveanu si nicusor dan

BREAKING PSD și PNL au câștigat pozițiile de viceprimari ai Capitalei, cu Adrian Vigheciu și Stelian Bujduveanu/ Viceprimarul PSD va fi înlocuitorul de drept al primarului general Nicușor Dan/ Votul secret arată o majoritate politică formată din PSD-PNL-PUSL, posibil AUR

Magistrala metrou M6, secțiunea 1 Mai - Tokyo (Complex Băneasa)

Metrorex prelungeşte restricţiile de trafic pentru lucrări la Magistrala 6 de metrou, Secţiunea Sud, 1 Mai – Tokyo

Metrorex prelungeşte restricţiile de trafic pentru lucrări la Magistrala 6 de metrou, Secţiunea Sud, 1 Mai – Tokyo, astfel că, în zonele 1 Mai –...  

TPBI lansează, în consultare de piaţă, documentaţia privind introducerea trenului urban şi metropolitan Bucureşti – Ilfov

TPBI lansează, în consultare de piaţă, documentaţia privind introducerea trenului urban şi metropolitan Bucureşti – Ilfov

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) lansează, în consultare de piaţă, documentaţia tehnică privind achiziţia serviciilor de elaborare studiu de fezabilitate pentru...  

brasov, poiana brasov, cazare

Grad de poluare ridicat la Brașov din cauza fenomenului de inversiune termică / Mediu: ”În toată țara avem probleme în momentul ăsta pe calitatea aerului”

În ultimele zile, Brașovul, cu centrul său istoric și cartierele de blocuri, a fost acoperit de o pâclă groasă, semn…

VIDEO Laborator nou de Robotică, la Universitatea de Vest din Timișoara. A fost echipat printr-un grant în acord cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU

VIDEO Laborator nou de Robotică, la Universitatea de Vest din Timișoara. A fost echipat printr-un grant în acord cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU

Universitatea de Vest din Timișoara a inaugurat, miercuri, 22 ianuarie, noul Laborator de Robotică din cadrul Facultății de Matematică și…

wizzair

Wizz Air introduce șase destinații noi de la Sibiu: Roma, Viena, Hamburg, Basel, Frankfurt și Madrid / Zborurile vor fi active din luna august

Compania aeriană Wizz Air anunță dezvoltarea bazei de la Sibiu prin aducerea unei noi aeronave și creșterea cu șase rute începând de la 1 august...  

VIDEO Exclusiv de pe șantierul tribunei de 10 milioane de euro a stadionului „Știința” din Timișoara. Va avea terenuri de sport pe acoperiș și o parcare pe trei niveluri

VIDEO Exclusiv de pe șantierul tribunei de 10 milioane de euro a stadionului „Știința” din Timișoara. Va avea terenuri de sport pe acoperiș și o parcare pe trei niveluri

trotinete, bolt, lime, uber, oras, trafic

Trotinetele electrice abandonate pe domeniul public, la Cluj, ridicate de primărie și vândute la licitație / ”Au o perioadă de 120 de minute pentru a le putea ridica”

Aer greu respirabil în Iași, din cauza poluării și a fenomenului de inversiune termică / Șefa Agenției de protecția Mediului Iași: „Ieșeni, purtați măști!”

Aer greu respirabil în Iași, din cauza poluării și a fenomenului de inversiune termică / Șefa Agenției de protecția Mediului Iași: „Ieșeni, purtați măști!”

Discuții între municipiul Brașov și localitățile din jur privind limitele teritoriale: ”O parte din loturile de teren din Cristian fac parte atât din comună, cât și din municipiul Brașov”

Discuții între municipiul Brașov și localitățile din jur privind limitele teritoriale: ”O parte din loturile de teren din Cristian fac parte atât din comună, cât și din municipiul Brașov”

O parte din elevii unei școli din municipiul Sibiu au trecut în ”online” din cauza frigului: „Cădeau siguranțele” / Ei învață în containere, iar încălzirea se face prin calorifere electrice

O parte din elevii unei școli din municipiul Sibiu au trecut în ”online” din cauza frigului: „Cădeau siguranțele” / Ei învață în containere, iar încălzirea se face prin calorifere electrice

SURSE Noua majoritate politică din Consiliul General, creată în jurul PSD, cu PNL și PUSL, partidul lui Piedone la București. Nicușor Dan a fost informat că se urmează coloristica politică a primarilor din sectoarele Capitalei

bebelus nou nascut copil

Medicii de la Maternitatea Odobescu din Timișoara strâng bani pentru construcția unui nou spital / „Ajutați-ne să construim o nouă maternitate!”

