Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatorul USR Cristian Ghinea susţine că pe scena politică se conturează o nouă ruptură ideologică: reformatori versus susţinători ai vechiului sistem politic.
În opinia sa, premierul desemnat Adrian Veştea reprezintă „partida anti-reformatoare”.
„Scena politică din România se reaşează şi lucrul ăsta se întâmplă deja de ceva vreme. Preşedintele Nicuşor Dan doar a adus în mainstream această ruptură ideologică prin decizia de astăzi. Nu mai este vorba de ceea ce numeam noi stânga versus dreapta şi nici de proeuropeni versus suveranişti anti-europeni. Noua paradigmă din societate este, de fapt, reformatori versus susţinători ai status-quo-ului – cei care doresc menţinerea sistemului politic vechi, indiferent de la ce partid au astăzi carnet de membru. Este irelevant, de fapt, că propunerea de premier a lui Nicuşor Dan are carnet de PNL-ist; propunerea sa reprezintă, în realitate, partida anti-reformatoare, care este de mult conturată”, a scris Ghinea, pe Facebook.
La rândul său, Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, a transmis că nominalizarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru pare mai degrabă „o glumă proastă” decât o soluţie pentru România.
„În loc să construiască o majoritate solidă în jurul reformelor, alături de Ilie Bolojan şi USR, anumite grupări din PNL – fiindcă Veştea este în aripa lui Thuma – par hotărâte să repete exact scenariul din 2021: jocuri de culise, orgolii şi calcule de partid puse înaintea interesului public. Să fure liniştiţi în continuare alături de PSD. Ăsta e visul suprem al uselismului. România are nevoie de un premier care să poată genera încredere, reforme şi stabilitate. Nu de o nominalizare de compromis, făcută pentru a servi interesele unor lideri de partid care se tem de schimbare”, a scris Armand, pe aceeaşi reţea de socializare.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică că Eugen Tomac şi-a depus mandatul de premier desemnat şi l-a propus în locul acestuia pe Adrian Veştea.