Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune „imediat” tarife de 50% ţărilor care furnizează arme Iranului, afirmând totodată că negocierile sunt deja în desfăşurare cu Republica Islamică, unde a existat „o schimbare de regim foarte productivă”, pentru a reduce tarifele şi sancţiunile, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„Ţara care furnizează arme militare Iranului va fi supusă imediat unui tarif de 50% pentru absolut fiecare bun vândut Statelor Unite, cu efect imediat. Nu vor exista excluderi şi nici scutiri”, a declarat preşedintele Trump pe contul său de socializare, Truth Social.
După ce a marţi seara a anunţat un armistiţiu temporar care să permită negocierile cu Teheranul, preşedintele american a vorbit, de asemenea, despre faptul că Iranul „a trecut printr-o schimbare de regim foarte productivă”.
„Statele Unite vor colabora îndeaproape cu Iranul, o ţară care, după cum am văzut, a experimentat o schimbare de regim foarte productivă. Nu va exista îmbogăţire a uraniului, iar Statele Unite, în colaborare cu Iranul, vor dezgropa şi vor îndepărta toate rămăşiţele nucleare adânc îngropate (de bombardierele B-2)”, a declarat preşedintele Trump într-un alt mesaj pe reţeaua Truth Social.
Potrivit preşedintelui american, în timpul războiului actual „nu s-a atins nimic” din aceste rămăşiţe nucleare, care rămân sub o „supraveghere satelitară strictă”.
În plus, Donald Trump a afirmat că negocierile cu Iranul sunt deja în desfăşurare şi a susţinut că „multe dintre cele 15 puncte au fost deja convenite”, referindu-se la propunerea sa şi nu la planul în zece puncte al Iranului, despre care se presupunea că ar fi fost punctul de plecare al negocierilor.
„Negociem şi vom continua să negociem cu Iranul privind reducerea tarifelor şi a sancţiunilor”, a subliniat el.
Marţi seară, preşedintele Trump a afirmat că posibilitatea de a ajunge la un acord de pace „final” cu Iranul este „într-un stadiu foarte avansat”, adăugând că motivul acestui acord este faptul că au fost „îndeplinite şi depăşite toate obiectivele militare”.
Rudetelul, unde mi-e rudotelul….!!!!
O schimbare de regim alimentar, după ramadan…