Medicii Maternității Odobescu, membri ai Fundației Pro Maternitatea, au declanșat o campanie de strângere de fonduri pentru ridicarea unei noi…

FOTO&VIDEO Prima competiție de robotică organizată într-un aeroport din România. 15 echipe ale unor școli s-au întrecut în Terminalul Schengen al Aeroportului Timișoara

FOTO&VIDEO Prima competiție de robotică organizată într-un aeroport din România. 15 echipe ale unor școli s-au întrecut în Terminalul Schengen al Aeroportului Timișoara

Copacii de pe spațiul verde din zona retrocedată a Parcul IOR, tăiați ilegal. Expert silvic, după intrarea în vigoare a noului Cod Silvic: Trebuie să li se deschidă dosare penale

Copacii de pe spațiul verde din zona retrocedată a Parcul IOR, tăiați ilegal. Expert silvic, după intrarea în vigoare a noului Cod Silvic: Trebuie să li se deschidă dosare penale

Actorul american Bill Murray merge la Sibiu, la FITS 2025 / Va primi o stea pe Aleea Celebrităților

Actorul american Bill Murray merge la Sibiu, la FITS 2025 / Va primi o stea pe Aleea Celebrităților

Primele  două nume anunțate, care vor primi o stea pe Aleea Celebrităților, la ediția FITS din acest an, sunt cele ale actorilor Fanny Ardant și...  

alcool mahmur pexels

Început de 2025 cu un record la Urgențe la Iași: 3.600 de persoane în primele 14 zile, mult peste 2024 / ”Pacienții cu probleme cauzate de consumul excesiv de alcool continuă să se prezinte la urgențe, majoritatea fiind bărbați tineri”

oamenii strazii

Tot mai mulți oameni ai străzii ajung la Adăpostul de noapte din Brașov / Sunt acum 40 de persoane la o capacitate de 50 de locuri

Numărul persoanelor care se prezintă la Adăpostul de noapte din Brașov a crescut semnificativ în ultimele zile, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio...  

Fosta candidată USR la Primăria Blaj a fost concediată după alegerile în care l-a înfruntat pe primarul PNL. Lucra la spitalul aflat în subordinea administrației locale

Fosta candidată USR la Primăria Blaj a fost concediată după alegerile în care l-a înfruntat pe primarul PNL. Lucra la spitalul aflat în subordinea administrației locale

Biblioteca Metropolitană Bucureşti lansează în premieră un colţ dedicat literaturii nepaleze

Biblioteca Metropolitană Bucureşti lansează în premieră un colţ dedicat literaturii nepaleze

Primul colţ dedicat literaturii nepaleze va fi inaugurat, la 1 februarie, la Filiala „Dimitrie Cantemir” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Proiectul, realizat în colaborare cu România...  

Explozie într-o clădire din municipiul Constanța: 4 persoane rănite, cu răni pe aproximativ 40% -60% din suprafața corpului

Explozie într-o clădire din municipiul Constanța: 4 persoane rănite, cu răni pe aproximativ 40% -60% din suprafața corpului

Joi dimineață, în municipiul Constanța, a avut loc o explozie cauzată de o butelie, într-o clădire cu două etaje, unde erau cazați mai mulți muncitori,...  

Un profesorul prahovean donează sânge de ziua lui, de mai mulți ani / ”Afereza de trombocite a devenit  modul meu de a sărbători”

Un profesorul prahovean donează sânge de ziua lui, de mai mulți ani / ”Afereza de trombocite a devenit  modul meu de a sărbători”

Ploieșteanul Mădălin Marinescu predă educație fizică și sport la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza și de mai mulți ani, de ziua lui donează sânge...  

VIDEO&FOTO Imagini inedite din timpul revoluției din Timișoara, digitalizate după 35 de ani. Mărturii valoroase despre starea de spirit, despre urmele confruntărilor cu forțele de represiune

VIDEO&FOTO Imagini inedite din timpul revoluției din Timișoara, digitalizate după 35 de ani. Mărturii valoroase despre starea de spirit, despre urmele confruntărilor cu forțele de represiune

bac, bacalaureat, elevi, scoala, liceu, examen

Nicușor Dan: Ne vom inspira după modelul islandez pentru combaterea și prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor / Analizăm și posibilitatea construirii unei unități medicale destinată celor dependenți

Castorii provoacă inundații pe un teren din Cluj-Napoca / Primăria va evalua pagubele / Castorii sunt o specie protejată și nu pot fi deranjați din habitatul lor natural

Castorii provoacă inundații pe un teren din Cluj-Napoca / Primăria va evalua pagubele / Castorii sunt o specie protejată și nu pot fi deranjați din habitatul lor natural

Grădinile muzicale din Brașov, prădate de hoți, nu mai pot fi utilizate / Clopotele tubulare, tobele mari şi mici și xilofoanele au fost proiectate să fie folosite în orice anotimp

Grădinile muzicale din Brașov, prădate de hoți, nu mai pot fi utilizate / Clopotele tubulare, tobele mari şi mici și xilofoanele au fost proiectate să fie folosite în orice anotimp

Gradinita Oradea

VIDEO 110 copii din Oradea vor beneficia de cea mai mare creșă construită până acum în România prin programul „Sfânta Ana”

Oradea are o nouă creșă, la cele mai pretențioase standarde, cea mai mare construită până acum în România prin programul „Sfânta Ana”, lansat de ministrul...  

