Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul premier ungar Viktor Orbán a vorbit pe rețelele de socializare pentru prima dată de când a suferit un eșec dur la alegeri, transmite Infostart, citat de Rador. Într-o postare pe X, el a lansat noi atacuri și amenințăti la adresa UE și a scris că „cei noi trebuie să înțeleagă că singurul comportament corect faţă de Bruxelles este doar lupta, bătălia, deoarece dacă nu vor lupta, cetăţenii ungari vor suporta consecințele”.
Reamintim că Orban a fost calul troian al Rusiei în UE și NATO și a promovat o retorică anti-europeană similară cu a Kremlinului.
„Cei noi trebuie să înțeleagă un lucru foarte clar: dacă nu luptă pentru Ungaria la Bruxelles, vor fi călcaţi, pur și simplu, în picioare de cei de la Bruxelles”, a transmis Viktor Orbán noului guvern, duminică după-amiază, pe X, atașând la postarea sa un fragment din podcastul său realizat cu Dopaman.
Potrivit fostului premier, ar fi o „greșeală istorică” renunţarea la poziția patriotică și la suveranitatea națională pentru bani sau pentru aprobare politică. „Nu trebuie lăsat ca elita din străinătate să ne decidă viitorul!”, a scris Viktor Orbán.
În fragmentul video a spus: „Bruxelles-ul nu este prietenul nostru, ci dușmanul nostru, pentru că vrea să limiteze puterile statelor membre cu competențe naționale, motiv pentru care le șantajează”. Cu toate acestea, el a subliniat: „Avem nevoie de Bruxelles, trebuie să rămânem în Uniunea Europeană, dar singura atitudine corectă față de Bruxelles este lupta şi bătălia. Nu se poate încheia un compromis cu Bruxelles-ul fără ca ungurii să nu piardă, deoarece în cele din urmă vor pierde mereu”.
În opinia sa, „dacă cineva merge la Bruxelles și cedează în chestiuni vitale pentru câteva miliarde de euro, vom plăti un preț uriaș pentru asta mai târziu. Transformarea relației cu Bruxelles-ul, îndepărtarea de poziția patriotică și cedarea în faţa Bruxelles-ului este o greșeală strategică uriașă. Trebuie să luptați. Dacă nu luptați, veți fi călcați în picioare, asupriți și jefuiți. Și noua conducere trebuie să înțeleagă acest lucru, eu încă nu văd această înțelegere”, a spus Orbán.
Ziarul ungar „Világgazdaság” amintește că pe 9 mai s-a încheiat oficial o eră din istoria Ungariei. Parlamentul l-a votat pe Péter Magyar ca prim-ministru, care a depus jurământul în acea zi. Aceasta a pus capăt guvernării de 16 ani a lui Viktor Orbán. La alegerile din 12 aprilie, Partidul Tisza a câștigat 141 din 199 de mandate în Parlament, în timp ce FIDESZ a câștigat 52 față de 135 de mandate câştigate la alegerea anterioară. Viktor Orbán și alte personalităţi importante din FIDESZ au decis să nu mai stea în Parlament, predând ștafeta tinerilor.
Traducerea Rador: Rozália Gănciulescu
Are dreptate orban: dusmanul de la Bruxelles ii va lovi pe unguri cu mai multe miliarde de euro care erau blocati din cauza putinistului Victoras. Asa dusmani sa tot ai.