Pasul final pentru aderarea Suediei la NATO: Parlamentul de la Budapesta se pregăteşte, luni, să ratifice decizia
Parlamentul ungar se pregăteşte să aprobe luni aderarea Suediei la NATO, pasul final pentru ţara nordică dornică să adere la Alianţa Nord-Atlantică după invadarea Ucrainei de către forţele ruse, transmite AFP, citată de Agerpres.
Aşteptarea a fost lungă pentru Suedia, iar calea presărată cu obstacole. La negocierile dificile cu Turcia, încheiate printr-un vot pozitiv în luna ianuarie, s-a adăugat tergiversarea din partea liderului naţionalist ungar Viktor Orban. Premierul Ungariei, care şi-a dat acordul de principiu cu mult timp în urmă, a cerut însă „respect” din partea autorităţilor de la Stockholm, considerate prea critice faţă de politica sa, înainte de a finaliza procesul.
Situaţia s-a deblocat, în cele din urmă, în ultimele săptămâni, vizita de vineri a prim-ministrului suedez Ulf Kristersson marcând epilogul unui „proces lung de reconstruire a încrederii”, conform declaraţiilor premierului Orban.
Pentru a pecetlui această cooperare, cele două ţări au anunţat achiziţionarea de către Budapesta a patru avioane de luptă din Suedia, Ungaria întărindu-şi flotă actuala de 14 avioane Gripen.
Votul din Parlamentul de la Budapesta, programat luni, în jurul orei 16:20 (15:20 GMT), promite să nu creeze surprize, având în vedere majoritatea de două treimi deţinută de coaliţia de guvernământ. Opoziţia va vota şi ea favorabil, cu excepţia formaţiunii de extremă dreapta Patria Noastră.
Protocolul de aderare al Suediei la NATO, care necesită unanimitatea celor 31 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice, este suspendat din mai 2022. Suedia şi-a anunţat candidatura în urma ofensivei Kremlinului în Ucraina, în acelaşi timp cu Finlanda, care a intrat în NATO în aprilie 2023.
În toată această perioadă, Ungaria a invocat diferite pretexte. Unii experţi au văzut în această abordare o strategie de şantaj a Budapestei pentru a obţine concesii din partea UE, precum şi deblocarea a miliarde de euro din fonduri îngheţate în prezent, în timp ce alţii au văzut în această atitudine un semn al apropierii premierului Viktor Orban de preşedintele rus Vladimir Putin şi de liderul turc Recep Tayyip Erdogan.
Însă, în opinia analistului Mate Szalai, motivaţia este alta: prim-ministrul ungar prioritizează interesele naţionale înainte de orice.”A mers cât de departe a putut”, oprindu-se la timp „pentru a nu crea probleme serioase comunităţii transatlantice”, a declarat analistul ungar pentru AFP. În acelaşi mod în care a blocat luni de zile ajutorul crucial pentru Ucraina, înainte de a ceda la începutul lunii februarie, sub presiunea partenerilor săi din UE. Adoptând o astfel de strategie, Viktor Orban vrea să demonstreze că ţara sa, cu o populaţie ce nu depăşeşte zece milioane de locuitori, contează şi „nu trebuie subestimată”, crede cercetătorul de la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. El nu obţine „un rezultat tangibil în materie de politică externă”, dar această atitudine de „confruntare” pe scena internaţională îi serveşte „pentru a-şi menţine popularitatea acasă”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank