Un fizician italian rezolvă paradoxul călătoriei în timp / Soluția, combinarea relativităţii generale cu mecanica cuantică şi termodinamica
Călătoriile în timp ar putea fi posibile, cel puţin în teorie: tânărul fizician italian Lorenzo Gavassino de la Universitatea Americană Vanderbilt, inspirat de cercetările lui Carlo Rovelli, a găsit o modalitate de a depăşi unul dintre cele mai cunoscute obstacole, aşa-numitul „paradox al bunicului”, conform căruia călătoria în timp nu ar fi fezabilă, deoarece o persoană care s-ar întoarce în trecut şi şi-ar ucice strămoşul nu s-ar mai putea naşte, scrie ANSA, preluată de Rador.
Soluţia acestui puzzle este obţinută prin combinarea relativităţii generale cu mecanica cuantică şi termodinamica, aşa cum demonstrează studiul publicat în revista „Classical and Quantum Gravity”.
Potrivit lui Gavassino, paradoxul provine din faptul că noi considerăm de la sine înţeles că legile termodinamicii (care guvernează energia, căldura şi entropia, adică dezordinea) funcţionează întotdeauna în acelaşi mod, în timp ce acest lucru s-ar putea să nu se întâmple când linia temporală se află în apropierea unei găuri negre, creând condiţiile potenţiale pentru o buclă în timp.
În această situaţie, arată studiul, ar apărea fluctuaţii cuantice capabile să elimine entropia, adică dezordinea care guvernează multe dintre experienţele noastre zilnice, de la modul în care îmbătrânim până la modul în care procesăm amintirile. Astfel de fluctuaţii cuantice ar putea avea efecte extreme asupra unui călător în timp: de exemplu, pe măsură ce entropia scade, amintirile unei persoane s-ar putea estompa şi procesul de îmbătrânire s-ar putea inversa.
Acest fenomen ar putea face temporare chiar şi evenimente ireversibile, cum ar fi uciderea strămoşului, anulând efectiv paradoxul.
Cu toate că studiul lui Gavassino oferă un cadru teoretic convingător pentru călătoria în timp, rămâne încă de demonstrat dacă buclele în timp există cu adevărat în universul real.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.