Vizitatorii au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro la Târgul de Crăciun din Sibiu / ”Am atins un număr record de peste 500.000 de vizitatori”

Vizitatorii au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro la Târgul de Crăciun din Sibiu / ”Am atins un număr record de peste 500.000 de vizitatori”

Cu peste 500.000 de vizitatori atrași în cele 52 de zile ale târgului, Târgul de Crăciun Sibiu a generat venituri…

Taxele majorate cu 50% pentru închirierea stadionului „Ion Oblemenco” din Craiova / Pentru un meci dintr-o competiție națională se cer 18.000 de euro

Taxele majorate cu 50% pentru închirierea stadionului „Ion Oblemenco” din Craiova / Pentru un meci dintr-o competiție națională se cer 18.000 de euro

Începând din 2025, echipele Universitatea Craiova și FCU Craiova 1948 vor plăti taxe majorate pentru închirierea stadionului „Ion Oblemenco”, atât…

Șefa Ambulanței Iași: „Nu știm ce se întâmplă la Iași, este ceva de speriat” / Au fost aici 550 de cazuri în numai 24 ore / „Suntem al doilea județ din țară, după București, la numărul de solicitări”

Șefa Ambulanței Iași: „Nu știm ce se întâmplă la Iași, este ceva de speriat” / Au fost aici 550 de cazuri în numai 24 ore / „Suntem al doilea județ din țară, după București, la numărul de solicitări”

Parc fotovoltaic la Aeroportul Internațional din Timișoara / Manager: „Consumul propriu destul de mare și dacă scăpăm de acela e grozav din punctul nostru de vedere”

Parc fotovoltaic la Aeroportul Internațional din Timișoara / Manager: „Consumul propriu destul de mare și dacă scăpăm de acela e grozav din punctul nostru de vedere”

Avariile tehnice afectează Patinoarul „Berceni Arena” din Sectorul 4 și rămâne închis pentru aproximativ 2 săptămâni: Steaua București își schimbă locația pentru meciuri

Avariile tehnice afectează Patinoarul „Berceni Arena” din Sectorul 4 și rămâne închis pentru aproximativ 2 săptămâni: Steaua București își schimbă locația pentru meciuri

Târgul de Crăciun din Craiova

Primăria Craiova anunță că peste 2 milioane de vizitatori au venit la Târgul de Crăciun / Administrația susține că a fost cel mai întins târg de Crăciun din Europa – 280.000 mp

Opera Naţională Bucureşti inaugurează anul 2025 cu una dintre cele mai faimoase opere din lume: La Traviata, de Giuseppe Verdi / Primul spectacol este miercuri, de la ora 18:30

Opera Naţională Bucureşti inaugurează anul 2025 cu una dintre cele mai faimoase opere din lume: La Traviata, de Giuseppe Verdi / Primul spectacol este miercuri, de la ora 18:30

Medic, doctor, medicina

Aproape 80 de posturi vacante scoase la concurs de Spitalul de Urgență Tg. Mureș / Manager: „Fără să citesc încă Ordonanța, eu așa am înțeles că concursurile în desfășurare, se pot finaliza”

VIDEO&FOTO Surpriza începutului de an la Timișoara. Sala de sport construită de Politehnică este gata. Cum arată micuța arenă ridicată cu bani de la CNI

VIDEO&FOTO Surpriza începutului de an la Timișoara. Sala de sport construită de Politehnică este gata. Cum arată micuța arenă ridicată cu bani de la CNI

Noua sală de sport a Universității Politehnica a fost construită pe Aleea Ghirodei, pe un teren de 8.700 de metri…

FOTO Mizerie de nedescris în cinematograful din Lugoj care poartă numele actorului Bela Lugosi

FOTO Mizerie de nedescris în cinematograful din Lugoj care poartă numele actorului Bela Lugosi

Cinematograful “Bela Lugosi” de la Lugoj s-a redeschis joi, 2 ianuarie, după câteva zile libere prilejuite de trecerea în noul an. Ultimul film al serii...  

