Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, ce vizează zone din unsprezece judeţe, relatează Agerpres.
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, ce vizează zone din unsprezece judeţe, relatează Agerpres.
De asemenea, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore), cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 l/mp şi izolat la peste 30 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Cluj.
ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.