VIDEO&FOTO Revelion pentru istorie la frontiera româno-maghiară de la Cenad. Barierele au fost ridicate, gheretele au fost închise, iar polițiștii de frontieră s-au retras

VIDEO&FOTO Revelion pentru istorie la frontiera româno-maghiară de la Cenad. Barierele au fost ridicate, gheretele au fost închise, iar polițiștii de frontieră s-au retras

38 de ani de la ”revolta mută” dintr-un cartier din Sibiu / Câteva mii de oameni n-au mai vrut să plătească taxele din cauza frigului din apartamente / Securitatea l-a contactat pe Nicu Ceaușescu

38 de ani de la ”revolta mută” dintr-un cartier din Sibiu / Câteva mii de oameni n-au mai vrut să plătească taxele din cauza frigului din apartamente / Securitatea l-a contactat pe Nicu Ceaușescu

GALERIE FOTO Mii de oameni au petrecut Revelionul în centrul Timișoarei. Cargo înainte de Anul Nou, Carla’s Dreams după miezul nopții

GALERIE FOTO Mii de oameni au petrecut Revelionul în centrul Timișoarei. Cargo înainte de Anul Nou, Carla’s Dreams după miezul nopții

Piața Victoriei din Timișoara a fost, și în acest an, plină de oameni. Mii de persoane, dintre care foarte mulți străini — unii din noua...  

ANALIZĂ Cum arată principalele prevederi din noul Cod Silvic pentru protejarea pădurilor din jurul marilor orașe / Primul test – Ilfovul, unde s-au tăiat într-un an peste jumătate de milion de copaci / Alte centuri verzi, promise în următorii doi ani

muzeul brukenthal vizitatori

Muzeul Naţional Brukenthal, închis de marţi până joi

Muzeul Naţional Brukenthal va fi închis de marţi, 31 decembrie, până joi, 2 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat de presă trimis către AGERPRES. Palatul Brukenthal...  

metrou Metrorex stația Titan Mag 1

Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie. O călătorie ar urma să coste 5 lei

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească de la 3 lei...  

Povestea primei televiziuni libere din România, înfiinţată la Timișoara chiar în decembrie 1989 / Fiecare a adus de acasă ce credea că e necesar: casete, aparate video, cabluri, trepieduri, lumini, benzi, magnetofoane sau microfoane / Sigla a fost desenată pe o hârtie și lipită pe un zid

FOTO Un nou cinematograf refăcut în Timișoara. A fost botezat „Johnny”, ca omagiu pentru unul din cei mai faimoși timișoreni – Johnny Weissmüller

FOTO Un nou cinematograf refăcut în Timișoara. A fost botezat „Johnny”, ca omagiu pentru unul din cei mai faimoși timișoreni – Johnny Weissmüller

După Victoria, inaugurat în 2022, Timiș, dat în funcțiune în toamna anului 2023, și Studio, intrat în circuitul filmelor în…

solaris autobuz bucuresti

Program de weekend pentru transportul în comun din Capitală, în perioada sărbătorilor de iarnă

Mijloacele de transport public de suprafaţă, dar şi metroul vor circula în perioada Sărbătorilor de iarnă conform programelor de weekend şi sărbători legale, informează Asociaţia...  

Moment istoric la Reșița. Tramvaiul circulă din nou în orașul de la poalele muntelui Semenic, după mai bine de zece ani

Moment istoric la Reșița. Tramvaiul circulă din nou în orașul de la poalele muntelui Semenic, după mai bine de zece ani

Tramvaiele fabricate la Bursa, în Turcia, de Durmazlar, concurenții celor de la Bozankaya, care realizează tramvaiele pentru Timișoara, au început să circule vineri, 20 decembrie...  

20 decembrie 1989, ziua în care Timișoara se declara oraș liber de comunism. Sirenele au răsunat din nou în oraș pentru a aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani

20 decembrie 1989, ziua în care Timișoara se declara oraș liber de comunism. Sirenele au răsunat din nou în oraș pentru a aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani

Primăria Capitalei: Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei trepte peste ratingul României

Primăria Capitalei: Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei trepte peste ratingul României

Primăria Capitalei a anunțat, joi, că Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei…

Populația din București-Ilfov are cel mai scăzut risc de sărăcie din toate regiunile Uniunii Europene (2,1%). Cel mai ridicat risc: regiunile Guyane – Franța/ Calabria și Sicilia din Italia

Populația din București-Ilfov are cel mai scăzut risc de sărăcie din toate regiunile Uniunii Europene (2,1%). Cel mai ridicat risc: regiunile Guyane – Franța/ Calabria și Sicilia din Italia

Tură ciclistă transfrontalieră între România, Ungaria și Serbia, înainte de intrarea oficială în Schengen

Tură ciclistă transfrontalieră între România, Ungaria și Serbia, înainte de intrarea oficială în Schengen

De la 1 ianuarie 2025, România se alătură statelor din spațiul Schengen. Acest lucru va ușura pe viitor călătoria românilor spre vestul Europei. În ultimele...  

VIDEO Emil Boc a făcut 30 de flotări pe scenă, la Gala „10 pentru Cluj”, care premiază elevii merituoși / A răspuns provocării unui elev premiat la categoria ”sport individual”

VIDEO Emil Boc a făcut 30 de flotări pe scenă, la Gala „10 pentru Cluj”, care premiază elevii merituoși / A răspuns provocării unui elev premiat la categoria ”sport individual”

Bicicleta cargo, serviciu în Brașov pentru zonele aglomerate / Poate transporta 100 de kilograme / ”Scopul proiectului este, în primul rând, să nu se mai parcheze pe avarii, blocând o bandă sau pe toată strada, iar cei care fac livrări să poată mișca mai repede„

Concurs de Counter – Strike 2 în Cluj, cu premii totale de 1,25 milioane de  dolari / Jocul video a fost sport olimpic la JO  din 2012 desfășurate în Londra

Concurs de Counter – Strike 2 în Cluj, cu premii totale de 1,25 milioane de  dolari / Jocul video a fost sport olimpic la JO  din 2012 desfășurate în Londra

Liga Jucătorilor Profesioniști (PGL) a jocurilor pe calculator organizează, în perioada 14-23 februarie 2025, în premieră la Cluj-Napoca, un concurs…

Neculai Constantin Munteanu, vocea emblematică a postului Radio Europa Liberă în timpul Revoluției din 1989, la Timișoara: „În România de azi avem un deficit de democrație”

Neculai Constantin Munteanu, vocea emblematică a postului Radio Europa Liberă în timpul Revoluției din 1989, la Timișoara: „În România de azi avem un deficit de democrație”

bani, lei, salariu, salariu minim, venit, cass, taxa, taxe, impozit

Impozite şi taxe locale mai mari cu 10,40% în Bucureşti, din 2025. Acestea sunt indexate cu rata inflaţiei / Decizia va fi luată vineri în Consiliul General

Bucureştenii urmează să plătească în 2025 impozite şi taxe locale mai mari cu 10,40%, având în vedere rata inflaţiei, potrivit…

nicusor dan

Cine este Nicușor Dan. De la măruntul activist civic care apăra patrimoniul, la cel care administrează parțial orașul. Primarul independent al Bucureștiului cu un stil tehnic, ce evită conflictele politice

VIDEO&FOTO Marșul Eroilor, organizat an de an de suporterii din Timișoara. Este una dintre cele mai spectaculoase manifestări de comemorare a Revoluției: „O dorință sinceră, România liberă”

VIDEO&FOTO Marșul Eroilor, organizat an de an de suporterii din Timișoara. Este una dintre cele mai spectaculoase manifestări de comemorare a Revoluției: „O dorință sinceră, România liberă”

VIDEO&FOTO Portalul Libertății, spectaculoasa instalație a britanicilor de la Lucid Creates dedicată Revoluției din 1989. Este cea mai mare instalație de lumină expusă vreodată în România

VIDEO&FOTO Portalul Libertății, spectaculoasa instalație a britanicilor de la Lucid Creates dedicată Revoluției din 1989. Este cea mai mare instalație de lumină expusă vreodată în România

stelian bujduveanu si nicusor dan

SURSE Care sunt numele vehiculate pentru posturile de viceprimari în București. Negocierile, la pachet cu funcțiile de city manager prefect

Posibila candidatură a primarului general la președinție găsește Primăria Capitalei fără cei doi viceprimari, în condițiile în care unul dintre ei va avea un rol...  

pian muzica partitura 2

Blind Xmas, la Brașov: Concertul de Crăciun în întuneric, cu muzică interpretată de artiști nevăzători / „Dorim să demonstrăm că dizabilitatea nu este o barieră și că muzica poate fi percepută mult mai intens în absența vederii”

Sibiul digitalizează natura: Aplicație inovatoare pentru gestionarea spațiului verde / Fiecare arbore din oraș va avea o fișă tehnică detaliată ce poate fi accesată online

Sibiul digitalizează natura: Aplicație inovatoare pentru gestionarea spațiului verde / Fiecare arbore din oraș va avea o fișă tehnică detaliată ce poate fi accesată online

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, la Gala Timișoara 35: „Libertatea nu are naționalitate, vârstă, grade sau statut economic. Libertatea nu este doar a mea sau a ta, ci a tuturor”

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, la Gala Timișoara 35: „Libertatea nu are naționalitate, vârstă, grade sau statut economic. Libertatea nu este doar a mea sau a ta, ci a tuturor”

Președintele Ungariei Tamas Sulyok Kelemen Hunor

Președintele Ungariei, în vizită fulger la Cluj / Tamas Sulyok va participa la Timișoara, la aniversarea Revoluției române

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a sosit sâmbătă la Cluj-Napoca pentru o vizită scurtă. Acesta l-a salutat pe episcopul reformat Béla Kató , al cărui mandat a...  

Primăria Capitalei propune menţinerea gratuităţii pentru autoturisme hibride în parcările de utilitate generală

Primăria Capitalei propune menţinerea gratuităţii pentru autoturisme hibride în parcările de utilitate generală

Primăria Capitalei propune continuarea gratuităţii pentru autoturismele hibride în parcările de utilitate generală, transmite Agerpres. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie...  

Expoziție magie Hanul Gabroveni

ARCUB: Cea mai mare expoziţie interactivă de magie, în perioada 27 decembrie – 4 mai, la Hanul Gabroveni

Cea mai mare expoziţie interactivă de magie din România va putea fi vizitată în perioada 27 decembrie – 4 mai, la Hanul Gabroveni, informează ARCUB,...  

solaris autobuz bucuresti

Nicuşor Dan: Se înfiinţează o nouă linie cu troleibuze Solaris; au fost finalizate lucrările la staţia de alimentare Berceni

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va fi înfiinţată o nouă linie de troleibuze, ca urmare a finalizării lucrărilor la staţia de alimentare electrică Berceni,...  

Clotilde Armand, primar Sector 1

Clotilde Armand: Ofițerul SRI uns primar prin fraudă și din pixul lui Toni Greblă susține că a alocat 10 milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului „în baza bugetului făcut de fostul primar Clotilde Armand” / Grupurile de consilieri PSD PNL au inițiat un amendament pentru alocarea sumei

Controversata taxă de dezvoltare urbană de 540 lei pe mașină fără loc de parcare în Sectorul 4, unică în București, a fost adoptată și intră în vigoare de la 1 ianuarie. Ce oferă Primăria Sectorului 4 de acești bani / Opinia unui expert în mobilitate urbană

Fostul ministru de externe al Germaniei de Est, Markus Meckel, vine la Timișoara pentru evenimentele de celebrare a 35 de ani de la Revoluție

Fostul ministru de externe al Germaniei de Est, Markus Meckel, vine la Timișoara pentru evenimentele de celebrare a 35 de ani de la Revoluție

„Revolta populară din Timișoara din 1989, căderea comunismului și schimbările de regim în Europa Centrală și de Est” este titlul conferinței internaționale care va avea...  

Primarul Sectorului 1 George Tuță susține că alocarea a 10 milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului se face în baza bugetului făcut de fostul primar Clotilde Armand și aprobat de Consiliul Local în vară

Primarul Braşovului: Am reluat discuţiile cu BERD pe proiectul Spitalului Regional și voi cere şi sprijinul viitorului guvern

Primarul Braşovului: Am reluat discuţiile cu BERD pe proiectul Spitalului Regional și voi cere şi sprijinul viitorului guvern

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a anunţat, miercuri, că a reluat discuţiile cu BERD pe tema proiectului Spitalului Regional, organismul bancar fiind interesat, în continuare,...  

Cum ar trebui să arate la final linia 5 de tramvai. Trei proiecte de modernizare: reabilitarea liniei existente, străpungerea de la „Dimitrie Pompeiu” și construcția unei prelungiri până la Mall Băneasa

Pasaj Europa Unita, sector 4, infrastructura, Daniel Baluta, primar sector 4

Cătălin Teniță (REPER): Primarul Băluță va trece prin Consiliul Local al Sectorului 4 o taxă de 540 de lei pentru toți deținătorii de autovehicule din sector. Băluță: E fake news, taxa nu se aplică celor care au contracte pentru parcări de reședință și au locuri de parcare private

magistrati, judecatori, pensie, procurori

Zeci de angajați ai Primăriei Iași își pierd locul de muncă în urma unei decizii judecătorești / Emiterea unei decizii de pensionare determină încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, chiar dacă s-a cerut suspendarea pensiei

ANCHETĂ Lupta de orgolii între primăriile Bucureștiului. Primăria Sectorului 4 blochează lucrări ale Primăriei Capitalei de înlocuire a conductelor de apă caldă și căldură de pe Magistrala Progresu-Berceni

Două toalete inteligente, cu peste 90.000 de euro bucata, vor fi instalate în două parcuri din Timișoara / Instalarea lor va dura 9 luni / Același tip de toalete costă la Cluj-Napoca 50.000 de euro, iar la Brașov 74.000 de euro

Cursurile Liceului „Nicolae Iorga” din București, suspendate până miercuri din cauza lipsei căldurii

Cursurile Liceului „Nicolae Iorga” din București, suspendate până miercuri din cauza lipsei căldurii

Cursurile cu prezenţă fizică de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” au fost suspendate până miercuri din cauza lipsei agentului termic, transmite Agerpres. Potrivit purtătorului de...  

extremism protest pumn extrema dreapta extrema stanga

Partidele extremiste au luat mai mult de jumătate din mandatele de parlamentari din Dobrogea / Tulcea va avea un singur parlamentar PSD, în rest doar deputați și senatori de la SOS, POT și AUR

PNL și PSD au format majoritatea în Consiliul Local Alba Iulia, după săptămâni de negocieri. Și-au împărțit posturile de viceprimar

PNL și PSD au format majoritatea în Consiliul Local Alba Iulia, după săptămâni de negocieri. Și-au împărțit posturile de viceprimar

PNL și PSD au ajuns la o înțelegere în Consiliul Local Alba Iulia, după săptămâni de negocieri. Cele două partide au creat o majoritate și,...  

„Odesa” – Ecoul întunecat al trecutului: Cum se reflectă extremismul interbelic în România de azi / Regizorul Florin Iepan: Pentru mine este absolut șocant cât de simplu e procesul acesta de copy-paste din anii ’30, adus în prezent

tramvai oradea vatman

Concert de muzică rock ȋntr-un tramvai din Oradea / Vor cânta trupele NCA şi Stevie Ker

Oradea Transport Local anunță că vineri, de Moş Nicolae, ȋntre orele 19:00 şi 22:00, se va organiza un concert rock într-unul din tramvaiele companiei. Concertul...  

ANOSR / Foto: Facebook/ ANOSR

Liderii studenților din centrele universitare manifestează joi la Cluj-Napoca / Protestul, pentru continuarea României în UE și NATO

Liderii studenților din centrele universitare manifestează joi la Cluj-Napoca, arată un comunicat transmis de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Protestatarii cer continuarea...  

O bucată de tavan s-a prăbușit în baia Maternității Odobescu din Timișoara. Nou-născuții au fost transferați în alte două spitale din oraș

O bucată de tavan s-a prăbușit în baia Maternității Odobescu din Timișoara. Nou-născuții au fost transferați în alte două spitale din oraș

Incidentul de la Maternitatea Odobescu din Timișoara a avut loc pe 1 decembrie, însă totul a fost făcut public doar…

udmr, sigla udmr

UDMR Timiș are din nou parlamentar după opt ani / Molnar Andrei prinde ultimul loc după redistribuire, potrivit calculelor Uniunii

Molnar Andrei, președintele UDMR Timiș, va intra în Parlamentul României, prinzând ultimul loc în urma redistribuirii voturilor. Informația a fost confirmată de Molnar, care spune...  

Ieșenii stau la coadă la Sucursala BNR Iași pentru bancnota aniversară dedicată regelui Carol I

Ieșenii stau la coadă la Sucursala BNR Iași pentru bancnota aniversară dedicată regelui Carol I

Zeci de ieșeni s-au adunat la sediul Sucursalei Regionale Iași pentru a achiziționa bancnota aniversară lansată de Banca Națională a României (BNR) cu ocazia a...  

Asociaţia Parcul Văcăreşti: 1.200 de puieţi, plantaţi de voluntari de-a lungul Şoselei Vitan-Bârzeşti

Asociaţia Parcul Văcăreşti: 1.200 de puieţi, plantaţi de voluntari de-a lungul Şoselei Vitan-Bârzeşti

Un număr de 1.200 de puieţi de frasin, paltin, arţar şi păducel au fost plantaţi în zona exterioară Parcului Natural Văcăreşti, de-a lungul Şoselei Vitan-Bârzeşti,...  

La Marșul Unirii din Alba Iulia, de 1 Decembrie, au ajuns doar cinci persoane: „Ne-au trădat frații”

La Marșul Unirii din Alba Iulia, de 1 Decembrie, au ajuns doar cinci persoane: „Ne-au trădat frații”

Cu un steag în mână pe care era prins un mesaj, cu o căciulă groasă în cap și o traistă prinsă de gât la care...  

VIDEO S-au aprins luminițele de sărbători la Timișoara. Zeci de mii de oameni la deschiderea Târgului de Crăciun

VIDEO S-au aprins luminițele de sărbători la Timișoara. Zeci de mii de oameni la deschiderea Târgului de Crăciun

Cea de a XVII-a ediție a Târgului de Crăciun din centrul Timișoarei s-a deschis sâmbătă seara, 30 noiembrie, odată cu aprinderea luminițelor de sărbători. Zeci...  

Targ de Craciun Oradea

Târgul de Crăciun din Oradea, deschis oficial / Mii de persoane au participat la concertul din deschidere

Mii de orădeni s-au aventurat, vineri seara, la deschiderea Târgului de Crăciun, desfășurat în Piața Unirii și Paiața Ferdinand din municipiu. „Prima seară a fost...  

Avram Gal, patronul Transilvania Steakhouse și lider local PSD, achitat definitiv / În prima instanță a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare / Procurorii l-au acuzat că a luat 400 de mii de euro după ce a promis că poate aranja un contract pentru materiale de protecție Covid

Intervenție medicală pe creier, în premieră în România, la Spitalul Județean din Timișoara. Dr.Cristian Mihalea, de la Paris: Probabil că la nivel mondial sunt mai puțin de zece cazuri

Intervenție medicală pe creier, în premieră în România, la Spitalul Județean din Timișoara. Dr.Cristian Mihalea, de la Paris: Probabil că la nivel mondial sunt mai puțin de zece cazuri

Iarbă peste betoane în Timișoara / Primar: ”Peste un strat sănătos de betoane se aruncau niște lopeți cu pământ și un pumn de iarbă”

Iarbă peste betoane în Timișoara / Primar: ”Peste un strat sănătos de betoane se aruncau niște lopeți cu pământ și un pumn de iarbă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că lucrările la spaţii verzi, înainte de-a ajunge edilul şef al Timişoarei, erau făcute peste asfalt. Mai exact, peste betoane...  

VIDEO FOTO Proteste în Timișoara și Cluj Napoca: Sute de tineri strigă împotriva leionarismului și candidatului Călin Georgescu

VIDEO FOTO Proteste în Timișoara și Cluj Napoca: Sute de tineri strigă împotriva leionarismului și candidatului Călin Georgescu

Câteva sute de persoane au ieșit și miercuri seara în centrul Timișoarei, pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu. “Inima bate pentru libertate”, “Pentru drepturi...  

Apel al ONG-urilor de mediu către primarul Nicușor Dan și prim-ministrul Marcel Ciolacu să oprească „ecocidul” din zona retrocedată a Parcului IOR/ „Stăm de cinci zile în fața drujbelor. Ne riscăm viața și integritatea fizică” / 11 platani au mai rămas în picioare

Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, vizitează Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, vizitează Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată “Noul...  

dentist

O clinică stomatologică socială, cu tratamente gratuite, se va deschide la Arad / Primăria Arad: ”Se estimează că 150 de pacienţi vor fi trataţi lunar”

O clinică stomatologică socială, unde anumite categorii de pacienţi vor beneficia de tratamente gratuite, este în curs de amenajare şi…

Braşovul vrea să construiască un centru de informare despre castori / Acesta ar urma să fie realizat cu bani europeni / „Să ofere posibilităţi de observare a speciei și să se realizeze studii”

Braşovul vrea să construiască un centru de informare despre castori / Acesta ar urma să fie realizat cu bani europeni / „Să ofere posibilităţi de observare a speciei și să se realizeze studii”

Un alpinist clujean este pasagerul cu numărul 3 milioane pe Aeroportul Cluj / El a urcat pe vârful Ama Dablam din Himalaya

Un alpinist clujean este pasagerul cu numărul 3 milioane pe Aeroportul Cluj / El a urcat pe vârful Ama Dablam din Himalaya

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit luni, 25 noiembrie, pentru a doua oară în istoria sa pasagerul cu numărul 3 milioane. În 24 noiembrie...  

Întârzieri mari în reabilitarea conacului Mocioni de la Foeni. Există riscul de pierdere a fondurilor europene / Fostul președinte al CJ Timiș: “E o firmă foarte neserioasă. Toate lucrările pe care le-am avut cu ei sunt împotmolite”

Numărul locurilor libere din parcările orădene este afişat în timp real pe indicatoare cu LED / Sistemul a costat 268.000 lei și a fost implementat de către Primăria Oradea

Numărul locurilor libere din parcările orădene este afişat în timp real pe indicatoare cu LED / Sistemul a costat 268.000 lei și a fost implementat de către Primăria Oradea

Nicușor Dan

Referendum București – primele rezultate exit-poll: 67% au votat DA pentru „centralizarea autorizațiilor”, 64% pentru repartizarea taxelor și impozitelor și 82% – prevenirea consumului de droguri

Nicușor Dan: „Mai sunt câteva ore bune până la 21:00, când se va închide votarea. Mergeți la vot!” / Primarul general va susține declarații la Primăria Capitalei, la închiderea urnelor

Nicușor Dan: „Mai sunt câteva ore bune până la 21:00, când se va închide votarea. Mergeți la vot!” / Primarul general va susține declarații la Primăria Capitalei, la închiderea urnelor